Un nou proiect de cercetare cu aplicaţii imediate în domenii sensibile se lansează la Biblioteca Naţională de Fizică din Măgurele

Un nou proiect de cercetare cu aplicaţii imediate în domenii sensibile se lansează, în această dimineaţă, la Biblioteca Naţională de Fizică din Măgurele. Este vorba despre o platformă de recunoaştere a utilizatorilor, bazată pe analiza facială şi vocală. Platforma va fi testată de fizicienii români, până la sfârşitul anului viitor.
Reporter: Andreea Marin – Dacă recunoașterea facială este viciată, de exemplu, de factori precum operațiile estetice sau prezența unui frate geamăn, atunci se recurge la recunoașterea vocală. Și în această situație există, sigur, riscuri. O afecțiune a căilor respiratorii, fie și doar temporară, sau schimbarea stării de la veselie sau tristețe, ori invers, poate genera erori; de aceea, se va utiliza cealaltă metodă. O astfel de tehnică va fi extrem de folositoare după ce va intra pe piață, probabil din 2020. Pentru autentificarea personalului angajat care lucrează cu documente sensibile, în infrastructuri sensibile ca băncile, direcțiile de evidență a populației sau institutele de cercetare. Este vorba, în esență, despre o aplicație ca cea de pe Facebook, care ne permite să facem un live. Telefonul sau laptopul ne înregistrează folosindu-se de camera video și microfonul din dotare și ne recunoaște în maximum două secunde. Aplicația este dezvoltată de un consorțiu de 10 companii din Marea Britanie, Grecia, Estonia și România, condus de cea mai cunoscută firmă de securitate digitală din Franța. Țara noastră se ocupă de testare. O astfel de metodă are trei mari avantaje față de cele utilizate la acest moment: viteza, costul mai mic și acuratețea./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 iulie