Calendarul evenimentelor, 3 august – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Culte, Biserică

* Galaţi: În Eparhia Dunării de Jos, în toată perioada postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 aug.), cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, are loc o procesiune cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam. În acest an, procesiunea se va desfăşura în 120 de parohii din cele cinci protopopiate ale județului Galați. Astăzi icona se va afla la parohii din protopopiatul Târgu Bujor şi protopopiatul Galați

– Social

* Bogdan, fondatorul comunității „Vara la Pedală”, prezintă evenimentul „Contour 100”, care se va desfăşura în perioada 4 – 19 august, pentru ajutorarea asociației „Help Autism” – ora 9:30, în curtea interioară a complexului Novo Park

* Jud. Vrancea: Ample manifestări militare, culturale şi religioase, reunite sub genericul „Vrancea Eroică” şi dedicate eroilor căzuţi în Primul Război Mondial vor avea loc, în perioada 3-6 august, în mai multe localităţi din judeţul Vrancea.

– Economic

* Workshop de lansare a contractelor subsidiare tip D din cadrul proiectului POC G „Sistem modular integrat şi tehnologie pentru ecranare electromagneticǎ a incintelor ȋn gama 100kHz-18GHz–SITEM”, Axa Prioritară 1 – Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare (CDI) în sprijinul competitivităţii economice ṣi dezvoltării afacerilor, acţiunea 1.2.3, Parteneriate pentru Transfer de Cunoṣtinţe – ora 9:30, la sediul INCDIE ICPE-CA din Splaiul Unirii, nr. 313, corp J etaj 3, Sala de conferinţe. Manifestarea, organizată sub patronajul Ministerului Cercetării şi Inovării, va avea un caracter ṣtiinṭific concretizat prin prezenţa întreprinderilor care şi-au manifestat interesul de a participa în cadrul contractelor subsidiare de tip D şi sunt potenţiali colaboratori în cadrul acestora

– Medicină, Sănătate

* Primăria Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), desfășoară, în perioada 1 – 7 august, o serie de evenimente dedicate „Săptămânii Mondiale a Alăptării”, ce vor avea loc în Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Filantropia”, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Profesor „Doctor Panait Sârbu”, Spitalul Clinic „Doctor Ion Cantacuzino” și Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”. Evenimentele vor fi organizate în colaborare cu Asociația Sănătate pentru Mame și Sugari (SAMAS) și Asociaţia Română Pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF).

– Cultură

* Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, organizează în Parcul Izvor, în perioada 3 august – 2 septembrie, cea de-a IV-a ediţie „Copacul cu Cărţi”, eveniment care oferă bucureştenilor plăcerea de a redescoperi cititul în mijlocul naturii. De luni până joi, zona va fi deschisă între orele 17:00 – 22:00 şi va fi dedicată în totalitate lecturii, iar vineri – începând cu ora 19:00 şi sâmbătă şi duminică – începând cu ora 11:00, vor fi programate ateliere de creaţie pentru copii

* Cea de-a V-a ediție a Festivalului „Strada Armenească” programează concerte, dansuri, bucate tradiționale, expoziții și tururi ghidate, între 3 și 5 august. Cartierul armenesc este zona din jurul Bisericii Armenești între Bd. Carol I, Str. Armand Călinescu, Str. Speranţei, Str. Franzelarilor şi Str. Spătarului, dar artera sa principală este Str. Armenească. Printre invitați: Grupul Iza, Meet TheGreeks, Miko & Crew, Hayakaghak, Rampa, Capriel și Garbis Dedeian, Ansamblul de dansuri tradiționale armenești – Vartavar, Ansamblul Asteria București, Ansamblul Kymata, Partida Romilor „Pro-Europa”, Federația Comunităților Evreiești din România și Bucharest Klezmer Band

* Gărâna, jud. Caraș-Severin: A II-a ediție a Festivalului Gărâna Fusion Festival „Visions of Dreams” aduce pe scenă artiști din SUA, Germania, Ungaria, Serbia, Olanda și România – ora 19:00, în Poiana Lupului. Printre partenerii media: Radio România Reșița (3 – 5 aug.)

* Tuzla, jud. Constanța: Cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului național de muzică pentru copii, adolescenți și tineri „Music, my Love!” – la Centrul Pentru Tineret „Ion Creangă” (3 – 4 aug.)

– Sport

* Craiova: În cadrul etapei a treia din sezonul regulat al Ligii I de fotbal, are loc meciul dintre echipele Universitatea Craiova și FC Botoșani – ora 21:00, pe Stadionul „Ion Oblemenco”

– Diverse

* Suceava: Consiliul Județean Suceava organizează evenimentul „Lume, lume…hai la târg!” – ora 9:00, la Muzeul Satului Bucovinean. Printre partenerii media: Radio România Iași (3 – 5 aug.)

– S-a întâmplat într-o zi de 3 august

* Cu 526 de ani în urmă (1492) începea prima călătorie a navigatorului genovez Cristofor Columb (august 1492-martie 1493), care-şi propusese să ajungă în Indii. Din 1492 în serviciul Spaniei, Columb a întreprins, între anii 1492 şi 1504, patru călătorii, descoperind majoritatea insulelor din America Centrală şi atingând coastele Americii Centrale şi Americii de Sud. Ziua de 12 octombrie 1492, când a descoperit insula Watling (San Salvador) din arhipelagul Bahamas, este considerată data descoperirii Americii

* Se împlinesc 240 de ani (1778) de când a fost inaugurat „Teatrul Scala” din Milano, cu opera „Europa riconosciuta”, de Antonio Salieri, fiind iniţial cunoscut sub numele de „Nuovo Regio Ducale Teatro alla Scala”, unul dintre cele mai renumite teatre de operă din lume

* În urmă cu 223 de ani (1795) s-a înfiinţat Conservatorul de Muzică din Paris, prin reorganizarea Şcolii Regale şi a Institutului Naţional de Muzică, sub conducerea muzicologului Bernard Sarrette (1765 – 1858)

* Acum 153 de ani (1865) era reprimată de armată mişcarea împotriva domnitorului Alexandru Ioan Cuza (aflat la Ems, în Germania), organizată de cele două grupuri opoziţioniste, conservatorii şi liberalii radicali (care vor sfârşi prin a-l detrona pe domnitor la 23.II.1866) (3/15)

* Cu 89 de ani în urmă (1929) a fost creată Regia Autonomă a Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor (PTT), care a luat în exploatare şi administrare serviciile publice de poştă, telegraf şi telefon

* Se împlinesc 70 de ani (1948) de la adoptarea, de Marea Adunare Naţională, a Legii privind reforma învăţământului în România, prin care întregul învăţământ era unificat şi laicizat, potrivit modelului sovietic

* Într-o zi de 3 august, acum 58 de ani (1960), Republica Niger îşi proclama independenţa față de Franța

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Timişoarei”; marcată, din 1999, la iniţiativa municipalităţii de pe Bega; este data la care, în anul 1919, batalioane de dorobanţi, conduse de generalul Virgil Economu, au intrat în oraş şi au instaurat prima administraţie română care a luat locul celei sârbeşti; o săptămână mai târziu, la 10.VIII.1919, bănăţenii votau unirea Banatului cu România

– 1834: S-a născut Ioan M. Bujoreanu, prozator, autor dramatic de ocazie (dar nu lipsit de talent), publicist şi traducător (a tradus din Boccaccio, Florian şi Paul de Kock) (m. 1899)

– 1889: A murit Veronica Micle (numele la naştere: Ana Câmpeanu), poetă şi prozatoare (o mare dragoste o va lega până la moarte de poetul Mihai Eminescu) (n. 1850)

– 1913: S-a născut medicul Marin Voiculescu; autor de cercetări şi studii în domeniul bolilor contagioase; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1991) – 105 ani

– 1926: S-a născut Teodora Angela Lefterescu, prima femeie căpitan de cursă lungă din România (m. 2007)

– 1929: S-a născut muzicologul şi criticul muzical Alfred Hoffman (m. 1995)

– 1937: S-a născut sculptorul Grigore Patrichi–Smulţi (m. 2012)

– 1945: S-a născut muzicologul şi criticul muzical Luminiţa Vartolomei; a lucrat la Radiodifuziunea Română – Redacţia emisiunilor muzicale, în perioada 1.IX.1968 – 1.I.1972; a continuat să colaboreze la Radio şi după transferul său la Filarmonica „George Enescu”; autoare a unor lucrări de specialitate, unele realizate în colaborare cu Iosif Sava

– 1961: A murit George Breazul (pe numele real Gheorghe N. Georgescu-Breazul), muzicolog şi folclorist (n. 1887)

– 1976: A murit muzicologul Victor Iusceanu (n. 1905)

– 2015: A murit medicul Mircea Laurenţiu Popescu, director general al Institutului Naţional ”Victor Babeş” din Bucureşti (1993-2015); a descoperit telocitele, un tip de celule umane cu rol regenerativ, capabile să vindece inima pacienţilor care au suferit un infarct miocardic; rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti (1992-2004); membru al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române (2006-2014) şi preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale (2006-2011) (n. 1944)

– 2016: A murit pictorul creştin Paul Gherasim; unul din întemeietorii Grupului „Prolog”, în 1985 (n. 1925)

EVENIMENTE EXTERNE

– Singapore: Vizita secretarului american de stat, Mike Pompeo, în cadrul căreia va participa la reuniunea ministerială a ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud- Est) (3 – 4 aug.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Berii”, sărbătorită prima oară în 2007, în Santa Cruz, California, este marcată în fiecare an în prima vineri din august

– 1784: A murit Giovanni Battista Martini (numit, în mod obişnuit, Padre Martini), teoretician şi istoriograf muzical, compozitor, pedagog şi dirijor italian (n. 1706)

– 1805, 3/4: S-a născut Sir William-Rowan Hamilton, matematician şi astronom irlandez; contribuţii în domeniile algebrei, opticii şi mecanicii analitice (m. 1865)

– 1905: S-a născut Franz König, cardinal austriac, inițiator al reconcilierii dintre Biserica Catolică și bisericile ortodoxe aflate sub regimul socialist (m. 2004)

– 1920: S-a născut scriitoarea britanică P. D. James (nume complet: Phyllis Dorothy James); multe dintre romanele sale poliţiste au fost adaptate în filme şi seriale de televiziune (m. 2014)

– 1924: A murit Joseph Conrad (pseudonimul lui Józef Teodor Konrad), prozator englez de origine poloneză; maestru al prozei scurte (n. 1857)

– 1929: A murit Emil Berliner, inginer şi inventator american de origine germană (n. 1851)

– 1938: S-a născut prezentatorul irlandez de radio şi televiziune Sir Terry Wogan, care a lucrat la BBC şi a prezentat mulţi ani concursul Eurovision (m. 2016) – 80 de ani

– 1940: S-a născut actorul american Martin Sheen

– 1954: A murit Sidonie-Gabrielle Colette, memorialistă, eseistă şi romancieră franceză (n. 1873)

– 1977: A murit arhiepiscopul Makarios (numele laic, Mihail Khristodolou Mouskos), lider al Bisericii ortodoxe cipriote (1950-1977) şi om politic (preşedinte al ţării între anii 1959 şi 1977); conducător al mişcării „énosis” (de unire cu Grecia), a acceptat un compromis cu ciprioţii turci, ceea ce a dus la obţinerea independenţei Ciprului (1959) (n. 1913)

– 1994: A murit actorul rus de film Innokenti Smoktunovski (n. 1925)

– 2004: A murit Henri Cartier-Bresson, fotograf şi pictor francez (n. 1908)

– 2006: A murit soprana britanică de origine germană Elisabeth Schwarzkopf (n. 1915)

– 2008: A murit scriitorul rus Aleksandr Soljeniţîn, figură importantă a disidenţei din URSS şi autor a numeroase romane despre lagărele sovietice; Premiul Nobel pentru literatură pe 1970; la 12.II.1974 a fost arestat sub acuzaţia de trădare şi apoi expulzat; scriitorul s-a reîntors în Rusia la 27.V.1994 (după 20 de ani de exil) (n. 1918) – 10 ani

– 2011: A murit Charles „Bubba” Smith, fost jucător de fotbal american profesionist în anii ’60 și ’70, devenit actor la finalul anilor ’70 şi cunoscut mai ales pentru rolul din filmele de comedie din seria „Academia de Poliţie” (n. 1945)

– 2011: A murit actriţa americană Annette Charles (n. 1948)

– 2017: A murit spaniolul Angel Nieto, multiplu campion mondial la motociclism (avea un palmares de 13 titluri mondiale la clase diferite) (n. 1947) – 1 an