Măsurile anunţate de Federica Mogherini la Reuniunea de la Viena

Iranul a salutat voinţa de a rezista în faţa Statelor Unite de care au dat dovadă astăzi statele europene semnatare ale acordului nuclear, alături de Rusia şi China. După reuniunea de la Viena, menită să salveze acordul nuclear, cele cinci mari puteri semnatare s-au angajat, între altele, să ia măsuri pentru a-i permite Iranului să continue să exporte petrol şi gaz.
Reporter: Luminita Apostol – Reuniunea de la Viena a durat două are şi a avut loc în aceeaşi încăpere unde în urmă cu trei ani a fost semnat acordul nuclear dintre marile puteri şi Iran, considerat atunci istoric. Astăzi, ceea ce au încercat cele cinci state semnatare şi Iranul a fost salvarea acordului, după retragerea Statelor Unite, dar şi să-i deaTeheranului suficiente garanţii pentru a-şi respecta în continuare angajamentele luate prin acordul din 2015. Ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, a declarat că inclusiv aliaţii Washingtonului – adică, Berlinul, Parisul şi Londra – au arătat astăzi că au voinţa politică de a lua măsuri şi de a rezista în faţa Statelor Unite, dar el a admis că rămâne o necunoscută dacă, pe viitor, va exista vreo diferenţă între ceea ce vor cu adevărat să facă cei 5 şi ceea ce vor putea să facă în mod concret. Europenii, Rusia şi China s-au angajat să menţină relaţii economice şi financiare cu Iranul şi să ia măsuri pentru a-i permite să continue să exporte petrol şi gaz. Anunţul a fost făcut de şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, care a şi condus reuniunea de la Viena.
Federica Mogherini: Participanții și-au reafirmat angajamentul față de următoarele obiective, cu bună credință și într-o atmosferă constructivă. Menținerea și promovarea relațiilor economice cu Iranul, păstrarea canalelor financiare cu Iranul, continuarea exporturilor de petrol și gaz, a produselor petroliere și petrochimice iraniene.
Reporter: Măsurile anunţate de Federica Mogherini fac parte dintr-o listă de 11 obiective, menite să dea garanţii Iranului şi să salveze acordul nuclear. Iranul a condiţionat menţinerea acordului de garanţii din partea celorlalte cinci puteri semnatare că nu va fi supus izolării economice din cauza sancţiunilor americane. Acestea ar urma să intre în vigoare în luna august şi ele presupun şi oprirea exporturilor iraniene de petrol./eradu/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 iulie