Partidul Pro România îşi va înfiinţa un grup parlamentar

Partidul Pro România, care şi-a anunţat astăzi agenda politică pentru următorii şase ani, îşi va înfiinţa un grup parlamentar. Liderul formaţiunii, Victor Ponta, a spus că o astfel de cerere va fi depusă chiar în această săptămână, întrucât din noul partid fac parte deja 11 deputaţi, iar alţii sunt aşteptaţi să mai vină. Fostul premier a mai anunţat că în octombrie-noiembrie formaţiunea sa va organiza un congres în cadrul căruia va fi nominalizat un candidat pentru Cotroceni. Unul dintre posibilii candidaţi este Ecaterina Andronescu, senator PSD şi fost ministru al educaţiei, care a participat, astăzi, la lansarea agendei politice a partidului Pro România, precizează redactorul Radio România Actualităţi, Alina Stănuţă./ilixandru/lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 mai