Comunicat de presă ANFP – începe competiţia!

Începând cu 11 iunie 2018, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) demarează înscrierile la cea de-a XI-a ediţie a Competiţiei celor mai bune practici din administraţia publică din România.

Prin intermediul acestei competiţii, ANFP va identifica iniţiative şi rezultate cu un real impact asupra modernizării administraţiei publice pentru a le promova, ulterior, în cadrul conferinţei internaţionale anuale, Inovaţie şi calitate în sectorul public.

Competiţia este deschisă instituţiilor şi autorităţilor publice de la toate nivelurile administraţiei publice, înscrierea desfăşurându-se în perioada 11 iunie – 31 iulie 2018, pe site-ul www.anfp.gov.ro, la secţiunea Inovaţie şi calitate/ Competiţia. Informaţiile necesare pentru depunerea bunelor practici şi formatul standard pentru aplicaţie pot fi consultate în cadrul aceleiaşi secţiuni.

În vederea promovării bunelor practici inovative şi a rezultatelor acestora, în competiţie sunt aşteptate proiecte/cazuri de bună practică care nu au mai fost premiate la ediţiile anterioare.

 Secţiunile tematice ale acestei ediţii sunt următoarele:

  • Investiţii inteligente în dezvoltarea resurselor umane;
  • Inițiative și soluții integrate pentru dezvoltarea durabilă;
  • Consultarea publică – premisă pentru funcționalitatea mecanismelor codecizionale;

Competiţia se finalizează cu premierea celor mai bune practici în cadrul conferinţei internaţionale „Inovaţie şi calitate în sectorul public”, care va avea loc în luna octombrie, precum și cu diseminarea acestora la nivel naţional printr-un Ghid de bune practici.

„Apreciez faptul că acest proiect anual al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici a reuşit de fiecare dată să recunoască şi să ierarhizeze acele practici din administraţia publică care şi-au pus, prin valoarea lor, amprenta asupra comunităţilor şi a vieţii cetăţenilor, în general.  Sunt convins că oamenii din spatele acestor iniţiative merită întreaga noastră apreciere, iar instituţiile publice pe care le reprezintă, o recunoaştere la nivel naţional şi internaţional, obiective pe care Agenţia le va atinge şi cu ocazia celei       de-a XI-a ediţii a conferinţei Inovaţie şi calitate în sectorul public.”, a precizat Vasile-Felix COZMA, preşedintele ANFP.

 Direcţia Comunicare şi Relaţii Internaţionale

 comunicare@anfp.gov.ro

Tel. 0374 112 749