Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Înălţarea Domnului

Astăzi, creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Înălţarea Domnului, momentul când Iisus Hristos s-a ridicat la cer.
Reporter: Remus Rădulescu – În a 40-a zi după Înviere, Iisus Hristos s-a arătat pentru ultima dată ucenicilor, după cum relatează Evangheliile şi cartea „Faptele apostolilor”. Această ultimă întrevedere a avut loc pe Muntele Măslinilor, lângă Ierusalim. Iisus le-a spus ucenicilor să nu se depărteze de cetate pentru că peste 10 zile aveau să se îmbrace cu putere de sus, puterea ce îi va face convingători în misiunea lor. Se referea desigur la coborârea Duhului Sfânt. După aceste ultime cuvinte – spun cărţile Noului Testament – Iisus s-a înălţat la cer, ducând cu sine la Dumnezeu firea umană transfigurată, prin jertfă şi Înviere.
Realizator: De sărbătoarea Înălţării Domnului, Radio România Cultural şi Antena Satelor vor transmite în direct, de la ora 10:00, Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti./lalexandrescu/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (17 mai)