Obiceiuri populare de Sărbătoarea Schimbării la Faţă

Pe 6 august prăznuim Schimbarea la Faţă a Domnului, ziua când, potrivit moşilor noştri, natura începe să se pregătească de toamnă. Această sărbătoare este denumită popular şi Obrejenia sau Pobrejenia. De această sărbătoare sunt legate multe tradiţii şi superstiţii. Amintim câteva dintre ele:

De  Obrejenie tradiţia ne spune că oamenii trebuie să se împace unii cu alţii, dacă au fost certaţi.

Fetele nu trebuie să se spele pe cap de Obrejenie, fiindcă aşa cum iarba nu mai creşte în câmpuri, tot aşa nu le va mai creşte nici lor părul.

Femeile care spală rufe de Pobrejenie vor fi năpădite de păduchi şi ploşniţe, iar cele care poartă prunci, dacă ţin această zi, vor avea o naştere foarte uşoară.

Sinteză: Mariana Drăgoi

RADOR – 6 august