Cod galben de instabilitate atmosferică

Furtuni şi ploi – anunţă meteorologii pentru următoarele 3 zile. Aproape toată ţara a intrat de la ora 12.00 sub incidenţa unui cod galben de instabilitate atmosferică valabil până luni seară la ora 21.00. Meteorologul Mihai Timu: „Trebuie să fim atenţi cel puţin pentru zona Olteniei, Transilvaniei, local în Muntenia şi în zonele deluroase, montane şi din restul teritoriului, pentru că aici fenomenle de instabilitate atmosferică vor fi mai violente, vom vorbi şi de averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, vânt cu aspect de vijelie şi căderi de grindină, dar cel mai important este că în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra în aceste zone cu cod galben şi cantităţi de apă mai însemnate 25-30 de l/metru pătrat, şi pe arii restrânse 50-70 de l/metru pătrat”.
La prânz, a intrat în vigoare şi un cod galben de inundaţii. Avertizarea hidrologilor vizează râuri din cele 31 de judeţe pentru care meteorologii au emis o atenţionare similară. Acesta va fi dublat mâine de un cod portocaliu valabil până luni pentru cursuri de apă din 13 judeţe. IGSU anunţă că peste 4 mii de pompieri, cu 2500 de mijloace tehnice, sunt pregătiţi să intervină în această perioada în zonele afectate de inundaţii şi vijelii./lcoman/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 iulie)