Armata israeliană a utilizat astăzi pentru prima oară noul sistem anti-rachetă denumit „Praştia lui David”, pentru interceptarea rachetelor trase din Siria spre teritoriul israelian. Proiectilele siriene nu au ajuns în teritoriul israelian. Dimineaţă au fost semnalate peste zece alerte în nordul Israelului, în Galileea şi pe Înălţimile Golan. Autorităţile au recomandat populaţiei să rămână vigilentă, ne-a relatat corespondentul nostru Dragoş Ciocîrlan./dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 iulie