Fostul lider catalan, Carles Puigdemont, s-a întors în Belgia

Fostul lider catalan Carles Puigedmont s-a întors sâmbătă în Belgia, din Germania, după eşecul tentativei Spaniei de a-l extrăda din Germania, sub acuzaţia de rebeliune, în legătură cu declaraţia ilegală de independenţă a Cataloniei. Puigdemont a declarat că va continua să călătorească în Europa, pentru a acumula sprijin pentru cauza independenţei catalane. El s-a refugiat în Belgia în octombrie, după ce Madridul a impus guvernarea directă a regiunii, ca urmare a declaraţiei de independenţă. „Acesta nu va fi ultimul meu popas, acesta nu este finalul călătoriei mele”, a spus Puigdemont într-o conferinţă de presă la Bruxelles, alături de liderul actual al Cataloniei, Quim Torra. „Voi călători în jurul Europei, către cele patru colţuri ale continentului, pentru a apăra cauza noastră”, a adăugat fostul lider catalan. El a fost arestat pe 25 martie la o benzinărie din regiunea nordică germană Schleswig-Holstein, în timp ce se întorcea în Belgia după o vizită în Finlanda. Un tribunal german a hotărât că Puigdemont poate fi extrădat în Spania pentru o acuzaţie separată, de deturnare de fonduri publice, însă nu şi pentru acuzaţia mai gravă, de rebeliune. Conform legislaţiei europene, acest lucru ar fi însemnat că Spaniei i-ar fi fost interzis să îl judece pentru acuzaţia mai gravă, dacă procesul de extrădare ar fi continuat. Instanţa spaniolă a respins propunerea de extrădare, iar în acelaşi timp a anulat mandatul european de arestare emis pe numele lui Puigdemont. Acuzaţiile împotriva sa şi a altor cinci politicieni catalani rămân, însă în vigoare, ceea ce înseamnă că vor fi arestaţi dacă revin în Spania./mbrotacel/gpodea

(REUTERS – 28 iulie)