Cel puţin 24 persoane au murit şi peste 100 au fost rănite în incendiile de vegetaţie scăpate de sub control din jurul capitalei Greciei

Cel puţin 24 persoane au murit şi peste 100 au fost rănite în incendiile de vegetaţie scăpate de sub control din jurul capitalei Greciei. Cu mai multe detalii este acum în direct corespondentul RRA. Bună dimineaţa!
Reporter: Bună dimineața tuturor! Situația la Atena este, într-adevăr, putem să o asimilăm cu un coșmar: 24 de morți, peste 150 de răniți, dintre care 11 sunt copii. Case, sute de case distruse, sute de hectare de vegetație și păduri de pin au fost distruse. Întregul aparat de stat se află în stare de vigilență. Focarele au fost oarecum puse sub control. La Atena încă mai ard câteva focare, dar se pare că, cel puțin la ora actuală, nu sunt foarte periculoase, deoarece nu mai bat vânturile așa de puternic. Focarele de la Kineta din nou se află în evoluție și operează deja forțe aeriene. Grecia a cerut ajutor atât din partea SUA, care vor trimite un avion special care să supravegheze suprafețe foarte întinse, pentru a putea fi puse la timp sub control eventuale focare. A cerut ajutor și din partea UE, pentru primele nevoi financiare de care vor avea nevoie locuitorii care au rămas fără locuințe. Oricum, situația este tragică, Grecia retrăiește momente pe care le-a mai trăit în 2008. Să sperăm că numărul morților și celor dați până acum dispăruți nu o să fie foarte mare și ne vom limita numai la cei 24 de până acum./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 iulie