România a avut şi în luna iunie cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene

România a avut şi în luna iunie cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu o creştere a preţurilor de consum de 4,7%. Potrivit datelor publicate, astăzi, de Oficiul European de Statistică, Eurostat, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a stagnat în luna iunie la 2%, un nivel similar fiind înregistrat în Zona Euro. În rândul statelor comunitare, cele mai mari rate ale inflaţiei au fost înregistrate în România, Estonia şi Ungaria. Un impact semnificativ asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut preţurile la energie, urmate de cele la servicii, la alimente şi ţigări. În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică arată că rata anuală a inflaţiei s-a situat la 5,4% în iunie, în scădere uşoară faţă de luna precedentă, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare, a celor nealimentare şi a serviciilor. /ilixandru/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 iulie