Pagube provocate de ploi agricultorilor din mai multe zone ale ţării

Emisiunea: „Radiojurnal” – Realizator: Constanţa Comănici – Ploile abundente din ultima vreme au provocat pagube agricultorilor din mai multe zone ale ţării. În judeţul Harghita, pe largi suprafeţe, cartofii au putrezit în pământ. Lucrurile nu stau mai bine nici în judeţul Suceava. Corespondentul noastră, Mihaela Buculei, ne spune care este situaţia acolo.
Reporter: Ploile îndelungate şi abundente din luna iulie au făcut imposibilă intrarea pe tarlalele şi aplicarea tratamentelor împotriva manei şi a gândacului de colorado. Cartofii din viitoarea recoltă sunt sub semnul întrebării, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ. Suprafeţe importante din judeţ au fost afectate, întrucât ploile dese au împiedicat aplicarea celui de-al doilea tratament, iar dăunătorii s-au înmulţit peste măsură, lăsând plantele fără frunze. Un alt pericol care pândeşte cartoful este putregaiul, boală care de asemenea este favorizată de umezeala mare din sol, tuberculii putrezind pe suprafeţele cu băltiri. În aceste condiţii, mana şi putregaiul pot să coboare către turbeculi, iar producţia realizată nu va putea fi folosită ca sămânţă pentru anul următor sau cei care o vor folosi s-ar putea să aibă surpriza ca din primăvară să aibă deja boala instalată. Specialiştii din cadrul Direcţiei pentru Agricultură Suceava spun că este un an foarte dificil pentru cei care desfăşoară activitatea în agricultură, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea, cât şi întreţinerea culturilor./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 august)