Un program de tip Rabla, destinat colectării electrocasnicelor, ar putea fi creat de Ministerul Mediului

Un program de tip Rabla, destinat colectării electrocasnicelor, ar putea fi creat de Ministerul Mediului – a anunţat ministrul Graţiela Gavrilescu, ieri, la o conferinţă dedicată Zilei Mondiale a Mediului.
Graţiela Gavrilescu: Am purtat discuţii de cum trebuie să reîncepem să repornim motoarele pentru marea debarasare şi nu numai, chiar să creăm un program Rabla pentru astfel de electrocasnice, pentru că românul doreşte să scape de ele de acasă, dar nu ştie la ora actuală unde să se ducă. Îi este greu să se ducă cu el la colţul străzii. Dar un program integrat, un program larg, la care să participe şi importatorii, dealerii producătorilor şi aşa mai departe, se simte nevoia, plus că trebuie şi noi cu toţii să ne aliniem totuşi la tot ce înseamnă utilaj, aparatură care să nu polueze.
Realizator: Legislaţia din România, care transpune o directivă europeană, prevede pentru producători o ţintă de colectare de 40% şi ar trebui ca, până în 2021, să ajungă la 65%. Ieri, România a devenit prima ţară din regiune care a introdus în comerţ pungi 100% biodegradabile, o soluţie pentru eliminarea a milioane de pungi din plastic care poluează mediul. Noile pungi – create de un producător român, din amidon de porumb şi imprimate cu cerneală pe bază de soia – se transformă în material organic în cel mult 6 luni. Produsele sunt disponibile în toate hipermarketurile din Bucureşti ale unui mare lanţ de magazine, iar până la sfârşitul anului vor ajunge în toată reţeaua sa comercială./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 iunie)