„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale”, la Oneşti

Roata vieţii, roata timpului, roata morii se-nvârteşte… din atâtea roţi reale sau imaginare, noi am ales-o pe cea din Parcul Municipal Oneşti, ca să rulăm aici, între 6 şi 12 august, ce are mai valoros cinematografia românească din toate timpurile.

Fiindcă revine Caravana filmului românesc la Oneşti, aşa cum v-am obişnuit de şase ani încoace, de când vă dăm întâlnire pe seară, la 9 trecute fix, la umbra roţii celei mari, oprite şi ea, ca sa vadă filmele româneşti pe care le aduce doar caravana noastră cu ale sale Capodopere ale cinematografiei naţionale.

Începem cu dreptul, de luni, 6 august, cu o poveste despre înşelătoria cea mică, cu victimă individuală. Vă sună cunoscut? E una dintre realităţile zilelor noastre, iar în filmul „Şi caii sunt verzi pe pereţi”, autorul Dan Chişu, scenarist şi regizor, demască iluzia că în Romania, ţara unde apar milionari peste noapte, oamenii obişnuiţi se pot şi ei îmbogăţi la fel de uşor. Nu, loteriile sunt făcute să hrănească speranţele amărăştenilor, nu să le umfle buzunarele! După ce veţi râde trist la această comedie, îi veţi putea pune întrebări protagonistului filmului, actorul Adrian Titieni, care va fi prezent în oraşul ce a dat-o lumii pe Nadia Comăneci.

Marţi, 7 august, trebuie să veniţi la film pregătiţi să râdeţi cu gura până la urechi, fiindcă soseşte în Parc pelicula „Două lozuri”,  regizată de Paul Negoescu. E de ajuns să vă spunem trei nume de actori, ca să ştiţi la ce să vă aşteptaţi: Alexandru Papadopol, Dragoş Bucur şi Dorian Boguţă. Ei sunt cei trei interpreţi ai ghinioniştilor care, asemenea personajului lui Caragiale, au crezut că s-au îmbogăţit instantaneu, cu un bilet de loterie. Numai ca să descopere că… trăiesc în România: lozul le este furat!

După două zile dedicate comediei, miercuri, 8 august, vine vremea reflecţiei, cu „Octav”, cel mai vizionat film în cinematografele din România, în anul 2017. Este o peliculă a nostalgiilor, dar şi a credinţei în valorile vieţii, fiindcă personajul principal călătoreşte în trecutul său miraculos, spre a se bucura de el. “Timpul zboară atât de repede! Trebuie să preţuim fiecare moment!”, spune Octav. Doi monştri sacri ai scenei şi ai ecranului românesc, Marcel Iureş şi Victor Rebengiuc, aduc forţa lor expresivă excepţională, acestei călătorii în sine şi în timpul propriei vieţi.

Ai căzut în păcat. Mai există salvare pentru sufletul tău? Joi, 9 august, odată cu filmul de ficţiune  „Dimineaţa care nu se va sfârşi”, aflaţi răspunsul pe care îl dă la această întrebare preotul Ciprian Mega. De ce un preot? Fiindcă el a recurs la mijloacele cinematografice, pentru a spune povestea tristă a unei românce aflate în exil, una din milioanele de cetăţeni ai acestei ţări, care n-au avut soluţie de viaţă acolo unde s-au născut şi au plecat s-o caute în alte zări. O mare problem socială, despre care veţi putea vorbi chiar cu preotul devenit şi cineast, regizorul Ciprian Mega, dar şi cu interpreta rolului principal, actriţa Ela Ionescu.

În a cincea zi pe care o veţi petrece împreună cu Caravana filmului românesc – capodopere ale cinematografiei naţionale, vă invităm să intrăm împreună în lumea delicată a iubirii de altădată, cu filmul „Adela”. În 1985, subtilul regizor Mircea Veroiu a luat ca sursă de inspiraţie romanul omonim, scris de Garabet Ibrăileanu, pentru a construi universul delicat, al unei lumi ucise odată cu instaurarea comunismului. Câştigând Marele Premiu la Festivalul de Film de la San Remo, în 1986 Mircea Veroiu a fugit din raiul communist, revenind în ţară abia după revoluţia din Decembrie 1989.

Unii oameni nu-şi găsesc iubirea toată viaţa, iar alţii sunt asediaţi de sentimentele celorlalţi, cum i se întâmplă unei creatoare de modele, în filmul „Rochia albă de mireasă”. Trei bărbaţi suspină după frumoasa tânără, care suferă de o boală incurabilă. Dan Piţa, ca şi prietenul său Mircea Veroiu, au reuşit să evite capcanele ideologice ale cenzorilor, alegând subiecte şi teme în care dogma de partid nu-şi putea face loc.

Ne despărţim de dumneavoastră (numai până la anul!) cu o superproducţie de război, filmul de acţiune semnat de Sergiu Nicolaescu, „Capcana mercenarilor”, pe care îl prezentăm în selecţia noastră, pentru a aniversa Marele Război pentru Reîntregirea Neamului şi Centenarul Marii Uniri. Veţi fi fascinaţi de ritmul alert al povestirii şi de creaţiile unor actori care au strălucit pe firmamentul filmului si al teatrului românesc şi care, din păcate, s-au stins, lăsând posterităţii creaţiile lor remarcabile.

Accesul publicului este liber la toate proiecțiile.

Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale” este un proiect aflat în al şaselea an de existenţă. El aduce filmul românesc acasă la oameni, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse, de la pieţe centrale, la biblioteci, muzee, sau spaţii neconvenţionale. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului şi stimulează sentimentul de mândrie locală, prin punerea în valoare a geografiei culturale a oraşelor.

Mariana Drăgoi