Rada Supremă a Ucrainei a cerut rezilierea Tratatului cu Rusia referitor la Marea Azov

Deputații din Rada Supremă a Ucrainei din partea Partidului „Samopomoșci” au înregistrat proiectul de lege referitor la rezilierea Tratatului dintre Ucraina și Rusia privind colaborarea în ceea ce privește folosirea Mării Azov și a strâmtorii Kerci. Propunerea a fost înaintată spre examinare conducerii legislativului. În timpul ședinței Radei, Semion Semencenko, reprezentant al Partidului „Samopomoșci” și inițiator al proiectului, a adresat parlamentului un mesaj referitor la construirea unui pod peste strâmtoarea Kerci și „acțiunile agresive ale Rusiei în Marea Azov”. Nu este prima dată când deputații ucraineni au venit cu propuneri privind contracararea acțiunilor Rusiei pe acest teritoriu. În 2003, Moscova și Kievul au încheiat Tratatul referitor la statutul Mării Azov și a strâmtorii Kerci. Potrivit documentului, aceste teritorii constituie, istoricește, ape interne ale Rusiei și Ucrainei. Tratatul stabilește regulile de circulație în acvatoriul amintit a vaselor și a navelor militare și se referă la probleme ale colaborării ruso-ucrainene în domeniul navigației./snicolau/aionescu

www.rian.ru – 10 iulie