Peste 100 de specialişti din ţară şi străinătate se vor afla în perioada 7-8 iunie la Iaşi pentru a lua parte la Forumul de Transplant Renal, eveniment ce se adresează profesioniştilor din domeniul transplantului renal din Sud-Estul Europei.
Potrivit unui comunicat, în cadrul Forumului de Transplant se vor aborda teme precum: incompatibilităţi şi alte complicaţii între donatori şi destinatari, provocări actuale ale unui program de transplant renal, despre imunosupresie şi biomarkeri şi despre histologia transplantului.
Cei peste 100 de participanţi la eveniment se vor bucura de experienţa unei echipe de speakeri internaţionali, formată din nume consacrate, precum: Christine Jansen, Gabriel Oniscu, Paul Phelan, John Terrace, David Turner (Edinburgh, Marea Britanie), Jen Lumsdaine (Falkirk, Marea Britanie), Patrick Mark (Glasgow, Marea Britanie), Umberto Maggiore (Parma, Italia), Emma Massey (Rotterdam, Olanda), Maarten Naesens (Leuven, Belgia), Rainer Oberbauer (Viena, Austria), Olivier Thaunat (Lyon, Franţa).
„De mare interes vor fi transmisiile video live ale unui transplant renal, ce vor avea loc în prima zi de eveniment, 7 iunie. Forumul de Transplant este susţinut de numeroşi parteneri instituţionali de renume din ţară şi din străinătate: Universitatea Edinburgh (Marea Britanie), Spitalul Clinic Republican ‘Timofei Moşneaga’ Chişinău, Fundaţia Renală Moldova (Republica Moldova), Spitalul ‘Dr. C. I. Parhon’ Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Gr. T. Popa’ Iaşi şi Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie ‘Nicolae Testemitanu’ Chişinău”, se arată în comunicatul de presă.
Evenimentul este organizat de Societatea Internaţională de Nefrologie (ISN), prin proiectul Sister Renal Center şi Societatea Europeană a Transplantului de Organe (ESOT), în colaborare cu Societatea Română de Nefrologie.
Societatea Internaţională de Nefrologie (ISN) este o organizaţie mondială, care are drept scop, prin programele sale, îmbunătăţirea sănătăţii renale la nivel global.
Programul ISN Sister Renal Center (SRC) ajută la perfecţionarea modului în care nefrologia este practicată în ţările în curs de dezvoltare, prin conectarea centrelor renale şi a unităţilor emergente cu centre de excelenţă din lumea dezvoltată. /rcostea/vdraguta

(RADOR – 7 iunie)