NATO reacţionează la conflictul dintre Ucraina şi Ungaria

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, speră la o soluționare rapidă a divergenţelor dintre Ucraina și Ungaria pe tema legii ucrainene a educaţiei, care, în opinia Budapestei, afectează drepturile minorităţii maghiare. Potrivit lui Stoltenberg, NATO se află în contact permanent cu oficialii ucraineni. „Sunt în contact permanent cu președintele Petro Poroşenko, dar şi cu ministrul de externe, Pavlo Klimkin, și cu alți oficiali ucraineni” – a subliniat secretarul general. „Cunoaştem divergenţele legate de această lege. Am vorbit despre acest lucru cu premierul Viktor Orban, cu Petro Poroșenko și continuăm să fim în strânsă legătură. Sperăm ca aceste divergenţe pot fi rezolvate cât mai curând posibil. Trebuie să înțelegem că este necesar să fie luată în considerare orice cerință legală a minorităților etnice de a studia propria lor limbă, adică limba minorității. Dar, în același timp, să aibă posibilitatea de a învăța limba de stat, întrucât este important să cunoască şi limba de stat. Multe țări au reuşit să echilibreze nevoia de a respecta limba minorității și de a studia limba de stat. Sper că va exista posibilitatea rezolvării acestei probleme legate de legea limbilor din Ucraina” – a explicat Jens Stoltenberg. Aceste declaraţii ale secretarului general al NATO au fost făcute în contextul în care Ungaria a anunţat oficial că iniţiază în cadrul Alianţei revizuirea tuturor programelor de sprijin pentru Ucraina./sdan/dsirbu

www.korrespondent.net – 29 mai