Gruparea Stat Islamic a revendicat atacul soldat cu 70 de morţi, la un miting electoral din Pakistan

Gruparea extremistă Stat Islamic a revendicat atacul sinucigaş care a avut loc la un miting electoral din Pakistan, a comunicat agenţia de presă a grupării, Amaq. Cel puţin 70 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma exploziei produse la la un miting electoral în sud-vestul Pakistanului, în cel de-al doilea atac produs, vineri, la un astfel de eveniment, au comunicat oficiali pakistanezi, pe fondul tensiunilor legate de revenirea în ţară a fostului premier, Nawaz Sharif, înainte de votul din 25 iulie. Explozia reprezintă cel mai sângeros atac din ultimul an din Pakistan şi este al treilea incident legat de alegeri, din această săptămână. Ministrul interimar al sănătăţii din Belucistan, Faiz Kakar, a declarat pentru Reuters că bilanţul victimelor a crescut la 70 de morţi şi peste 120 răniţi. anterior, poliţia anunţase că peste o mie de persoane participau la mitingul electoral./mbrotacel/menescu

(REUTERS – 13 iulie)