Autorităţile de la Lugansk semnalează un singur caz de încălcare a armistiţiului, în estul Ucrainei

Autorităţile autoproclamatei republici populare Lugansk au semnalat un singur caz de încălcare a armistiţiului, în estul Ucrainei, de către forţele guvernamentale ucrainene, în ultimele 48 de ore, informează Agenţia de presă Lugansk, care este citată de Agenţia de presă RIA NOVOSTI.
„În ultimele 48 de ore, forţele guvernamentale ucrainene au încălcat o singură dată armistiţiul, în estul Ucrainei. Mai multe localităţi din autoproclamata republică populară au fost supuse unor atacuri armate”, anunţă Ministerul Apărării din autoproclamata republică populară Lugansk. Au fost folosite artileria, blindatele şi arme de foc, ţinta atacurilor fiind localitatea Lozovoe. Insurgenţii au fost supuşi unor atacuri armate, fiind folosite artileria şi obuziere de calibrul 120 mm şi 82 mm. În total, pe întreg teritoriul autoproclamatei republici populare Lugansk au fost lansate 25 de proiectile” – anunţă autorităţile autoproclamatei republici populare Lugansk din estul Ucrainei, într-un comunicat remis sâmbătă, potrivit Agenţiei de presă RIA NOVOSTI.
Reprezentanţii Grupului de contact, responsabil de reglementarea situaţiei din Donbas, au decretat, în cadrul reuniunii de la Minsk, din 26 august 2017, necesitatea instituirii din data de 1 septembrie 2017 a unui armistiţiu pe durată nelimitată. Acest acord a devenit al patrulea la număr, după acordul din 2014 cu privire la încetarea ostilităţilor în regiune şi respectarea regimului de pace. Cu toate acestea, nu s-a produs o ameliorare semnificativă a situaţiei din regiune./vdraguta/menescu

(www.russian.rt.com – 7 iulie)