A murit Constantin Oprişiu

Jurnalistul Constantin Oprişiu a murit ieri la vârsta de 78 de ani. Preşedintele Uniunii Ziarişilor din România, Doru Dinu Glăvan, a vorbit despre activitatea sa.
Doru Dinu Glăvan: Constantin Oprişiu, Costi, cum îi spuneau cei apropiaţi, în 1964 a absolvit la Bucureşti Universitatea de Filosofie. Devine în acelaşi an reporter la Radio Bucureşti pe care nu l-a părăsit niciodată. În anul 1966 devine redactor, apoi în 1991 devine publicist comentator, în 1996 este numit realizator şef de tură la Radiojurnal. În 2001 se pensionează dar funcţionează în continuare încă o scurtă bucată de vreme. După pensionare a devenit purtător de cuvânt al Asociaţiei Criminaliştilor din România şi s-a bucurat de o bună apreciere din partea colegilor săi din UZPR în care a fost membru din anul 1991. De altfel, în această uniune a fost la un moment dat în organismele de conducere, vicepreşedinte şi şef al Departamentului Relaţii Internaţionale. Un bun camarad! Fiicei sale Catrinel, i-a insuflat dragostea acestei profesii de radiofonist, Catrinel Oprişiu astăzi un reputat reporter de sport la SRR. Dumnezeu să-l odihnească!/apuscasu/gpodea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 iulie)