Locuitorii oraşului Lake Worth din statul Florida, SUA, au fost avertizaţi asupra pericolului atacurilor zombie în timpul unei pene de curent în oraş, informează publicaţia „Palm Beach Post”. În cadrul unei proceduri aprobate de autorităţi, în momentul întreruperii furnizării energiei electrice, o notificare automată este activată pentru consumatori printr-un mesaj transmis separat. Se pare, însă, că o persoană „bine” intenţionată a modificat textul notificării, fiind anunţat un avertisment despre un atac zombie. Potrivit purtătorului de cuvânt al primăriei, gluma proastă nu a fost făcută de vreun angajat proaspăt concediat. Sistemul de informare al oraşului este în prezent oprit, iar autorităţile au demarat investigaţii. Ziarul a amintit că pe data de 14 ianuarie, autorităţile americane au transmis un mesaj fals locuitorilor din Hawaii despre o ameninţare de atac cu rachete balistice.

www.dariknews.bg – 24 mai