Calendarul evenimentelor, 10 iunie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Partide
* Târgu Mureş: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele PNL, Ludovic Orban, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, vicepreşedintele regional PNL, Florin Roman, şi preşedintele PNL Mureş, Cristian Chirteş – ora 12:00, la Sala Mică a Palatului Culturii

– Culte, Biserică
* În cadrul serilor duhovniceşti de la Biserica „Şerban Vodă” din Bucureşti, are loc conferința cu tema „Sensul și finalitatea existenței omului”, susținută de profesorul și teologul Victor Marola de la Buzău – ora 19:00
* Târgoviște, jud. Dâmbovița: Are loc slujba de sfințire a bisericii Mănăstirii Dealu de lângă municipiul Târgovişte. Slujbele bisericești săvârșite cu acest prilej de către un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române vor începe de la ora 7:00

– Social
* Timişoara: Flashmob organizat în scopul promovării ediţiei cu numărul IV a evenimentului „Off – Opera Fashion Fair”, târg de modă în scop caritabil desfăşurat la iniţiativa clubului Rotaract Timişoara Opera, care va avea loc pe 24 iunie – ora 18:30, în Piaţa Unirii

– Cutură
* Concertul Orchestrei de Muzică Populară Radio dedicat tânărului cântăreţ ardelean de folclor Radu Lazăr – ora 17:00, la Sala Radio. Sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraş, concertul, intitulat sugestiv „Nu aş da jocu’ pe-o lume”, va prilejui şi lansarea CD-ului cu acelaşi nume înregistrat de Radu Lazăr. Evenimentul este organizat de Radio România, în parteneriat cu Televiziunea Favorit
* Are loc ultimul spectacol al stagiunii 2018-2019 din cadrul proiectului „Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica” – „Rossini și povestea lui Wilhelm Tell” – ora 11:00, la Ateneul Român. Invitată mezzosoprana Cristina Trandafir. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Autoarea britanică, Claire Barker, participă la atelierele de lectură organizate de Asociaţia 7 ARTE, pentru a le citi celor mici – ora 11:30, în Grădina Secretă a librăriei Cărtureşti Verona. Lectura atutoarei britanice, care vine în România special pentru a participa la atelierele smARTkid, face parte dintr-un proiect mai amplu, „10 scriitori contemporani citesc pentru copii” organizat de Asociaţia 7 ARTE, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Român. În fiecare sâmbătă, între 14 aprilie și 16 iunie, 10 scriitori contemporani citesc copiilor și participă alături de cei mici la activități care să le stârnească dragostea față de lectură și de cărți
* Premiera spectacolului „Totul despre femei” de Miro Gavran, în regia lui Felix Crainicu – o comedie romantică extraordinară cu Corina Dănilă, Adriana Titieni și Crina Lință – ora 19:00, la Teatrul Arte dell”Anima. Spectacolul a fost produs în urma celei de-a cincea ediții a concursului „Anima pentru Societate”
* Spectacolul „Seară de balet” va avea loc la Palatul Național al Copiilor, începând cu ora 19:00. Balerinii Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” vor interpreta unele dintre cele mai cunoscute și frumoase momente de balet clasic, neoclasic, contemporan și dans de caracter. Evenimentul este regizat și coordonat de Alin Gheorghiu, fost prim solist și maestru de balet al Operei Naționale București. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Cluj-Napoca: Premiera piesei „Burghezul gentilom”, de Molière, în regia lui Mihai Măniuţiu – ora 19:00, la Teatrul Maghiar din Cluj
* Cluj-Napoca: Teatrul Naţional Cluj-Napoca prezintă premiera spectacolului „Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre”, de Matei Vișniec, care va avea loc în Studioul „Euphorion”, de la ora 19:00
* Galaţi: Teatrul de Păpuşi „Gulliver” îi aşteaptă pe cei mai mici spectatori, copiii cu vârsta de 0-3 ani, la spectacolul senzorial „De mână cu tine”, cea mai recentă producţie a Teatrului Gulliver şi prima de acest gen, care face parte din programul „Educaţia timpurie”, destinat copiilor ce fac primii paşi în lumea teatrului – ora 10:30
* Iaşi: Caravana Zilele Filmului Românesc, ediţia a VII-a – ora 12:00, la Casa Studenţilor
* Sibiu: În cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia a XXV-a (8 – 17 iun.), au loc două evenimente:
● ora 10:00 – conferinţă de presă – la Librăria Habitus
● ora 13:00 – lansarea volumului „Gigi Căciuleanu – OmulDans”, semnat de teatrologul Ludmila Patlanjoglu, în prezenţa coregrafului – la Librăria Habitus
* Suceava: Recital susţinut de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, în cadrul turneului „Flautul Fermecat”, desfăşurat în perioada 3 – 10 iunie, care marchează 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, prilej cu care Ion Bogdan Ștefănescu, împreună cu chitaristul Costin Soare, prezintă un repertoriu special, sub tema „Twenty Shades of Music” – ora 19:00, la Teatrul Matei Vişniec. Coproducatori: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi
* Viena: Institutul Cultural Român de la Viena marchează Ziua Mondială Art Nouveau (10 iunie), printr-un tur ghidat al expoziţiei „Valurile Art Nouveau. Arhitectură în regiunea dunării”. Aline Muller (Muzeul de Artă Decorativă din Viena) şi istoricul Peter Schubert vor prezenta publicului expoziţia internaţională de fotografie „Waves of Art Nouveau. Architecture in the Danube Region”, realizată în Anul European al Patrimoniului Cultural 2018, în cadrul proiectului european Protecţia şi promovarea sustenabilă a patrimoniului Art Nouveau din regiunea Dunării DTP1-467-2.2. (10 – 15 iun.)

– Diverse
* Târgul Culinar și Cultural Internațional are loc în Parcul Titan (la intrarea de la Globul Pământesc), între orele 10:00- 22:00 (9 – 10 iun.)

– S-a întâmplat într-o zi de 10 iunie
* În urmă cu 603 ani (1415) a avut loc prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara Românească. Atribuţiile acestuia erau comanda armatei şi prezentarea însemnelor autorităţii domneşti la ceremonii
* Acum 153 de ani (1865) a avut loc premiera, la München, a operei „Tristan şi Isolda” de Richard Wagner; dirijor, Hans von Büllow
* Acum 134 de ani (1884) apărea Legea privind crearea Domeniului Coroanei, prin care 12 moşii aparţinând statului erau date în folosinţa Casei Regale Române (10/22)
* Cu 106 ani în urmă (1912), între 10/23 şi 17/30 iunie, a avut loc, la Aspern (Austria), un concurs aviatic internaţional, la care românul Aurel Vlaicu, zburând cu un aparat proiectat şi construit de el, „Vlaicu-2”, a obţinut un mare succes, numărându-se printre câştigători
* Acum 79 de ani (1939) a fost inaugurat Muzeul Ceferiştilor, în cadrul serbărilor „Ceferiadei”, care aniversau 70 de ani de la deschiderea liniei de cale ferată Bucureşti Filaret-Giurgiu. Locaţia iniţială a fost în parcul şi arenele Stadionului Giuleşti. În primăvara anului 1953 a fost amenajat – în actuala clădire din Calea Griviţei nr. 193 B – Muzeul Tehnic al Căilor Ferate, a cărui deschidere a avut loc cu ocazia sărbătoririi centenarului liniei Bucureşti Filaret–Giurgiu, în anul 1969
* Cu 76 de ani în urmă (1942) satul Lidice din Cehoslovacia a fost complet distrus, iar locuitorii săi exterminaţi ca represalii pentru atentatul împotriva lui Reinhard Heydrich, „protectorul” hitlerist al Cehiei şi Moraviei (astăzi, la Lidice există un Muzeu memorial)
* Acum 74 de ani (1944) mica localitate franceză Oradour-sur-Glane a fost distrusă de trupele naziste, iar populaţia (642 de locuitori), masacrată în totalitate, ca represalii la acţiunile grupurilor franceze de rezistenţă. Ruinele sale stau şi astăzi mărturie a acelui episod sângeros şi pentru a cinsti, totodată, memoria celor care au murit
* Se împlinesc 55 de ani (1963) de când România a stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă cu statul Kuweit
* Într-o zi de 10 iunie, acum 19 ani (1999) a avut loc suspendarea bombardamentelor NATO declanşate, la 24 martie 1999, împotriva R. F. Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru). Operaţiunea, numită „Forţa aliată”, a început după eşecul încercărilor comunităţii internaţionale de a rezolva paşnic criza din provincia Kosovo. Cu o zi în urmă, la 9 iunie, a fost semnat, de către reprezentanţii Iugoslaviei şi cei ai NATO, un acord militar referitor la retragerea forţelor iugoslave din Kosovo, care echivala cu încetarea ostilităţilor, astfel punându-se capăt războiului
* Acum 6 ani (2012) au avut loc alegerile locale, în urma cărora USL (alianţă politică parlamentară şi preelectorală, constituită la 5 februarie 2011, între Alianţa de Centru Dreapta – compusă din Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator – şi Partidul Social Democrat) şi-a adjudecat marea majoritate a funcţiilor de primar şi de preşedinţi de consilii judeţene. În ceea ce priveşte prezenţa la vot, peste 60,72% dintre românii cu drept de vot s-au prezentat la urne. Cea mai strânsă luptă s-a dat la Cluj, între Emil Boc şi Marius Nicoară, terminându-se cu câştigarea unui nou mandat de primar de către primul dintre candidaţi

Aniversări – Comemorări

– Duminica Sfinţilor Români (Duminica a doua după Rusalii) (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)

– Sărbătoarea Sf. Ecimiadzin (Hramul Bisericii Armene din Tg. Ocna) (Calendarul Bisericii Apostolice Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2018)

– „Ziua Paraşutiştilor Militari”; la 10.VI.1941, în cadrul Centrului de Instrucţie al Aeronauticii, pe aerodromul Popeşti-Leordeni, a luat fiinţă prima companie de paraşutişti, al cărei comandant era lt. Ştefan Soverth (www.bistrita24.ro 10.VI.2011)

– 1839: S-a născut scriitorul Ion Creangă; membru post-mortem al Academiei Române din 1948; recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice “Amintiri din copilărie” (m. 1889). NOTĂ: Data de 1 martie 1837 menţionată chiar de scriitor în „Fragment de biografie” şi acceptată de mulţi istorici literari, este contestată de alţi cercetători, care susţin că Ion Creangă s-a născut, de fapt, la 10 iunie 1839, conform singurului document autentic, şi anume o condică (metrică) de nou născuţi din Humuleşti, descoperită şi publicată de arhivistul ieşean Gheorghe Ungureanu

– 1860: S-a născut soprana Hariclea Darclée (Hartulary), numită “privighetoarea Carpaţilor” (m. 1939)

– 1869: S-a născut Constantin I. Angelescu, medic şi om politic; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), prim-ministru (1933-1934), ministru în mai multe rânduri; ca ministru al educaţiei, a avut o reală contribuţie la reorganizarea învăţământului românesc de toate gradele; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (m. 1948). NOTĂ: http://aman.ro/betawp/wp-content/uploads/personalitati/A/angelescu%20constantin.pdf dă ca dată a naşterii 12/25 iunie 1869

– 1874: S-a născut medicul Ştefan Gh. Nicolau; fondator al şcolii moderne române de dermato-venerologie; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (m. 1970)

– 1905: S-a născut inginerul Paul Gh. Dimo; specialist în domeniul electricităţii, este creatorul analizei nodale care-i poartă numele („analiza nodală Dimo”) şi al metodelor REI (R – radial; E – echivalent; I – independent), denumite în literatura de specialitate „Dimo’s Rei methods”; s-a numărat printre cei care au fixat în România principiile de dezvoltare a reţelelor electrice de 35, 110, 220 şi 440 kW; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990)

– 1908, 10/23: A murit Tudor Flondor, compozitor, dirijor, violonist, politician, jurist şi economist; unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai operetei româneşti de la sfârşitul secolului XX (n. 1862, la Storojineţ, azi în R. Moldova) – 110 ani

– 1933: S-a născut Iordan Datcu, folclorist, istoric literar, etnolog, lexicograf şi editor; a realizat, în colaborare cu Sabina C. Stroescu, „Dicţionarul folcloriştilor români” (două volume) – 85 de ani

– 1935: S-a născut Constantin Niţescu, pictor şi grafician

– 1935: S-a născut autorul de dicţionare, eseistul, poetul şi prozatorul Octavian Simu (de profesie medic); un recunoscut specialist în cultura şi civilizaţia Extremului Orient

– 1966: A murit Nyarady Erasmus, botanist maghiar din România; contribuţii la cunoaşterea florei României, a munţilor Tatra şi a litoralului Mării Adriatice; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1881)

– 1970: S-a născut Loredana Groza, interpretă de muzică uşoară şi actriţă

– 1979: A murit Aurel Baranga (numele la naştere: Leibovici), dramaturg, poet şi publicist (n. 1913)

– 1979: A murit Vasile Băncilă, filosof, eseist şi pedagog (n. 1897)

– 2016: A murit Nicolae Păsărică, jucător de oină şi antrenor; în 1994 a primit distincţia de „cel mai bun practician de oină din toate timpurile”, titlu reconfirmat la Gala Oinei din 2014 (n. 1955)

EVENIMENTE EXTERNE

– Italia: Primul tur al alegerilor locale parţiale

– Geneva: Elveţienii sunt chemaţi la urne pentru a vota asupra unei noi legi privind jocurile de noroc și a unei inițiative prin care numai Banca Națională poate emite bani

– Londra: Manifestări cu ocazia aniversării a 97 de ani ai Prinţului consort Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a (10 – 11 iun.)

– San Sebastián, Spania: Un grup pro-independent basc urmează să formeze un lanţ uman pentru dreptul de a decide asupra viitorului regiunii

– Los Angeles: Primele conferinţe de presă înaintea deschiderii de marţi, 12 iunie, a Salonului mondial al Jocurilor Video, Electronic Entertainment Expo (E3) (10 – 12 iun.)

– New York: Ceremonia decernării Premiilor Tony pentru cele mai bune producţii în teatru – la Radio City Music Hall

– Paris: Finala masculină a Turneului de tenis de Mare Şlem de la Rolland Garros

– Montréal: Se desfăşoară Marele Premiu de Formula 1 al Canadei

– Suedia: Este programată reuniunea atletică de la Stockholm, din circuitul Diamond League

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială Art Nouveau”, stabilită în anul 2013 (- 5 ani), la iniţiativa Ungariei, în amintirea arhitectului maghiar Lechner Ödön (m. 1914) şi arhitectului catalan Antoni Gaudi (m. 1926), reprezentativi pentru curentul Art Nouveau

– „Ziua Portugaliei” – Sărbătoare naţională – data morţii poetului naţional Luís de Camões – 1580 (n. 1524/1525)

– 323 î.e.n: A murit Alexandru cel Mare (cunoscut şi ca Alexandru Macedon, Alexandru al III-lea al Macedoniei şi Alexandros III Philippou Makedonon), rege al Macedoniei (336 î.e.n. – 323 î.e.n.), a fost unul dintre primii mari strategi şi lideri militari din istorie. În timpul domniei sale a făcut numeroase cuceriri, macedonenii ajungând să stăpânească Orientul Apropiat. La moartea sa, la vârsta de 32 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată, care se întindea de la marginea Chinei până în Egipt şi Europa. De asemenea, Alexandru cel Mare a contribuit foarte mult la răspândirea culturii elene în întreaga lume (n. 356 î.e.n.) – 1695 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 21.VII.356 î.e.n. (www.ro.biography.name) şi moartea la 13.VI.323 î.e.n. (mythologica.ro)

– 1819: S-a născut Gustave Courbet, pictor, desenator şi litograf francez (m. 1877)

– 1836: A murit André-Marie Ampère, fizician şi matematician francez; unul dintre principalii întemeietori ai ştiinţei electromagnetismului (n. 1775)

– 1858: A murit Robert Brown, botanist scoţian; în 1827 a descoperit mişcarea dezordonată a particulelor suspendate într-un fluid („mişcarea browniană”) (n. 1773) – 160 de ani

– 1880: S-a născut André Derain, pictor, grafician și sculptor francez; unul din reprezentanții principali – alături de Henri Matisse, Maurice de Vlaminck și Raoul Dufy – ai fauvismului, mișcare artistică din anii 1904 – 1908, care punea accentul pe intensitatea și puritatea culorilor, mișcare de care s-a distanțat ulterior (m. 1954)

– 1901: S-a născut Frederick Loewe, compozitor american de origine austriacă; autor de musicaluri celebre, precum „My Fair Lady” (m. 1988)

– 1911: S-a născut clavecinistul american Ralph Kirkpatrick (m. 1984)

– 1918: A murit Arrigo Boito, compozitor şi poet italian (n. 1842) – 100 de ani

– 1918: S-a născut cântăreaţa franceză Patachou (numele real: Henriette Raugon) (m. 2015) – 100 de ani

– 1921: S-a născut (în insula Corfu din Grecia) Prinţul Philip, Duce de Edinburgh, căsătorit, din 1947, cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord

– 1922: S-a născut actriţa americană de film şi cântăreaţa Judy Garland (m. 1969)

– 1923: A murit scriitorul şi ofiţerul de marină francez Pierre Loti (pseudonimul lui Louis-Marie-Julien Viaud) (n. 1850) – 95 de ani

– 1923: S-a născut (în Cehia) britanicul Robert Maxwell, magnat al presei internaţionale; a creat un imperiu cu două mari companii publice „Maxwell Communication Corporation” şi „Mirror Group Newspaper” şi 400 de firme private (m. 1991) – 95 de ani

– 1923: S-a născut actriţa franceză Madeleine Lebeau (m. 2016) – 95 de ani

– 1926: A murit Antoni Gaudi (y Cornet), arhitect şi sculptor spaniol; reprezentant al „modern-style-ului”, celebru pentru găsirea unor soluţii constructive extrem de îndrăzneţe (n. 1852)

– 1965: S-a născut actriţa şi producătoarea britanică de film Elizabeth Hurley

– 1967: A murit actorul american de film Spencer Tracy; împreună cu Katharine Hepburn au format pe ecran un cuplu ce a intrat în legenda Hollywood-ului (n. 1900)

– 1982: A murit Rainer Werner Fassbinder, regizor, scenarist şi actor german de film (n. 1945). NOTĂ: Dicţionarul de cinema (1997) dă ca an al naşterii 1946

– 2004: A murit Ray Charles, pianist, saxofonist şi compozitor de jazz american (n. 1930)

– 2008: A murit scriitorul kârgâz Cinghiz Aitmatov (n. 1928) – 10 ani

– 2010: A murit harpista şi profesoara italiană Liana Pasquali (n. 1915)

* * * * *