Activitatea noului guvern italian ar putea agrava criza imigranţilor. În lipsa unei strategii a Uniunii Europene, fiecare ţară reacţionează conform propriilor interese de politică internă, fapt ce poate provoca tragedii.
Metaforic vorbind, pe curentul schimbător al politicii europene pluteşte pe Marea Mediteraneană spre ţărmurile spaniole, vaporul de salvare Aquarius, cu 629 de refugiaţi la bord. Dacă totul decurge bine, chiar în aceste ore, vaporul va acosta în portul Valencia. Madrid a anunţat luni că este pregătită să-i primească pe refugiaţi, dar vaporul a mai rămas pe mare încă 30 de ore. Doar marţi seara a plecat către Valencia, de care îi mai despărţea 1500 km. Printre cei care solicită azil se regăsesc 123 de copii, care călătoresc fără părinţi, şapte femei însărcinate şi un nou născut. Aceștia au fost salvaţi din bărci pneumatice de organizaţia civică SOS Méditerranée, de lângă ţărmurile libiene. Majoritatea provin din Eritrea, Ghana, Sudan şi Nigeria. Potrivit afirmațiilor reporterilor de la bord, oamenii epuizaţi se tem că vor fi retrimişi în Libia. Nu ştiu care va fi soarta lor în viitor, iar vântul puternic din faţă le încetineşte drumul către portul Valenciei.
În decursul săptămânii, marina militară din Malta şi paza de coastă italiană au furnizat hrană şi apă potabilă pentru refugiaţi şi pentru personalul vasului, după care o parte dintre pasageri au fost preluaţi de către două nave italiene. Înainte însă, guvernul maltez şi cel italian au purtat o dispută în cadrul căreia fiecare guvern a pretins ca celălalt să-i preia pe refugiaţi. Situaţia a fost deblocată de noul premier spaniol, Pedro Sanchez, care a luat o decizie neaşteptată şi curajoasă şi a acceptat preluarea – cel puţin temporară – a refugiaţilor. Pe lângă considerentele umanitare, este posibil ca Sanchez să fi fost motivat şi de considerente politice, şi anume a dorit să-și semnaleze prezenţa printre liderii moderaţi ai Europei, alături de Emmanuel Macron şi Angela Merkel.
Odiseea vasului Aquarius s-a potrivit ca o mănuşă coaliţiei guvernamentale italiene, formată din Mişcarea 5 Stele (M5S) şi Liga Nordului (LN), ambele partide fiind cunoscute drept populiste şi anti-imigraţioniste. Liderul LN, Matteo Salvini a promis în cadrul campaniei electorale deportarea a jumătate de milion de imigranţi, iar după preluarea puterii a intrat în conflict cu Bruxelles. În calitate de ministru de interne, acesta a interzis acostarea vapoarelor în porturile italiene, spunând, potrivit publicaţiei italiene Il Giornale, că „nu este obligat să transforme Italia într-o tabără uriaşă de refugiaţi”. Nu toată lumea a fost de acord cu Salvini. Primarul din Napoli, Luigi de Magistris a scris pe pagina sa de Twitter că „dacă un ministru fără inimă e în stare să lase să moară femei gravide, copii, bătrâni, fiinţe umane, atunci portul din Napoli este gata să îi primească”. Curajul primarului napoletan este cu atât mai mare cu cât în Italia imigraţia este o problemă reală, având în vedere că în ultimii cinci ani au sosit pe peninsulă peste 700.000 de mii de imigranţi.
Roma argumentează că era obligaţia Maltei să-i accepte pe refugiaţi. Explicaţia malteză este pe cât de banală, pe atât de adevărată: dimensiunea ţării. Malta este cea mai mică ţară a Uniunii Europene. Numărul total al populaţiei este de 431.000 persoane. Este compusă din două insule populate, şi câteva nepopulate. În anul 2008 Malta a găzduit 2775 de refugiaţi, iar anul trecut doar 23 de persoane. Deşi se situează mai aproape de locul operaţiunilor de salvare, până în prezent a scăpat de un val masiv de refugiaţi. Despre motivul acestei situaţii, mai multe publicaţii printre care Corriere di Malta scrie că ar fi existat un pact secret între prim-ministrul maltez Joseph Muscat şi fostul premier italian Matteo Renzi potrivit căruia Italia preia refugiaţii în schimbul posibilităţii de a cerceta petrol în apele teritoriale malteze. Dar aceasta este doar o speculaţie. Cert este că La Valetta nu a permis ca Aquarius să acosteze la sfârşitul săptămânii trecute. În aceste condiţii, purtătorul de cuvânt al guvernului francez Benjamin Griveaux a calificat guvernul italian ca fiind iresponsabil şi cinic – potrivit agenţiei de ştiri AFP – dar nici Parisul nu a oferit primirea refugiaţilor.
Soarta vaporului Aquarius arată că în lipsa unei acţiuni comune şi a unei strategii a UE, fiecare actor al crizei imigranţilor este expus raporturilor de forţe interne dintre partidele politice ale ţărilor membre. Potrivit datelor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (IOM) numărul celor care au solicitat azil în ţările Europei de Sud este diferit. În Italia 13.808 de persoane, Grecia: 11.236, Spania: 8303, Cipru: 47 de persoane. Desigur, întrebarea care se ridică este una legitimă: de ce ar trebui Europa să rezolve problemele ţărilor din Africa şi din Orientul Apropiat? Dar atâta vreme cât războaiele şi sărăcia din aceste ţări alungă de acasă sute de mii de oameni, o Europă creştină nu poate să privească cu pasivitate la tragedia lor.
Székely Ervin, Rador
