Calendarul evenimentelor, 15 mai – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

*  ora 9:30 – Şedința Birourilor permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților – la Camera Deputaţilor, sala „Barbu Catargiu”, nivel P1

* ora 10:00 – Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea Codului administrativ – sala Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului,

* ora 15:00 – Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei – sala Mihai Viteazul

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente

* Comisia de apărare şi ordine publică din Senat o audiază pe ministrul de interne, Carmen Dan, cu privire la seria de infracţiuni grave, cu violenţă, cu care s-a confruntat România în ultimele luni

– Camera Deputaţilor

* ora  8:30 – activitate în Comisiile parlamentare 

– Uniunea Europeană

* Societatea Academică din România (SAR) organizează dezbaterea cu tema „12 ani în Europa. Evoluție sau involuție?”, în contextul lansării raportului SAR de analiză și prognoză, ediția 2018 – ora 10:00, la sediul Comisiei Europene în România, Str. Vasile Lascăr nr. 31. Dezbaterea va fi deschisă de Angela Cristea, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România şi este organizat cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România

– Ministere

* Viceprim-ministrul, ministrul mediului, Grațiela Leocadia Gavrilescu participă la cea de-a patra conferință CIRCULAR 4, organizată în parteneriat cu Green-Report, ce va avea ca temă economia circulară – ora 9:00, la Point Art Hub, din strada General Eremia Grigorescu, nr. 10

* Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, cu ambasadorul Marcel Peṧko, director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor din cadrul OSCE – ora 16:00, la sediul MAE

* Bruxelles: Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale globale, Monica Gheorghiţă, participă la cea de-a III-a Conferinţă internaţională privind victimele violenţei motivate etnic şi religios în Orientul Mijlociu

– Partide

* Târgovişte: Conferinţă de presă organizată de PNL Dâmboviţa – ora 14:00

– Culte, Biserică

* Bârlad: Conferinţa cu tema „Religiozitatea lui Eminescu”, manifestare ce face parte din programul „Zilele Culturale ale Bârladului” ce se vor desfăşura în perioada 11-20 mai, sub egida Primăriei Municipiului Bârlad şi a Consiliului Local Bârlad – ora 12:00, la Biserica Sf. Ilie din Bârlad. Participă Preasfinţitului Părinte Episcop Ignatie, prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă de la Universitatea „Al. Ioan Cuza” din Iaşi, directorul Editurii Junimea şi director fondator al revistei Scriptor Lucian Vasiliu, prof. critic literar Gruia Novac. Gazda evenimentului va fi părintele protopop Vasile Lăiu, activitatea desfăşurându-se în parteneriat cu Episcopia Huşilor şi Protopopiatul Bârlad

– Minorităţi:

* Timişoara: Conferinţa de presă, în avanpremiera festivalului „Embargo Fest” de la Dudeştii-Vechi, judeţul Timiş (18 – 20 mai) – ora 12:00, la Cafeneaua D’arc din Piaţa Unirii nr. 5. Festivalul se desfăşoară în contextul în care anul acesta, comunitatea bulgarilor din Dudeştii-Vechi, sărbătoreşte 280 de ani de la venirea lor pe teritoriul actual al României

– Administraţie

* Bistriţa: Conferinţă de presă organizată de Primăria municipiului Bistriţa – ora 11:00

– Juridic

* Un nou termen în dosarul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman – la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

– Organizaţii

* Dezbaterea „12 ani în UE. Evoluţie sau involuţie?”, organizată de Societatea Academică din România – ora 10:00, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Str. Vasile Lascăr nr. 31, sala ‘Titulescu’

– Sindicate, Patronate

* Conferință de presă organizată de Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) pentru a prezenta toate detaliile despre prima acțiune de masă din România de recuperare a daunelor provocate de o înțelegere anticoncurențială, reprezentată de cartelul camioanelor – ora 11:00, la hotel Athenee Palace Hilton, Str. Episcopiei, nr. 1-3, sala Vivaldi 1

– Social

* Conferința de presă pentru lansarea oficială a proiectului „Viața Fără Violență”, un proiect pentru elevi, profesori și părinți – ora 11:00, la Colegiul Național Gheorghe Lazăr. Proiectul este derulat de Asociația „Viața Fără Violență” în parteneriat cu Primăria Sectorului 5. Vor fi prezenți la eveniment reprezenanții asociației, personalitățile publice care participă la proiect și primarul Sectorului 5, Daniel Florea

– Economic

* Dezbatere cu tema „Locul şi rolul consumatorilor în piaţa de energie” organizată de Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România – AFEER şi Energynomics.ro – ora 9:00, la Hotel Golden Tulip Victoria

* Braşov: BusinessMark organizează o nouă ediția a Tax & Finance Forum – la Hotel Kronwell

* Cluj-Napoca: Conferinţa „PRIA IT&C and Intellectual Property”, eveniment organziat de PRIAevents dedicat inovaţiei, transformării digitale şi protecţiei pentru companiile IT&C – ora 9:30, lA Grand Hotel Napoca, sala ‘Viena’

– Medicină, Sănătate

* Are loc evenimentul de conștientizare a hipertensiunii arteriale pulmonare (HTAP), o boală gravă și rară ce afectează tinerii activi, cu vârsta între 25-40 de ani – ora 12:00, la Amfiteatrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”

– Învăţământ, Cercetare

* Elevii de clasa a IV-a vor susţine proba la limba română din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale

* „Târgul Oferta Educaţională”, dedicat elevilor claselor a VII-a şi a VIII-a, organizat de PROEDUS – Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (15 – 18 mai) – ora 10:00, în Parcul Tineretului, intrarea Gheorghe Şincai

– Mass-Media

* Şedinţa publică a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) – ora 10:00, la sediul (CNA)

– Cultură

* Fundația Europeană Titulescu organizează lansarea cărții: „Regina Maria. Însemnări din ultima parte a vieții (Martie 1937 – Iulie 1938)”, Autor: Sorin Cristescu – ora 16:30, la Fundația Europeană Titulescu. Moderator:prof. univ. dr. Adrian Năstase, președintele Fundației Europene Titulescu

* Are loc cel de-al doilea work-shop al proiectului concurs „Radio Fiction Desk – 2018”, realizat de Radio România – prin Teatrul Naţional Radiofonic – în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Invitat special: actorul Mircea Constantinescu – ora 12:00, la Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu”, Bd. Iuliu Maniu nr. 15

* Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Colecţiilor de Artă în colaborare cu Federaţia Română a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO organizează vernisajul expoziţiei „Pictori comentaţi de Petre Oprea” – ora 16:00, la Muzeul Colecţiilor de Artă (15 mai – 13 iun.).  Expoziţia se înscrie în suita de manifestări dedicate împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea Muzeului Colecţiilor de Artă ca secţie a MNAR. Ea omagiază rolul istoricului şi criticului de artă Petre Oprea (1928 –  2011) în susţinerea şi dezvoltarea instituţiei dar şi a colecţionismului autohton

* Muzeul Municipiului București organizează conferința „Idei în Agora – Rezidirea sacrului: retrofuturismul. Augustin Ioan în dialog cu Sorin Antohi” – ora 18:00, la Casa Filipescu-Cesianu, Calea Victoriei nr. 151

* Biblioteca Metropolitană București va redeschide Mediateca și Artoteca, care alături de Biblioteca sonoră vor funcționa în Șos. Mihai Bravu nr. 4 – ora 18:00. Cu ocazia inaugurării, va avea loc vernisajul expoziției „E-Etic și Estetic”, organizată de Fundația Adevăr și Centrul Cultural HDU, cu sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici

* În cadrul „Stagiunii de marţi seara” de la Ateneul Român are loc un recital de pian susţinut de Jonnathan Zydek – ora 19:00. Printre partenerii media: Radio Romnia Cultural, Radio România Muzical

* Muzeul Municipiului București prezintă spectacolul „Călătorii sentimentale”, cu actrița Irina Movilă și Constantin Urziceanu – clarinet – ora 20:00, la Casa Filipescu-Cesianu

* Cluj-Napoca: Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România şi Societatea Culturală Lucian Blaga Cluj, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, organizează cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Internaţional  Lucian Blaga în zilele de 15 şi 16 mai.

* Oradea: Îjn cadrul Turneului Internaţional Stradivarius 2018 (9 mai – 18 iun.) astăzi are loc evenimentul „Balada, un secol de muzică”, cu Alexandru Tomescu-vioară şi Alexandra Drăghicescu, la pian, Corul de copii „Cantus Mundi” şi Corul de Copii Radio – ora 19:00, la Filarmonica de Stat Oradea

* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de Biblioteca Judeţeană Astra Sibiu cu prilejul deschiderii proiectului „Spaţiul telescopic al cunoaşterii” al artistei, Lia Perjovschi – ora 11:00, Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene Astra Sibiu, etaj 5, corp B

– Sport

* Au loc două meciuri din play-out-ul Ligii I de fotbal, etapa a 10-a:

  • ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ACS Poli Timişoara – ora 18:30, stadion Municipal – Sfântu Gheorghe
  • SC Juventus Bucureşti – FC Dinamo Bucureşti – ora 21:00, stadion ”Anghel Iordănescu” – Voluntari

* Se dispută două partide din Liga naţională de handbal feminin:

  • CS Rapid USL Metrou Bucureşti – SCM Craiova – ora 17:00, Sala Rapid – Bucureşti
  • CSM Bucureşti – HC Dunărea Brăila – ora 20:00, Sala Polivalentă – Bucureşti

– Diverse

* Craiova: Consiliul Județean Dolj și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj organizează evenimentul „Dolju-n bucate” – ora 12:00, la Casa Universitarilor, Calea Unirii nr. 57. Printre partenerii media: Radio România Antena Satelor

– S-a întâmplat într-o zi de 15 mai

* Cu 141 de ani în urmă (1877) apărea, la Bucureşti, până la 16.VI.1889, cotidianul politic şi literar „România liberă”, sub conducerea lui Dimitrie August Laurian

* Acum 127 de ani (1891) era publicată scrisoarea “Rerum Novarum” a Papei Leon al XIII-lea, prima enciclică socială. Leon al XIII-lea a analizat realitatea socială din punct de vedere evanghelic, încercând să găsească în ea soluţii adecvate, pornind de la aceeaşi perspectivă. S-a bazat astfel pe Sfintele Scripturi şi pe tradiţia Bisericii pentru a propune soluţii la lucrurile noi care apăreau. În felul acesta, el a introdus o metodologie care a devenit repede caracteristică a învăţăturii sociale a Bisericii: „Rerum Novarum a tratat problema muncitorilor cu o metodă care va deveni o paradigmă permanentă pentru dezvoltările următoare ale doctrinei sociale”

* Se împlinesc 55 de ani (1963) de la lansarea navei cosmice americane „Mercury 9”, la bordul căreia se afla astronautul Gordon Cooper, primul american care a rămas pe orbită mai mult de 24 de ore. A fost prima evaluare americană a efectelor zborului în spaţiul cosmic asupra organismului uman

* Cu 28 de ani în urmă (1990) a avut loc reluarea, după 40 de ani de întrerupere, a relaţiilor diplomatice dintre România şi Sfântul Scaun. La data de 10.V.1927 a fost semnat Concordatul cu Vaticanul, prin care se reorganiza cultul catolic în România, în sensul supunerii sale faţă de legile ţării (a intrat în vigoare la 7.VII.1929). După a doua conflagraţie mondială, în condiţiile instaurării în ţara noastră a regimului comunist, prin Decretul 151/17.VII.1948, partea română a denunţat Concordatul cu Sfântul Scaun, începând şi represiunea împotriva Bisericilor Romano-Catolică şi Greco-Catolică din România

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ierarh Iacob Putneanul, mitopolitul Moldovei (Calendarul Creştin-Ortodox 2018). NOTĂ: Mitropolitul Iacob (1719-1778) şi-a închinat întreaga viaţă slujirii Bisericii, luminării poporului prin şcoală şi tipar, apărării celor nedreptăţiţi şi povăţuirii sufletelor spre mântuire, rămânând în amintirea poporului credincios drept „păstorul celor săraci şi smeriţi, care a dus o viaţă de Sfânt”. De aceea, cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în şedinţa din 6-7 iunie 2016, trecerea lui în rândul Sfinţilor, cu zi de prăznuire la 15 mai, ziua trecerii sale la cele veşnice

– „Ziua Chimiştilor Militari” (Ziua trupelor de apărare NBC – nucleară, biologică şi chimică); prin Decizia ministerială 297/15.V.1923 ( – 95 de ani) s-a înfiinţat, în cadrul Ministerului de Război, Comitetul consultativ pentru chestiunile tehnice privitoare la războiul chimic; denumirea acestei structuri a suferit, de-a lungul timpului, modificări: Secţia a IV-a a Gazelor de Luptă (din septembrie 1923), Serviciul Apărării contra Gazelor (1925), Direcţia Serviciului Chimic Militar (1931), Comandamentul Trupelor Chimice (1951) etc.

– „Ziua Familiei Române”; marcată, începând din anul 1994 (Anul internaţional al familiei), printr-o hotărâre a Guvernului, la propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului/IRDO, la aceeaşi dată cu „Ziua internaţională a familiilor”. NOTĂ: Biserica Ortodoxă Română marchează „Ziua Naţională a Familiei” în duminica cea mai apropiată de data de 15 mai; în 2018, la 13 mai

– „Ziua Medicului Veterinar”, instituită la cel de-al VI-lea Congres Naţional de Medicină Veterinară (1994), ziua de 15 mai având mai multe semnificaţii pentru medicina veterinară românească: la 15 mai 1861 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Decretul de înfiinţare a Şcoalei de Arta Veterinăriei, care a funcţionat în cadrul Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie din Bucureşti; la 15.V.1871 va fi înfiinţată Societatea de Medicină Veterinară, desfiinţată în 1949 şi reînfiinţată la 15.V.1971; la 15 mai 1991 au fost înfiinţate Direcţiile Sanitare Veterinare Judeţene, prin aceasta serviciile veterinare desprinzându-se de sub tutela Direcţiilor Agricole

– „Ziua Poliţiei Militare”; prin Ordinul ministrului apărării naţionale din 15.V.1990 s-au înfiinţat unităţile şi subunităţile de poliţie militară din cadrul Armatei Române; istoricul Poliţiei Militare se află în strânsă legătură cu istoricul jandarmeriei române, de unde îşi are originile. Gendarmeria – denumirea din acea epocă – a fost înfiinţată şi subordonată Ministerului de Resbelu (Război). Primele atestări ale activităţii de „poliţie a trupei” se regăsesc în documentele de „fiinţare a gendarmeriei” din 3 aprilie 1850, emise de Domnul Grigore Alexandru Ghica, iar misiunile specifice au fost consemnate şi în Ordonanţa 896 din 20 iunie 1864 semnată de Domnitorul Al. I. Cuza. Termenul consacrat de Poliţie Militară îşi are originile în anul 1893, când, pe vremea Regelui Carol I, cu aprobarea acestuia, legiuitorul Lascăr Catargiu a promulgat „Legea asupra Gendarmeriei rurale”

– 1838: S-a născut pictorul şi desenatorul Nicolae Grigorescu, considerat unul dintre întemeietorii picturii române moderne şi unul dintre cei mai importanţi impresionişti români; peisagist şi portretist; a realizat şi picturile murale pentru mânăstirile Căldăruşani (1854-1856), Zamfira (1857) şi Agapia (1858-1861); împreună cu Carol Popp de Szathmary, Sava Henţia şi George Demetrescu-Mirea, a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), imortalizând pe carton, apoi pe pânză, acţiunile soldaţilor români; membru de onoare al Academiei Române din 1899 (m. 1907) – 180 de ani

– 1873: A murit (la Heidelberg, Germania) Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române (1859-1862) şi al statului naţional România (1862-1866); participant activ la Revoluţia de la 1848 din Moldova; la 5/17.I.1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24.I/5.II.1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române; ca domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea uniunii personale (de la 1859) de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii Principatelor Române, prin înfăptuirea unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar cu numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu un singur Guvern (22.I/3.II.1862) şi un singur Parlament (24.I/5.II/1862); sub domnia sa s-au pus bazele dezvoltării moderne a naţiunii române din punct de vedere economic, social, politic şi cultural; guvernarea sa a întâmpinat, însă, o puternică opoziţie din partea conservatorilor şi a liberalilor radicali, care au organizat un complot şi l-au silit să abdice (11/23.II.1866); fiind exilat, Cuza îşi va petrece restul vieţii dincolo de hotarele ţării; membru de onoare post mortem al Academiei Române din 2018 (n. 1820) – 145 de ani

– 1881: S-a născut prozatorul şi publicistul Nicolae N. Beldiceanu; fiul poetului junimist Neculai Beldiceanu (m. 1923)

– 1884: S-a născut Octav Botez, istoric şi critic literar; colaborator constant al revistei ieşene „Viaţa Românească”, din cercul căreia a făcut parte (m. 1943)

– 1884: A murit, la Paris, Ioan Alecsandri, prozator și traducător (n. 1826)

– 1925: S-a născut Savin Bratu, publicist, editor, critic şi istoric literar (m. 1977)

– 1926: S-a născut Aurel Martin, istoric şi critic literar; importantă activitate în sistemul editorial (Editura Enciclopedică, Editura Minerva) (m. 1993)

– 1933: S-a născut regizorul de film şi scenaristul Andrei Blaier (m. 2011) – 85 de ani

– 1938: S-a născut Horia Pătraşcu, scenarist, critic de film, publicist şi scriitor (m. 2016) – 80 de ani

– 1938: A murit medicul Gheorghe Marinescu, fondatorul şcolii româneşti de neurologie; a folosit, printre primii, metoda encefalografică în studiul fiziopatologiei sistemului nervos; pionier al filmului ştiinţific mondial (între anii 1898 şi 1901, împreună cu operatorul Constantin Popescu, a utilizat cinematograful în studierea unor maladii psihice); membru titular al Academiei Române din 1905, vicepreşedinte al acestui for (1916-1918; 1925-1928) (n. 1863) – 80 de ani

– 1993: A murit Aurel Martin, istoric şi critic literar, traducător; importantă activitate în sistemul editorial (Editura Enciclopedică, Editura Minerva) (n. 1926) – 25 de ani

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, Federica Mogherini, găzduieşte o întâlnire la care vor participa miniştrii de externe german, francez şi britanic pentru a discuta despre viitorul acordului nuclear iranian

– Londra: Premierul britanic, Theresa May se întâlnește cu președintele turc, Recep Tayyip Erdogan

– Rusia: Inaugurarea primului pod ce leagă Rusia continentală de Crimeea, în prezenţa preşedintelui rus, Vladimir Putin

– Ramallah, Teritorile palestiniene: Are loc sărbătoarea Al Nakba sau „Ziua Catastrofei”

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională de Acţiune pentru Climă”, a luat naştere datorită schimbărilor climatice considerate una dintre cele mai mari provocări care ne afectează la nivel global

– „Ziua Internaţională a Familiilor”, este o oportunitate pentru a creşte gradul de conştientizare a problemelor de familie şi a proceselor sociale, economice şi demografice care afectează familiile; se marchează din anul 1994, „Anul internaţional al familiei”, pe baza Rezoluţiei 47/237 din 20.IX.1993 a Adunării Generale a ONU. Tema de anul acesta este: „Familiile şi societăţile inclusive”. NOTĂ: A se vedea la 15.V. şi articolul „Ziua Familiei Române”

– „Ziua Latinităţii”; marchează semnarea, la Madrid, la 15.V.1954, a Convenţiei Constitutive a Uniunii Latine, organizaţie interguvernamentală care reuneşte 36 de state, printre care şi România, care au limbi oficiale sau naţionale neolatine; ziua a fost proclamată la al XIX-lea congres al Uniunii Latine, întrunit la Paris în zilele de 13 şi 14 decembrie 2000

– Ziua Naţională a Republicii Paraguay; aniversarea proclamării independenţei din 1811

– 1567: S-a născut compozitorul şi violonistul italian Claudio Monteverdi; considerat primul reprezentat important al operei moderne (m. 1643)

– 1845: S-a născut biologul rus Ilia I. Mecinikov, unul dintre fondatorii microbiologiei, imunologiei şi embriologiei evoluţioniste; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1908, împreună cu germanul Paul Erlich; membru de onoare străin al Academiei Române din 1911 (m. 1916)

– 1859: S-a născut Pierre Curie, fizician şi chimist francez; contribuţii în domeniile magnetismului şi radioactivităţii; împreună cu soţia sa, Maria Sklodowska Curie, a descoperit şi izolat elementele radiu şi poloniu (1898); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1903, împreună cu soţia sa şi cu Antoine Henri Becquerel (m. 1906, în urma unui accident rutier)

– 1880: S-a născut sculptorul ceh Jan Štursa (m. 1925)

– 1886: A murit poeta americană Emily Dickinson (n. 1830)

– 1898: S-a născut actriţa franceză Arletty (Léonie Bathiat), vedetă a cinematografului interbelic; actriţă preferată a regizorului de film Marcel Carné (m. 1992) – 120 de ani

– 1898: A murit violonistul şi compozitorul maghiar Ede Reményi (Eduard Reményi) (n. 1828) – 120 de ani

– 1911: S-a născut Max Frisch, dramaturg, romancier şi arhitect elveţian, unul dintre cei mai reprezentativi scriitori de limbă germană (m. 1991)

– 1915: S-a născut economistul american Paul A.(nthony) Samuelson, primul american laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1970 (m. 2009)

– 1938: S-a născut actriţa franceză Mireille Darc (nume la naştere: Mireille Aigroz), simbol al cinematografiei franceze din anii ’70 ai secolului XX (m. 2017) – 80 de ani

– 1953: S-a născut Mike Oldfield (Michael Gordon Oldfield), compozitor şi muzician poli-instrumentist britanic – 65 de ani

– 1967: A murit pictorul american Edward Hopper (n. 1882)

– 1995: A murit Eric Porter, actor englez (n. 1928)

– 2012: A murit scriitorul şi diplomatul mexican Carlos Fuentes (n. 1928, în Panama)

– 2013: A murit tenorul franco-australian Albert Lance (numele real: Lancelot Albert Ingram) (n. 1925) – 5 ani

– 2016: A murit astrofizicianul francez Andre Brahic; a descoperit inelele planetei Neptun; cunoscut pentru pasiunea sa de a populariza ştiinţele (n. 1942)