Proteste ale angajaţilor muzeelor din România

Câteva zeci de angajaţi ai muzeelor din ţară protestează, la această oră, în faţa Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale. Ei consideră că salarizarea nu reflectă importanţa, responsabilitatea şi complexitatea muncii lor, iar o parte dintre ei au venituri mai mici de când se aplică legea salarizării unitare şi contribuţiile au trecut de la angajator la angajat, după cum a aflat reporterul Radio România Actualităţi, Felicia Mocanu, de la unii dintre protestatari.
Decebal Vleja: Mă numesc Decebal Vleja, sunt vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Cultură şi Mass-Media şi preşedinte al Sindicatului Muzeul Naţional de Istorie. Am venit pentru a protesta faţă de condiţiile de lucru, de salarizare, faţă de modul în care sistemul muzeal din România a fost tratat de către autorităţile competente. Colegi de-ai noştri ies la pensie cu o pensie puţin peste minimum pe economie. A doua problemă este legată de situaţia din ce în ce mai gravă în care se află patrimoniul cultural naţional.
-: Sunt cercetător la Muzeul Ţăranului Român şi mi-au fost tăiaţi 250 de lei la salariu. Grilele în cercetare sunt sub pregătirea noastră şi sub experienţa noastră şi sub ceea ce facem noi într-un muzeu.
Realizator: Ministerul Culturii precizează într-un comunicat că în ultima perioadă au avut loc mai multe întâlniri cu organizaţiile sindicale şi a anunţat că se caută soluţii pentru problemele lucrătorilor din domeniu. De altfel, ieri, Ministerul şi Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR MediaSind au semnat un acord de colaborare, în cadrul căruia sunt abordate toate problemele./ovidiu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (19 mai)