5 iunie, Ziua Mondială a Mediului

Un raport publicat, astăzi, de Ziua Mondială a Mediului, arată că mai puţin de o zecime din cantitatea totală de plastic produsă vreodată a fost reciclată şi că, pentru a reduce poluarea, guvernele lumii ar trebui să interzică pungile de unică folosinţă şi cutiile alimentare de plastic. 5.000 de miliarde de pungi de plastic sunt produse anual, iar suprafaţa acestora, puse una lângă alta, ar acoperi o zonă de două ori mai mare decât cea a Franţei. Plasticul ucide vietăţile oceanului planetar, contaminează solul şi, în urma arderii, eliberează compuşi toxici în atmosferă. Deşi unele ţări au adoptat o serie de restricţii şi chiar au interzis pungile unice sau recipientele de polistiren, Agenţia de mediu a ONU cere măsuri mai hotărâte: creşterea reciclării, promovarea produselor reutilizabile, a celor alternative mai prietenoase cu mediul şi educarea consumatorilor./avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 iunie