Revista presei internaţionale – 20 iunie 2018

Marcată de grave probleme şi de multe incertitudini, lumea de azi încearcă din răsputeri să păstreze un echilibru, iar presa internaţională îi urmăreşte atent demersurile în acest sens.
Revenit în prim-plan prin recenta sa întâlnire cu preşedintele american Donald Trump, liderul nord-coreean Kim Jong-un atrage acum atenţia printr-o altă vizită. Un cotidian din Hong Kong, „South China Morning Post”, anunţă că „liderul nord-coreean Kim Jong-un efectuează o vizită la Beijing pentru a-l informa pe omologul său chinez, Xi Jinping, despre întrevederea avută cu preşedintele american Donald Trump”. Acelaşi ziar aminteşte că „preşedintele Kim se va afla în capitala chineză timp de două zile” şi nu uită să adauge că evenimentul survine „după o vizită secretă la Beijing survenită spre sfârşitul lunii martie şi după o alta la începutul lunii mai, când el s-a aflat în Dalian, o localitate din nord-estul Chinei”. Cotidianul american „USA Today” subliniază că, „din culise, China exercită o mare influenţă asupra evenimentelor şi doreşte să se asigure că Beijingul va avea un cuvânt de spus în orice tratative de pace”. Iar ziarul sud-coreean „Hankyoreh” observă că, „în mod surprinzător, presa chineză a confirmat imediat sosirea lui Kim la Beijing, întrucât, cu ocazia vizitelor anterioare, ea a anunţat evenimentul când liderul nord-coreean era deja în drum spre casă”.
Dar nici scena politică europeană nu este lipsită de evenimente. Premierul britanic „Theresa May mai are la dispoziţie 36 de ore ca să salveze Brexitul, iar Barnier, negociatorul-şef din partea Uniunii Europene, ameninţă să scoată Regatul Unit din sistemul de securitate al UE”, notează publicaţia britanică „Daily Express”. „După cum arată fluctuaţiile pe tema Brexitului, May trebuie să înveţe puţină diplomaţie”, afirmă un analist în ziarul britanic „The Guardian”. Acelaşi analist subliniază că „oricine ar fi fost stăpân pe această artă, nu l-ar fi numit ministru de externe pe Boris Johnson”.
Mai spre inima Europei, în Germania, cancelarul Angela Merkel se vede şi ea pusă în faţa unui termen-limită. „Angela Merkel are la dispoziţie două săptămâni ca să ofere o soluţie pentru criza imigranţilor, soluţie care să fie convenabilă şi partenerilor săi din coaliţia guvernamentală”, relatează cotidianul german „Die Zeit”, referindu-se la conflictul pe această temă dintre Merkel şi ministrul său de interne, Horst Seehofer, care este membru al Uniunii Creştin-Sociale. „Timpul e pe sfârşite”, titrează şi revista „Der Spiegel”, referindu-se la acelaşi răgaz. În Germania, se pare că o nouă criză politică nu este exclusă, iar ziarele germane sunt explicite în acest sens: „Autoritatea cancelarului se clatină”, titrează cotidianul „Kölner Stadt-Anzeiger”, „Cum ar putea oare colabora Merkel şi Seehofer cât de cât bine”, se întreabă „Frankfurter Rundschau”, în timp ce „Frankfurter Allgemeine” subliniază: „Nu este vorba doar despre plecarea migranţilor. E vorba despre totul sau nimic”.
Dar oare Angela Merkel aşteaptă ceva de la Franţa? Vizita sa de ieri, de la Paris, şi întrevederea cu preşedintele francez Emmanuel Macron ar putea oare fi de bun augur? Ziarul francez „Le Figaro” se arată pesimist şi titrează: „Elanul european al lui Macron şi Merkel, prejudiciat de criza migranţilor”. „Cu spatele la zid, Angela Merkel îşi pune speranţele într-un acord european”, scrie şi „Le Monde”.
Deşi marcat şi el de criza refugiaţilor, noul guvern italian ridică o altă problemă. După cum aflăm din ziarul italian „Corriere della Sera”, ministrul de interne Matteo Salvini pledează pentru „un recensământ al romilor”. Şi de ce nu? „Dacă ar fi propunerea stângii, ar fi bine; dacă propun eu asta, e rasism”, subliniază el în acelaşi ziar. Dar în „Il Giornale”, fostul premier italian Paolo Gentiloni avertizează: „Azi, romii, mâine, pistoale pentru toţi”./adanga

Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR