Iulian Stamate i-a luat la țintă pe greci!

După SCM Craiova, o altă echipă românească are șansa să cucerească un trofeu european în acest sezon. Pivotul naționalei de handbal și al celor de la Potaissa Turda a făcut un antrenament inedit înainte de turul finalei Cupei Challenge, cu AEK Atena
Ajunsă pentru al doilea an consecutiv în finala Cupei Challenge, Potaissa Turda are în acest sezon un atu important în lupta pentru trofeu. Un jucător cu mare experiență la nivel internațional, pivotul naționalei de handbal mai bine de zece ani, Iulian Stamate.
55În vârstă de 35 de ani, Stamate a revenit în sport după o pauză de șase luni și este la două meciuri de a-și trece în palmares un nou trofeu. Mâine, la Cluj, el și colegii de la Potaissa dau piept cu grecii de la AEK Atena, în turul finalei Cupei Challenge. Handbalistul s-a antrenat într-un mod inedit înainte de duelul cu elenii: a mers în poligon și a tras cu pistolul și cu pușca, luându-i, imaginar, la țintă pe adversari.
Este un exercițiu care ajută mult la concentrare, nu-i deloc ușor cum mă așteptam. Te face să îți îndrepți atenția către țintă, ceea e trebuie să facem și noi. Avem un obieciv și trebuie să rămânem concentrați. Sper ca luni să reușim să obținem o victorie la cât mai multe goluri pentru că ne așteaptă un meci greu la Atena, iar o victorie clară aici ne oferă o mică relaxare. Încrederea mea este în cer, foarte mare, sunt convins că vom face două meciuri mari”, a spus Iulian Stamate.

N-a ratat ținta de la 7 metri

44Întâmplător sau nu, handbalistul s-a descurcat cel mai bine cu pistolul atunci când ținta i-a fost setată la șapte metri distanță: ”Am împușcat ghinionul. De obicei pe la 6-7 metri sunt și eu pe semicerc, așa că mi-a priit distanța. Ținta e mai mare la meci, va fi mai ușor de nimerit. Mai greu cu pistolul decât cu mingea, dacă mă jucam cu pistolul de la 9 ani, cu siguanță ar fi fost mult mai ușor. Nu am avut pornirea să arunc cu pistolul spre țintă, e mai greu, mingea e mai ușoară și o țin cu o mână. Mai am gloanțe pentru greci, nu se termină niciodată muniția pentru jocul de handbal”.
Revenit pe teren după o pauză de jumătate de an, timp în care a lucrat în administrația celor de la CSM București, Iulian Stamate explică importanșa obținerii unui trofeu cu Turda, cu atât mai mult cu cât după acest final de sezon este posibil să se îndrepte spre altă echipă, având contract cu Potaissa doar până în vară.
Această finală a Cupei Challenge înseamnă foarte mult. Decizia de a mă opri a fost una bună, dar care ulterior s-a alterat… Am revenit la jumătatea sezonului, motivația este mult mai mare, vreau să demonstrez, în primul rând mie, că încă mai am multe de arătat” , a mărturisit pivotul de la Potaissa Turda.

Meciul tur al finalei Cupei Challenge se joacă la Cluj

66Turda este pentru al doilea an consecutiv în finala Cupei Challenge. Sezonul trecut, ardelenii au fost învinși în două manșe, 28-37 şi 24-30, de Sporting Lisabona. Anul acesta, au ajuns în ultimul act după dubla cu islandezii de la IBV Vestmannaeyjar. Finala va avea loc tot în două manșe, luni, la Cluj, în Sala „Horia Demian”, de la ora 19.00, este programat primul joc. Prețul unui bilet este 10 Ron. Returul are loc la Atena, la 20 mai, în sala OAKA Olympic Hall Nikos Gkalis.