Calendarul evenimentelor, 1 august – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Ministere

* Conferinţă de presă susţinută de ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, pentru prezentarea bilanţului activităţii pe şase luni – ora 12:00, la sediul Ministerului Sănătăţii, sala de consiliu, etaj 2

* Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, prezintă un bilanț al realizărilor din domeniile ape, păduri și cinegetic în primele șase luni de activitate a Cabinetului Viorica Dăncilă – ora 13:00, la sediul Ministerului Apelor și Pădurilor, Sala de consiliu, la etajul 1

* Ministrul tineretului şi sportului, Ioana Bran, prezintă raportul celor 6 luni de guvernare – ora 14:00, la sediul MTS, sala „Nadia Comăneci”

 

– Apărare, Interne

* Are loc un nou exercițiu național pentru verificarea funcționării sirenelor de alarmare publică, desfăşurat de Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din mai multe oraşe ale ţării – între orele 10:00-11:00

* Giurgiu: Conferinţă de presă susţinută de inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu, colonel Ruşanu Daniel – ora 9:00, la sediul instituţiei, Şos. Bucureşti nr. 57

* Reşiţa: Cea de-a II-a ediţie a concursului „Cu viaţa mea apăr viaţa”, sub coordonarea ISU Semenic al judeţului Caraş-Severin – ora 10:00, la sediul Centrului de Zi „Maria” din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială Reşiţa

 

– Partide

* Conferința de presă cu tema „Cât câştigă în mod real România din gazele naturale din Marea Neagră?”, susţinută de deputatul USR, Nicușor Dan – ora 11:00, la sediul Biroului parlamentar din Str. Carol Davila nr. 91, ap. 1 sector 5

* Iaşi: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Biroului Politic Local Iaşi, deputat Marius Bodea – ora 11:00, la sediul PNL Iaşi din Podu Roş

 

– Culte, Biserică

* Jud. Galaţi: În Eparhia Dunării de Jos, pe toată perioada postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 aug.), cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, are loc o procesiune cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam. În acest an, procesiunea se va desfăşura în 120 de parohii din cele cinci protopopiate ale județului Galați. Din program:

► În protopopiatul Târgu Bujor, icoana va fi prezentă în perioada 1 – 3 august:

  • Icoana va pleca de la Mănăstirea Adam, la ora 5:30, și va fi dusă la parohiile Fundeanu, Drăguşeni, Smulţi I, Smulţi II, Corni, Măcişeni, Vârlezi, Crăieşti, Bursucani, Ciureştii Noi, Bălăşeşti, Bălăbăneşti, Lungeşti, Rădeşti și Berești – Târg

 

– Administraţie

* Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, şi reprezentantul companiei S.C. Deltamed S.R.L. semnează contractul prin care Primăria Municipiului Bucureşti achiziţionează 106 ambulanţe pentru Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov – ora 17:00, la sediul PMB, sala 150, etajul 1

* Cluj-Napoca: Şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca – ora 14:00, în Sala de sticlă de la sediul din Calea Moţilor nr. 3

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de vicepreşedintele CJ Bihor, Traian Bodea – ora 12:00, la Sala Mare a instituţiei

* Sfântu Gheorghe: Conferinţă de presă susţinută de primarii municipiilor Sfântu Gheorghe, Antal Arpad-Andras, şi Miercurea Ciuc, Raduly Robert-Kalman, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, în Piaţa Centrală din Sfântu Gheorghe, privind Turul Ciclist al Ţinutului Secuiesc – ora 10:30

 

– Social

* Galaţi: Deschiderea primei ediţiii a Concursului Naţional de Pescuit pentru Nevăzători, organizat de Consiliul Judeţean Galaţi, în parteneriat cu filiala locală a Asociaţiei Nevăzătorilor din România – ora 10:00, la Complexul Zătun

 

– Economic

* Bursa de Valori Bucureşti lansează Forumul Antreprenorilor „Made in Romania” – Cum să devii un antreprenor de succes – ora 9:30, la Hotel Intercontinental

* Începând cu această dată gazele naturale pentru consumatorii casnici se vor scumpi cu 5,83%, la solicitarea furnizorilor, care reclamă că a crescut preţul la care cumpără gazele de la producători, ce au libertatea să vândă gazele naturale la un preţ care nu mai este reglementat, odată cu liberalizarea pieţei

 

– Medicină, Sănătate

* Primăria Municipiului București prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) desfășoară în perioada 1 – 7 august, o serie de evenimente dedicate „Săptămânii Mondiale a Alăptării”, ce vor avea loc în Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Profesor Doctor Panait Sârbu, Spitalul Clinic Doctor Ion Cantacuzino și Spitalul Clinic Nicolae Malaxa. Evenimentele vor fi organizate în colaborare cu Asociația Sănătate pentru Mame și Sugari (SAMAS) și Asociaţia Română Pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF)

  • ora 15:30 – la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia, are loc un workshop susținut de: Cristina Bolma, Mihaela Sandu și Gabriela Ciobanu – personal acreditat la nivelul unității sanitare care susține cursul „Școala Părinților”, și un reprezentant SAMAS

* Sibiu: Săptămâna Alăptării la Sibiu, campanie de informare ce va avea loc între 1 şi 7 august, organizată de Asociația Sprijin pentru Mame. Timp de o săptămână, vor avea loc întâlniri de grup pentru sprijinirea alăptării, vizionarea unui film documentar pe această temă („Îndrăznesc să alăptez! Pași spre conștientizare” – 3 august) și conferința „Alăptarea, fundația vieții!” (4 august). Din program:

  • În zilele de 1, 2, 3, 6 şi 7 august, între orele 10:30 – 13:00, în incinta Color Café, se vor organiza întâlniri de grup pentru sprijinirea alăptării, în cadrul cărora mamele și femeile însărcinate participante vor afla informații despre alăptare și răspunsuri punctuale la întrebări sau soluții la problemele cu care se confruntă – Str. Onisifor Ghibu nr. 2. Consultațiile oferite vor fi gratuite

 

– Învăţământ, Cercetare

* La Universitatea din București, Centrul de Studii Arabe, are loc o seară arabă în cadrul căreia dr. Omar Abdulaziz va susține prelegerea „Perspective contrastive asupra românei și arabei”, urmată de vernisajul expoziției de pictură „România văzută din Orientul arab” de dr. Omar Abdulaziz – ora 17:00, Str. Pitar Moș nr. 7-13. În încheiere, va avea loc un recital de muzică arabă clasică interpretată la chitară de Alexandru Munteanu

 

– Istorie

* Târgu-Mureș: Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” – Filiala Târgu-Mureș, Despărțământul Central Județean Mureș al ASTREI organizează simpozionul cu tema „Despre prof. univ. dr. Simion C. Mândrescu – diplomatul din umbră al Marii Uniri, la o sută de ani de la Marea Unire”, în cadrul căruia vor conferenția prof. Mihail Artimon Mircea, prof. Dimitrie Poptămaș, prof. Mircea Dorin Istrate – ora 17:00, la Casa Memorială „Avram Iancu”, Str. Avram Iancu nr. 23. Moderator: Ioan Berța

 

– Cultură

* Muzeul Municipiului București desfășoară, în perioada 1 – 3 august, o nouă etapă a proiectului „Caravana Muzeelor”. Din program:

► Istoria unei familii: familia Ligia și Pompiliu Macovei: Colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei

  • ora 10:00 – Picturi din colecția Macovei: vor fi descoperite casa și povestea familiei Macovei, lucrările colecționate de arhitectul diplomat Pompiliu Macovei și de soția acestuia, pictorița Ligia Macovei

* Muzeul Național al Literaturii Române organizează vernisajul expoziției-studio „Locuri care lipsesc. Văcărești – Dudești” – ora 18:00, la sediul MNLR din Calea Griviței nr. 64-66. Artiști vizuali: Elena Constantin, Valentina Crăciun – pictură panouri, cu contribuția membrilor „Atelierului 21”, Colegiul de Arhitectură I.N. Socolescu, București. Expoziția poate fi vizitată în perioada 1 – 31 august, în intervalul orar 9:00 – 16:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Proiectul expozițional este organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române

* Concert susținut de cantautorul Nicu Alifantis, în cadrul unei „Seri de muzică folk” – ora 19:00, în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Printre partenerii media: Radio România Cutural

* Eforie Sud, jud. Constanţa: Centrul Ceh Bucureşti organizează, în perioada 1 – 5 august, Festivalul „Cinemascop”, ce va aduce şase proiecţii de film pe ecranul Grădinii de vară din staţiune – ora 21:00. Astăzi, va avea loc proiecţia filmului italian „Ever Been to The Moon?” (r. Paolo Genovese, 2015). Organizatori: Centrul Ceh Bucureşti, EUNIC România. Printre partenerii media: Radio România Constanţa, Radio România Cultural

* Galaţi: Vernisajul expoziției temporare „Pe culmile Carpaților”, manifestare organizată în colaborare cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” – ora 12:00, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați. Expoziția își propune să popularizeze în rândul publicului bioregiunea montană şi diversitatea ei specifică, scopul principal fiind acela de a creşte gradul de conştientizare vizavi de nevoia reală de a proteja habitatele şi speciile ameninţate cu dispariţia sau pe cele endemice care depind în întregime de condiţiile ecologice oferite de Munţii Carpaţi. Expoziţia temporară „Pe culmile Carpaților” va putea fi vizitată la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” până pe 4 august 2019

* Jud. Hunedoara: Ajuns în acest an la ediția a XIX-a, Festivalul Internațional de Folclor Carpatica Deva se desfășoară, în perioada 1 – 6 august, în mai multe localități din județul Hunedoara. La festival, destinat formațiilor artistice de tineret, participă ansambluri folclorice din Bulgaria, Muntenegru, Polonia și Serbia, cărora li se alătură ansambluri folclorice din județele Călărași, Gorj, Iași, Maramureș, Olt, Teleorman, Tulcea și Hunedoara. Spectacolele folclorice vor avea loc în Deva – Piaţa Victoriei (joi, 2 august, ora 19:00), în staţiunea Geoagiu-Băi – în incinta Băilor Daco-Romane (vineri, 3 august, ora 16:30), la Băcia (vineri, 3 august, ora 19:00), în Petrila (sâmbătă, 4 august, ora 18:00), precum şi în municipiul Brad (duminică, 5 august, ora 18:00). Organizatori: Palatul Copiilor din Deva, Consiliul Județean Hunedoara, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara şi Primăria Municipiului Deva

* Negreşti-Oaş: Mai multe ateliere meşteşugăreşti şi recreative, reunite sub titlul „Pe uliţele satului… la Muzeul în Aer Liber al Ţării Oaşului”, vor fi organizate, la Muzeul în Aer Liber din Negreşti Oaş, în perioada 1 – 17 august

* Piatra Neamț: Are loc vernisajul expoziției „Un pictor de front. Aurel Băeșu (1896-1928). Portrete”, proiect muzeografic inițiat de Complexul Muzeal Județean Neamț și colecționarul Lucian Corneliu Agăleanu, în colaborare cu Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Complexul Muzeal Județean „Iulian Antonescu” Bacău, Muzeul de Artă „Ion Irimescu” Fălticeni și importanți colecționari particulari, la 90 de ani de la dispariţia pictorului Aurel Băeșu – ora 18:00, la Muzeul de Artă Piatra Neamț, Sala de Artă Contemporană. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 1 august – 19 septembrie

* Piteşti: Centrul Cultural Pitești organizează o nouă ediție a proiectului cultural-educativ, sub genericul „Povești de viață-povești de suflet cu Denisa Popescu”, avându-l ca invitat pe prof.univ. Ioan Stancu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Sf. Muceniță Filoteia, din cadrul Universității Pitești, eveniment coordonat de poeta Denisa Popescu – ora 13:00, în sala Ars Nova

* Sibiu: Asociația Culturală BIS demarează cea de-a IV-a ediție a proiectului „Teatrul din Cartier”, ce se va desfășura în perioada 1 august – 12 septembrie în cinci cartiere din Sibiu: Trei Stejari, Valea Aurie, Gușterița, Terezian și Ștrand. Din program:

  • ora 20:00 – Spectacolul „Orașul meu” (Sezon 2018), în regia lui Bogdan Sărătean, având la bază o idee de Flaviu Suhastru – în Grădina BIS, Str. Ștefan cel Mare nr. 56

* Sibiu: Obiceiurile şi gastronomia tradiționale, cântecele și dansurile populare de pe trei continente își dau întâlnire la cea de-a 43-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”, organizat, în perioada 1 – 6 august, de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu. Dn program:

  • ora 20:00 – Seară tradițională românească, alături de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și soliștii: Robert Târnăveanu, Izabela Tomița, Sînziana Ștefan, Oana Tomoiagă, Ovidiu Homorodean, Alina Bîcă și Adrian Neamțu – la Restaurantul „Cămara Boierului”, Hilton Sibiu

* Sighişoara: Festivitatea de deschidere a celei de-a XXV-a ediţii a Academiei Sighişoara – la Primăria Sighişoara. Ajunsă la a 25-a ediție, Academia Sighișoara, festival internațional pentru tineri muzicieni din întreaga lume, își redeschide porțile, în perioada 1 – 14 august. Programul zilei:

  • ora 20:00 – Concert de deschidere oficială, „Jubilee Claude Debussy, Frank Martin și Gyorgy Kurtag I”, cu participarea soliştilor Alexandru Gavrilovici – violină, Alexandre Foster – violoncel şi Gerardo Vila – pian

 

* Locarno, Elveţia: Cea de-a 71-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, desfăşurată între 1 şi 11 august, va cuprinde trei competiţii: „Concorso Internazionale”, „Cineasti del presente” şi „Pardi di domani” (scurtmetraje), regizorul român Andrei Ujică fiind desemnat preşedintele juriului competiţiei „Cineasti del presente”. Din partea României au fost selectate, cel mai recent film al lui Radu Muntean, „Alice T.”, în „Concorso internazionale”, şi scurtmetrajul „Patul lui Procust”, de Andrian Împărăţel, în secţiunea „Pardi di domani”

 

– Sport

* Reunirea lotului România U20 pentru participarea la U20 World Rugby Trophy, competiţie ce va avea loc pe Stadionul Arcul de Triumf, între 28 august şi 9 septembrie – ora 9:30, la sediul Federaţiei Române de Rugby, Bd. Mărăşti nr. 18-20, sector 1. „Stejăreii” vor avea o nouă pregătire centralizată între 1 şi 6 august, la Complexul Naţional Sportiv Snagov, dupa care stagiul va continua, între 6 şi 11 august, în Italia, la Parma

* Activităţi de presă cu ocazia meciului retur dintre FCSB şi echipa slovacă NK Rudar Velenje, din turul doi preliminar al Europa League la fotbal:

  • antrenament oficial FCSB, deschis presei 15 minute – ora 11:30, în cadrul Bazei Sportive FCSB
  • conferinţă de presă FCSB – ora 12:30, în cadrul Bazei Sportive FCSB
  • conferinţă de presă NK Rudar Velenje – ora 19:30, la Arena Naţională
  • antrenament oficial NK Rudar Velenje, deschis presei 15 minute – ora 20:00, la Arena Naţională

* Primul tur al Cupei României la fotbal, sezonul 2018-2019, începe astăzi, când sunt programate 34 de meciuri, într-o singură manşă, eliminatorie. În această fază participă 68 de echipe: 42 de câştigătoare ale fazei judeţene şi 26 care au evoluat în ediţia precedentă a Ligii 3. Finala se va disputa în data de 2 iunie 2019

* Malmö: CFR Cluj întâlneşte în deplasare echipa suedeză Malmo FF, în manşa a doua a turului secund preliminar al Ligii Campionilor la fotbal – ora 20:15, Stadion Malmö

 

 

 

– Diverse

* Negreşti-Oaş, jud. Satu Mare: A II-a ediţie a Târgului de produse tradiţionale, meşteşugăreşti şi artizanale „Produs de Oaş şi Maramureş”, eveniment organizat sub brandul „Zestrea Oaşului”, ce va reuni zilnic în Parcul Central din Negreşti-Oaş, în perioada 1 – 11 august, aproximativ 20 de meşteşugari şi producători tradiţionali din Ţara Oaşului şi din Maramureş. Organizatori: Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, Casa Orăşenească de Cultură şi Muzeul Ţării Oaşului, în parteneriat cu Asociaţia Produs de Maramureş

 

– S-a întâmplat într-o zi de 1 august

* Se împlinesc 545 de ani (1473) de când Matei Corvin, regele Ungariei şi Boemiei, declara Zalăul pentru prima dată oraş-târg, „Oppidum Zilah”, privilegiu care scotea oraşul de sub dominaţia comitatului acordând dreptul de comerţ liber cu toată ţara, oferindu-i independenţă economică. De-a lungul istoriei, localitatea a avut diverse denumiri: Ziloc – în anul 1220, Oppidum Zilah – în 1473, Zila – în 1601, Zilahu şi Zalahu – în secolul al XIX-lea. Zalăul a fost întotdeauna capitală de comitat, iar din anul 1968 a devenit reşedinţa judeţului Sălaj, pentru ca din anul 1979 să devină municipiu

* Acum 304 ani (1714) în şedinţa Consiliului Academiei de Ştiinţă din Berlin, constatându-se agrementul Protectorului (regele Prusiei), s-a confirmat primirea lui Dimitrie Cantemir în Academie, devenind astfel primul român cu acest merit şi primul român membru al unui înalt for științific internațional. Acceptarea cererii lui Dimitrie Cantemir, datată 11 iulie 1714, s-a concretizat prin acordarea Diplomei de membru al Academiei de Ştiinţe din Berlin cu textul următor: „Pe vremea când Marte stăpânea mai cu putere decât Palas, o astfel de întâlnire se arăta a fi mai mult o dorinţă decât o speranţă. Dar iată că faptul şi-a găsit împlinirea acum, că prea luminatul şi prea învăţatul Dimitrie Cantemir, principe al Imperiului Rusesc, Domn ereditar al Moldovei, dând o pildă, pe cât de demnă, pe atât de rară, şi-a închinat numele ilustru cercetărilor ştiinţifice. Iar prin adeziunea sa, Societatea noastră a dobândit o nouă strălucire şi o podoabă neîntrecută. Ne închinăm cu smerenie în faţa bunei voinţe ce ne-o acordă Principele nouă şi lucrărilor noastre”

* În urmă cu 244 de ani (1774) britanicul Joseph Priestley anunţa descoperirea oxigenului, element chimic din tabelul periodic având simbolul O şi numărul atomic 8. Oxigenul a fost descoperit de suedezul Carl Wilhelm Scheele (1772) şi englezul Joseph Priestley (1774), independent unul de altul. Joseph Priestley a introdus o cantitate de oxid roşu de mercur într-o capsulă aşezată sub un clopot de sticlă din care a fost scos aerul şi a fost scufundat parţial în mercur. După încălzirea capsulei, focalizând cu ajutorul unei lentile solare, el a constatat prezenţa unui gaz, chimistul numind noua prezenţă gazoasă „aer deflogisticat”. Antoine Lavoisier dă „aerului deflogisticat” o nouă denumire – oxigen (oxus = acid, genae = a produce)

* Cu 187 de ani în urmă (1831) avea loc inaugurarea oficială a noului London Bridge, când a fost înlocuit vechiul Pod al Londrei construit cu mai bine de 600 de ani înainte. Lucrările au început în 1824, iar piatra de temelie a fost pusă în batardoul de sud pe 15 iunie 1825. Vechiul pod a fost demolat după inaugurarea celui nou în 1831. Costul total al construcţiei a fost de 2,5 milioane de lire sterline şi a fost plătit de Corporaţia Londrei şi de guvern. Un fragment din vechiul pod a fost pus în arcada turnului din biserica St. Katharine din Merstham

* Acum 184 de ani (1834) a intrat în vigoare Legea de Abolire a Sclaviei din 1833, prin care se anula în mod legal sclavia în Imperiul Britanic (exceptând „Teritoriile aflate în posesia Companiei Indiilor Orientale”, „Insula Ceylon”, și „Insula Sfânta Elena”). Legea includea și un drept de compensație pentru proprietarii de sclavi care urmau să-și piardă proprietatea. Suma de bani ce urma să fie cheltuită pe compensații a fost stabilită la „douăzeci de milioane de lire sterline”. Legea de Abolire a Sclaviei din 1833 a fost abrogată în întregime în 1998, fiind considerată redundantă, rămânând totuşi în vigoare alte legi care interziceau sclavia, și anume diverse secțiuni din legile traficului de sclavi din 1824, 1843 și 1873. În plus față de acestea, Legea Drepturilor Omului din 1998 include în legislația britanică articolul 4 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului care interzice deținerea de persoane ca sclavi

* Acum 153 de ani (1865) a apărut la Bucureşti, până în 1867 (cu o reapariţie scurtă în 1870), „Tipograful român”, prima gazetă muncitorească din ţară, sub conducerea lui Petre Ispirescu şi G. Walter (1/13)

* Cu 151 de ani în urmă (1867) avea loc prima sesiune a Societăţii Literare Române, în cadrul căreia s-a adoptat hotărârea de a schimba denumirea în Societatea Academică Română şi se alege primul ei preşedinte, în persoana lui Ion Heliade-Rădulescu (1867-1870) (1/13)

* Se împlinesc 145 de ani (1873) de când inventatorul britanic, Andrew Smith Hallidie (1836-1900), stabilit din 1852 în SUA, a testat cu succes cabina de funicular, pe care a proiectat-o ca o soluţie la problema transportului în zona deluroasă a oraşului San Francisco

* Acum 144 de ani (1874) a intrat în exploatare calea ferată Iaşi-Ungheni (construită de un antreprenor român, Grigore Heliad), prin care se făcea joncţiunea cu reţeaua de căi ferate a Rusiei

* În urmă cu 111 ani (1907), pe insula Brownsea din sudul Angliei, se deschidea prima tabără de cercetaşi (în jur de 20 de tineri), organizată de ofiţerul britanic Robert Baden-Powell, iniţiatorul mişcării de cercetaşi. De atunci, la data de 22 februarie, ziua de naştere a lordului Baden-Powell (22.II.1857 –  8.I.1941), se marchează, anual, în peste 170 de ţări de pe toate continentele, „Ziua Mondială a Cercetaşilor”

* Cu 109 ani în urmă (1909) s-a înfiinţat prima companie particulară de teatru „Compania Davila” (care a funcţionat până în 1912). Activitatea companiei demonstra necesitatea şi posibilitatea existenţei altor teatre în afara Naţionalului bucureştean

* În urmă cu 106 ani (1912) intra în funcţiune, la Bucureşti, a aerodromului de la Băneasa şi Şcoala de pilotaj; la 5.V.1912 se înfiinţase societatea Liga Naţională Aeriană, din iniţiativa prinţului George Valentin Bibescu, „având drept scop înzestrarea Armatei române cu aeroplane”

* Se împlinesc 75 de ani (1943) de când a avut loc un puternic bombardament al aviaţiei anglo-americane asupra oraşului Ploieşti (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale), vizând, în mod deosebit, rafinăriile de petrol

* Se împlinesc 60 de ani (1958), de când, între 1 şi 5 august, submarinul american cu propulsie nucleară „Nautilus” efectua prima traversare în imersiune a Polului Nord, de la Point Barrow/Alaska, în Marea Groenlandei („Nautilus” este primul submarin atomic lansat de SUA, la 21.I.1954)

* Acum 43 de ani (1975) şefii de state şi de guverne ai celor 35 de ţări participante la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE), între care şi România, au semnat, la Helsinki, Actul final al Conferinţei (în prezent CSCE se numeşte Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa – OSCE)

* Cu 41 de ani în urmă (1977), între 1 şi 3 august, a avut loc o grevă a minerilor din Valea Jiului (circa 35.000 de participanţi), la care s-a revendicat îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă. Această grevă este considerată cea mai mare acţiune revendicativă organizată de muncitori în timpul regimului comunist din România

* Acum 37 de ani (1981) avea loc inaugurarea canalului de televiziune MTV, primul canal tv. din lume specializat în muzică (transmite 24 de ore din 24). MTV Networks este parte a corporaţiei Viacom, care include numeroase societăţi media, printre care celebrele CBS, Paramount, Infinity, Simon & Schuster şi Blockbuster

* Acum 28 de ani (1990) România a preluat, conform principiului rotației, președinția Consiliului de Securitate al ONU. La doar o zi după ce a trecut la conducere, ţara noastră a avut de gestionat invadarea Kuweitului de către armata irakiană. România, membru al Organizației Națiunilor Unite din 1955, devenise membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, pentru o perioadă de doi ani, începând cu 1 ianuarie 1990, în baza unei hotărâri a celei de-a 44-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. Acesta era cel de-al treilea mandat de membru nepermanent deținut de România, primele două fiind în 1962, pentru un an, și în octombrie 1975, pentru doi ani. România a fost membru nepermanent al Consiliului de Securitate în anii 1962, 1976-1977, 1990-1991 și 2004-2005. În momentul preluării președinției Consiliului de Securitate al ONU de către România, la 1 august 1990, ca posibile teme pe agenda dezbaterilor se anunțau: avansarea unor noi soluții pentru impulsionarea procesului de pace din Orientul Mijlociu, examinarea situației din Asia de Sud-Est, inclusiv în problema reglementării problemei cambodgiene, depășirea impasului în chestiunea cipriotă, situația din America Centrală, dar și modalitățile de întărire a rolului Consiliului de Securitate în menținerea păcii și stabilității mondiale, în contextul creșterii contribuției și prestigiului Organizației Națiunilor Unite pe plan internațional

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului (Calendarul Creştin-Ortodox 2018; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2018)

 

– Sf. Alfons Maria de Liguori, episcop învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2018)

 

– „Ziua Tanchiştilor” (la 1 august 1919, în oraşul Giurgiu, se înfiinţa, prin ordin al regelui Ferdinand I, prima subunitate de tancuri din Armata română)

 

– 1860: S-a născut Bazil Assan, inginer (împreună cu fratele său, George, a introdus metoda de extracţie cu benzină a uleiurilor – 1893) şi explorator (primul român care a explorat zona Oceanului Arctic – 1896; în perioada 1897-1898 a efectuat o călătorie în jurul lumii) (m. 1918, Montreux/Elveţia)

 

– 1912: S-a născut compozitorul Ion Totan (m. 1983)

 

– 1913: S-a născut Coca Farago (prenumele la naştere: Ana-Virginia), fiica poetei Elena Farago; poetă, prozatoare şi autoare dramatică; actriţă la teatrele din Craiova şi Cernăuţi; pictor scenograf la Teatrul Naţional din Craiova (m. 1974) – 105 ani

 

– 1915: S-a născut Gellu Naum, poet, eseist, prozator, dramaturg şi traducător; considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european (m. 2001)

 

– 1923: S-a născut sculptoriţa Iulia Oniţă (m. 1987) – 95 de ani

 

– 1928: S-a născut Constantin Maximilian, medic genetician şi antropolog; a organizat, în 1958, primul laborator de genetică medicală din România; a pus bazele geneticii populaţiilor; a înfiinţat primul centru de sfaturi genetice din România; a fost primul profesor de bioetică din învăţământul universitar românesc; a redactat peste 20 de volume de antropologie, bioetică şi genetică umană; membru corespondent al Academiei Române din 1992 (m. 1997) – 90 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 2.VIII.1928

 

– 1939: S-a născut actriţa Valeria Seciu. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 2 august 1939, iar altele 1 septembrie 1939

 

– 1939: S-a născut, la Chişinău, Anatol Grinţescu, fost preşedinte al Federaţiei Române de Polo între anii 2008 – 2014; a făcut parte din naţionala României, cu care a participat la Jocurile Olimpice din 1960 şi 1964, încheind cu un bilanţ de 85 de goluri în 176 de meciuri jucate, iar în calitate de antrenor al reprezentativei a bifat şi ediţiile din 1972, 1976 şi 1980 (m. 2014)

 

– 1943: A murit arhitectul Horia Creangă (nepotul scriitorului Ion Creangă); a proiectat, printre altele, în 1931, imobilul ARO (azi, blocul Patria) din Bucureşti, hotelul ARO din Braşov, teatrul Giuleşti din Bucureşti, precum şi clădirile Fabricii de locomotive „Malaxa” (n. 1892) – 75 de ani

 

– 1948: S-a născut pictorul Constantin Daradici (m. 2017) – 70 de ani

 

– 1948: S-a născut actriţa Emilia Dobrin – 70 de ani

 

– 1948: S-a născut prozatorul şi eseistul Horia Ursu (provenit din gruparea revistei clujene „Echinox”) – 70 de ani

 

– 1948: S-a născut Titus Vîjeu (nume real: Constantin Vîjeu), poet, istoric și critic de film, publicist, traducător, realizator de emisiuni radiofonice și profesor; din 1972 a lucrat la Radiodifuziunea Română; director al Departamentului de Relații Internaționale (1991-1997) – 70 de ani

 

– 1949: S-a născut Mugur (Constantin) Isărescu, doctor în ştiinţe economice, guvernatorul Băncii Naţionale a României din anul 1990 până în prezent – validat de Parlament, la data de 16 iunie 2014, pentru un nou mandat de 5 ani; fost prim-ministru în perioada decembrie 1999 – decembrie 2000; membru titular al Academiei Române din 2006

 

– 1952: S-a născut Horaţiu Mălăele (Horaţiu-Valentin Mălăele), actor, regizor, scenarist, pictor, grafician, caricaturist şi scriitor

 

– 2008: A murit fizicianul Radu Grigorovici; contribuţii în spectroscopie, optică şi fotometrie; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1911, la Cernăuţi, azi în Ucraina) – 10 ani

 

– 2012: A murit S. Damian (pseudonimul lui Samuel Druckmann), eseist, critic şi istoric literar, stabilit în Germania (n. 1930)

 

– 2014: A murit Szobi Cseh (Szabolcs Imre Cseh), cascador, actor şi regizor; autorul a numeroase invenţii care au dus la dezvoltarea tehnicii şi metodologiilor din domeniul cascadoriei (n. 1942)

 

– 2016: A murit principesa Ana De Bourbon-Parma (prenume complet Anne Antoinette Françoise Charlotte), fiica principelui René de Bourbon-Parma şi a principesei Margareta a Danemarcei; cunoscută în cercurile monarhiste şi în familia regală a României sub titlul Regina Ana, este căsătorită cu Regele Mihai I al României (din 10 iunie 1948, la Atena), cu care are împreună cinci fiice: principesele Margareta (n. 1949), Elena (n. 1950), Irina (n. 1953), Sofia (n. 1957) şi Maria (n. 1964). Ana de Bourbon-Parma nu a urcat niciodată pe tron, deoarece s-a căsătorit cu Regele Mihai I al României după ce acesta a abdicat (n. 1923, la Paris)

 

– 2016: A murit jurnalistul Ion Stănică; a lucrat la Radiodifuziunea Română, apoi la RFI (1984-2010) (n. 1950)

 

– 2017: A murit compozitoarea, pianista, dirijoarea și muzicologa Ana-Maria Avram; reprezintă, alături de Iancu Dumitrescu, curentul hiperspectral în muzica actuală; împreună au iniţiat şi realizat importante festivaluri internaţionale dedicate muzicii electronice şi muzicii spectrale, în România şi în Europa (n. 1961) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Amman: Vizita ministrului francez pentru Europa şi afaceri externe, Jean-Yves Le Drian, în Iordania (1 – 2 aug.)

 

– Addis Abeba: Vizita secretarului britanic de stat pentru apărare, Gavin Williamson, în cadrul căreia va avea o întrevedere cu ministrul etiopian al apărării, Motuma Mekassa

 

– Viena: Vizita ministrului britanic de externe, Jeremy Hunt, în cadrul căreia va avea o întrevedere cu omologul său austriac, Karin Kneissl

 

– Chişinău: Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, va susține o conferință de presă în care va face bilanțul sesiunii de primăvară 2018 – ora 10:00, la sala pentru conferințe de presă a Parlamentului

 

– Taşkent: Vizita ministrului palestinian de externe, Riyad al-Maliki, în Uzbekistan

 

– Kuala Lumpur: Vizita ministrului australian de externe, Julie Bishop, în Malaysia (1 – 3 aug.)

 

– Ankara: Vizita comandantului suprem al forţelor aliate NATO, Curtis Scaparrotti

 

– Jakarta: Are loc Gas Indonesia Summit, conferinţă şi expoziţie pe tema gazelor naturale şi a industriei de gaz petrolier lichefiat – la Jakarta Convention Center (1 – 3 aug.)

 

– Washington: Publicarea raportului american anual privind climatul

 

– Federaţia Rusă: Începând cu această dată, trenurile din Rusia vor circula după ora locală şi nu după ora Moscovei, cum se întâmpla până în prezent

 

– Rio de Janeiro, Brazilia: Congresul Internaţional de Matematică (1 – 9 aug.)

 

– Începe Turul ciclist al Danemarcei

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1-7 august: „Săptămâna Mondială a Alăptării” este celebrată pentru a încuraja alăptarea și a îmbunătăți starea de sănătate a copiilor din întreaga lume; ea marchează adoptarea, la 1 august 1990, la Florența, a „Declaraţiei Innocenti pentru protecţia, promovarea şi sprijinul alăptării”, semnată de către factorii de decizie guvernamentali, OMS, UNICEF și alte organizații pentru a proteja, a promova și sprijini alăptarea. OMS recomandă: inițierea alăptării în prima oră de viață, alăptarea exclusivă până la 6 luni și continuarea alăptării în paralel cu alimentația complementară, până la 2 ani și peste. Tema evenimentelor de anul acesta este: ”Alăptarea: Fundația vieții”

 

– Ziua Naţională a Republicii Benin; aniversarea proclamării independenţei – 1960

 

– Ziua Naţională a Confederaţiei Elveţiene; aniversarea întemeierii Confederaţiei – 1291

 

– 1464: A murit Cosimo de Medici (Cosimo cel Bătrân), cunoscut și sub numele de “Părintele Patriei”, primul membru al familiei de bancheri Medici care a ajuns la conducerea Republicii florentine (din 1434); protector al literaturii şi artelor; întemeietor al bibliotecii „Laurenziana” (n. 1389)

 

– 1495: S-a născut pictorul Jan van Scorel; a fost primul pictor olandez important care a studiat şi lucrat în Italia, fiind cel care a introdus principiile Renaşterii italiene în arta Ţărilor de Jos (m. 1562)

 

– 1686: S-a născut Benedetto Marcello, compozitor şi scriitor italian (m. 1739). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 31 iulie, iar altele 24 iunie sau 24 iulie 1686

 

– 1733: S-a născut Richard Kirwan, chimist şi mineralog irlandez; a pus bazele noilor metode ale chimiei analitice şi a clasificat (1784) mineralele după compoziţia lor chimică („Elements of Mineralogy”) (m. 1812) – 285 de ani

 

– 1744: S-a născut Jean Baptiste de Monet, naturalist francez; este cel care inventat cuvântul biologie pentru a desemna știința ființelor vii și apoi a elaborat prima ipoteza despre teoria evoluționistă (m. 1829)

 

– 1770: S-a născut William Clark, călător şi explorator american, care a condus, împreună cu Meriwether Lewis, între 1804 și 1806, expediția numită Expediția Lewis și Clark, inițiată de președintele Statelor Unite, Thomas Jefferson, și finanțată de Congresul SUA pentru a obține informații amănunțite despre imensul teritoriu Louisiana, care fusese cumpărat de la Imperul Francez al lui Napoleon conform tratatului numit Louisiana Purchase, în anul 1803 (m. 1838)

 

 

– 1927: S-a născut (în judeţul Bălţi) Nicolae Testemiţanu, chirurg, profesor şi om politic moldovean; considerat autorul conceptului de organizare a asistenţei medicale la nivel rural şi a strategiei de pregătire a cadrelor înalt calificate în acest domeniu; anul 2017 a fost declarat „Anul Nicolae Testemiţanu” în R. Moldova (m. 1986)

 

– 1930: S-a născut Lionel Bart (Lionel Begleiter), scriitor şi compozitor britanic (m. 1999)

 

– 1930: S-a născut, la Port of Spain (Trinidad-Tobago), Geoffrey Lamont Holder, actor, coregraf, dansator, regizor şi cântăreţ american (m. 2014)

 

– 1933: S-a născut Dom DeLuise, actor de comedie american de origine italiană (m. 2009) – 85 de ani

 

– 1936: S-a născut (la Oran, Algeria) Yves Saint Laurent, cunoscut creator de modă francez (m. 2008)

 

– 1939: S-a născut scriitorul american Robert James Waller, cunoscut şi pentru munca sa ca fotograf şi muzician (m. 2017)

 

– 1941: S-a născut dirijorul şi violoncelistul spaniol Jordi Savall, supranumit „Regele muzicii vechi”

 

– 1944: A murit Jean Prévost, scriitor, publicist şi critic literar francez (n. 1901)

 

– 1949: S-a născut Jim Carroll, scriitor şi muzician american (m. 2009)

 

– 1970: A murit Otto Heinrich Warburg, medic, biochimist și fiziolog german, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină sau Fiziologie în 1931 (n. 1883)

 

– 1973: A murit Gian Francesco Malipiero, compozitor, muzicolog şi critic muzical italian (n. 1882) – 45 de ani

 

– 1987: A murit actriţa germană de film Pola Negri, divă a filmului mut, prima actriţă europeană care devine star hollywoodian, datorită regizorului Ernst Lubitsch (n. 1897)

 

– 1996: A murit Tadeus Reichstein, chimist elveţian de origine poloneză; cercetări fundamentale în domeniul hormonilor corticosuprarenali; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1950 (n. 1897)

 

– 1996: A murit (asasinat, într-un atac cu bombă) episcopul catolic de Oran (Algeria), Pierre Claverie; în 1987 a fost numit în Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios, în acelaşi an, solicitând cetăţenia algeriană, care nu i-a fost acordată niciodată (n. 1938)

 

– 1997: A murit pianistul rus Sviatoslav Richter; unul dintre cei mai mari pianiști ai secolului al XX-lea (n. 1915, în Ucraina)

 

– 1998: A murit actriţa britanică de origine maghiară Eva Bartok (Éva Ivanova Márta Szők) (n. 1927) – 20 de ani

 

– 1999: A murit Nirad C. Chaudhuri, scriitor britanic de origine din Bangladesh (n. 1897)

 

– 2003: A murit actriţa franceză de film Marie Trintignant (n. 1962) – 15 ani

 

– 2005: A murit geograful francez Robert Ficheux, discipol al renumitului geograf Emmanuel de Martonne, puternic ataşat de România; sub îndrumarea acestuia, Ficheux şi-a pregătit teza de doctorat cu un subiect privind geomorfologia întregului masiv al Munţilor Apuseni; în perioada 1932-1935 a fost secretar al Institutului Francez din Bucureşti, apoi al Misiunii Universitare Franceze în România; între anii 1935 şi 1938 a fost numit, la recomandarea lui Emil Racoviţă, succesor al lui George Vâlsan la Catedra de geografie fizică a Universităţii din Cluj; membru corespondent străin (1948) şi membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) (n. 1898)

 

– 2015: A murit Cilla Black, cântăreaţă britanică şi prezentatoare TV (n. 1943)