UNPR consideră că românii din diaspora au dreptul să protesteze

Uniunea Naţională pentru Progresul României susţine că românii care muncesc şi trăiesc în alte ţări au dreptul să protesteze în cazul în care sunt nemulţumiţi şi trebuie respectaţi. Potrivit unui comunicat, UNPR consideră că atâta timp cât mitingul de mâine din Piaţa Victoriei din Capitală va fi paşnic, se va respecta legea şi nu vor exista provocări, acţiunea este binevenită. Amintim că Jandarmeria Română le recomandă celor care vor să participe la miting să se delimiteze de persoanele care încearcă să tulbure ordinea şi siguranţa publică./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 august