Klaus Iohannis sesizează din nou Curtea Constituţională cu privire la modificări aduse în Parlament legislaţiei din domeniul justiţiei

Preşedintele Klaus Iohannis sesizează din nou Curtea Constituţională cu privire la modificări aduse în Parlament legislaţiei din domeniul justiţiei. Astăzi a solicitat un control de constituţionalitate cu privire la Codul penal şi la schimbările ce vizează Legea pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Şeful statului reclamă atât felul cum s-a derulat procedura legislativă, modul în care au fost dezbătute şi adoptate, cât şi mai multe prevederi din cuprinsul acestor acte normative. Imediat după votul final din Legislativ, de la începutul acestei luni, preşedintele Klaus Iohannis a criticat dur modificările la legislaţia penală, considerându-le fie inutile, fie chiar toxice sau dăunătoare şi a anunţat că are de gând să folosească toate instrumentele constituţionale pentru a le contesta./practica/avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 iulie