Mai 68, revoluția imposibilă? Întâlnire cu filosoful și realizatorul de documentare Isy Morgensztern

În definitiv, Mai 68 a fost un succes sau un eşec, în Franţa şi în Europa? Institutul Francez din București încheie ciclul dedicat evenimentelor din Mai 68 cu o analiză a diferitelor perspective pe care le presupune această întrebare. Pentru aceasta, IFB îl invită la Bucureşti pe Isy Morgensztern, filosof, producător-realizator al documentarului Benny Lévy ou la révolution impossible (Benny Lévy sau revoluţia imposibilă – 2008, ARTE). Filmul este o reconstituire amănunţită a parcursului organizaţiei La Gauche prolétarienne (Stânga proletară), formaţiune de extremă stângă creată în 1968, dar şi a traiectoriei ultimului său lider, Benny Lévy, cel care a lăsat de-o parte activismul de sorginte maoistă pentru a se întoarce la tradiţiile şi la scrierile sacre iudaice.

În premieră în România, Benny Lévy sau revoluţia imposibilă (1h42) va putea fi văzut marţi 26 iunie 2018, la ora 18.30, la Sala Elvire Popesco a IFBProiecţia va fi urmată de dezbaterea Mai 68, revoluţia imposibilă?, cu participarea producătorului-realizatorului Isy Morgensztern, a lui Sorin Antohi, istoric şi eseist, şi a lui Andrei Ţărnea, diplomat, comisarul român al Sezonului Franţa-România. Dezbaterea se va desfăşura în  franceză şi română, cu traducere simultană în ambele limbi.