Relaţiile dintre Bulgaria şi Rusia au fost aproape îngheţate în ultimii ani (politolog bulgar)

„Relaţiile dintre Bulgaria şi Rusia au fost aproape îngheţate în ultimii ani”, a declarat politologul bulgar Iuri Aslanov, într-un comentariu referitor la vizita oficială a preşedintelui Bulgariei, Rumen Radev, în Federaţia Rusă, unde s-a întâlnit cu omologul său rus, Vladimir Putin. Premierul bulgar, Boiko Borisov, urmează să efectueze, de asemenea, o vizită la Moscova. „Acest dialog nu va fi uşor, în mod evident, s-a acumulat neîncredere la Moscova în ceea ce priveşte Bulgaria”, a adăugat Aslanov, precizând că aceste vizite reprezintă un pas înainte în relaţiile dintre cele două ţări. Politologul bulgar Ivelina Slavkova a menţionat că cea mai bună poziţie a Bulgariei este de a menţine legături cu toate ţările cu care se poate acest lucru şi a remarcat că politica actualului şef al statului bulgar este diferită de cea a fostului preşedinte, Rosen Plevneliev. „Faptul că prim-ministrul Borisov nu s-a întâlnit pentru o lungă perioadă de timp cu Putin nu înseamnă că nu menţin legătura. Vizita lui Borisov la Moscova este un semnal pozitiv”, a mai spus Slavkova./ddaniela/menescu

(www.novini.bg – 28 mai)