Calendarul evenimentelor, 10 august – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere

* Declaraţie de presă a ministrului muncii, Lia Olguţa Vasilescu în legătură cu proiectul Legii Pensiilor – ora 12:00, la sediul ministerului

* Arad: Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, efectuează o vizită de lucru în garnizoana Arad. Programul zilei:

  • ora 10:00 – ministrul apărării naționale, Fifor va fi prezent la fostul Ambulatoriu CFR Arad, trecut recent din patrimoniul Ministerului Transporturilor în cel al Ministerului Apărării Naționale. La finalul acestei activități, ministrul apărării naționale va susține o conferinţă de presă
  • ora 11:00 – întâlniri cu militarii Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” din Cetatea Aradului

* Craiova: Participarea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, la cel de-al șaselea eveniment din ciclul „Consultări Cetățenești pentru viitorul Uniunii Europene” – ora 11:00, la Centrul Multifuncțional – Sala Atrium * Suceava: O delegaţie condusă de viceprim-ministru, ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu, efectuează o vizită de lucru la Suceava, pentru discuţii referitoare la poluare şi depozitele de deşeuri din judeţul Suceava; conferinţă de presă – ora 11:00 în sala „Ştefan cel Mare” din Palatul Administrativ

– Apărare, Interne

* Mamaia, jud.Constanţa: În seria manifestărilor organizate cu prilejul Zilei Marinei Române (5-15 aug.), Muzica Militară a Forţelor Navale susţine un concert – ora 18:00, urmând traseul Piaţeta Perla – Club Melody

* Reşiţa: Conferinţă de presă organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin cu tema „Analiza gestionării situaţiilor de urgenţă de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă SEMENIC al Judeţului Caraş-Severin, în trimestrul II al anului 2018” – ora 10:00, Str. Castanilor nr. 123

– Culte, Biserică

* Are loc conferința „Biserici în biserici: micro-arhitecturi liturgice la MNAR” susţinută de Anita Paolicchi, doctorandă în istoria artei la Universitatea din Florența – ora 12:00, la Muzeul Național de Artă al României, Cal. Victoriei nr.49-53, Galeria de Artă Veche Românească

– Diaspora

* În Piața Victoriei a fost anunţată o manifestație de protest, iniţiată de Federația Românilor de Pretutindeni (care ulterior a renunţat la organizarea mitingului) şi de PACT pentru România – ora 19:00. Primăria a anunţat miercuri că manifestaţia din Piaţa Victoriei nu are organizator pentru că niciunul dintre cei care au anunţat autorităţile că organizează protestul nu a vrut să semneze protocolul cu municipalitatea

– Juridic

* Vaslui: Conferinţă de presă organizată de Penitenciarul Vaslui – ora 8:00

– Sindicate, Patronate

* Angajaţii din penitenciare organizează grevă japoneză

– Economic

* Buzău: Conferinţă de presă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău – ora 11:00

* Constanţa: Întâlnire de lucru cu agenţiile şi operatorii de turism, ce are ca scop promovarea destinaţiilor operate de TAROM pe aeroportul din Constanţa în sezonul 2019 – ora 12:00, la Salonul oficial al Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu

* Moreni, jud. Dâmbovița: Are loc o bursă a locurilor de muncă în domenii diferite de activitate – ora 10:00, la Clubul „Flacăra”, Str. Flacăra, nr. 20-22

* Râmnicu Vâlcea: Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea organizează Bursa Forţei de Muncă – ora 9:00, la sediul Centrului Regional de Formare Profesională a Adulţilor Vâlcea din Râmnicu Vâlcea, Str. Calea lui Traian, nr.98, judeţul Vâlcea

– Cultură

* Romfilatelia introduce în circulație începand de astăzi, emisiunea de mărci poștale „România revoluționară” în pictură, dedicată exprimării sentimentului național, prin artă – în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online

* ARCEN continuă sezonul lecturilor de poezie contemporană cu a cincea nocturnă din această vară, avându-l ca invitat pe scriitorul Marin Mălaicu Hondrari – ora 21:00, în curtea de la Rezidența BRD Scena9

* În perioada 10 – 12 august se desfăşoară „Brick Lane Jazz Festival” – în Parcul Herăstrău. Steve Coleman & Five Elements feat. Kokayi, Corcoran Holt Quintet, Audiofeeling sau Alexandra Ușurelu, sunt doar câteva dintre numele ce vor concerta pe scena primei ediții a Brick Lane Jazz Festival

* Aiud: În perioada 10 – 26 august se desfăşoară Tabăra Internațională de Artă Plastică „Inter-Art” ediția a XXIII-a, în organizarea Fundației „Inter-Art” Aiud și a Centrului Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, Primăria – Consiliul Local Aiud, a Guvernul României – Departamentul pentru Relații Interetnice și Institutul Cultural Român

* Avrig, jud. Sibiu: German Quality Entertainment organizează prima ediție a evenimentului „Brukenthal Fest” – ora 12:00, la Palatul Brukenthal. Printre invitaţi: Ricky Dandel și Florin Piersic

* Bistriţa: Festivalul de muzică folk din ținutul Colibiței, ajuns anul acesta la cea de-a VII-a ediție „Colibița Folk Fest” (10 – 11 aug.) – ora 18:00, la Complexul Turistic Fisherman’s

* Bistrița: Are loc  Festivalul „Way Too Far Rock 2018” – ora 16:00, Wonderland Skiing Resort, Unirea, Str. Aerodromului (10 – 12 aug.)

* Brăila: Are loc o dublă lansare: „Chira Chiralina – antologie” și „Panait Istrati – Itinerar brăilean”, semnate de Ioan Munteanu – ora 11:00, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila

* Buftea, jud. Ilfov: Cea de-a opta ediţie a festivalului de muzică alternativă – Summer Well va avea loc în perioada 10 – 12 august, pe Domeniul Știrbey. Susţin concerte trupele: Justice, Bastille, The Kooks, Kodaline, Cigarettes After Sex, Sofi Tukker, Oscar and the Wolf, Tom Grennan, HMLTD, și Isaac Gracie. În această seară va fi organizat „Night Picnic”, cu participarea lui RHYE și a Bucharest Symphony Orchestra – ora 18:00

* Cluj-Napoca: Are loc vernisajul expoziţiei „Vlahuță 63. Atelierele artiștilor clujeni” – ora 17:00, în sălile de expoziţii temporare ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca. Expoziția are ca scop prezentarea operelor unor artiști consacrați, care au definit arta plastică clujeană, aceștia desfășurându-și activitatea artistică în atelierele de pe strada Vlahuță nr. 63, între anii 1958–1980

* Corbii de Piatră, jud. Argeș: Prima ediție a „Stonebird Festival”, un festival rock 100%, se desfășoară în perioada 10 – 12 august. Participă trupele „The Rock” cu Mike Terrana & Dave Evans, „Black”, „Uniforma”, „Lupii & Alex Calancea”, „My Queen” cu Dan Helciug, „Bucium”, „ZOB”, şi „Partizan”

* Costineşti: Are loc cea de-a II-a ediţie a „Folk Fest Remember Costinești” – la White-Horse Rock’n Roll (10 – 11 aug.). Printre partenerii media: Radio România Constanţa

* Deva: Conferință Internațională pentru Dialog Intercultural la Deva, sub egida Centenarului Marii Uniri, ediția a XII-a, cu tema – 100 de ani de rememorare a Marii Uniri – ora 10:00, la Amfiteatrul „Liviu Oros” din incinta Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva. Evenimentul cuprinde discuții pe tema Centenarului Marii Unirii și lansări de carte

* Gărâna: Festivalul de Folk, a XIV-a ediţie (10 – 11 aug.); pe scena din Poiana Lupului vor urca Ilie Stepan, Horea Crişovan şi Florin Cvasa, Mircea Rusu Band, Pragu’de Sus şi Didina Curea, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Alina Manole, Andrei Păunescu şi Mircea Bodolan – ora 20:00; astăzi este programată şi o prezentare de colecţie vestimentară – Folk Journey, ce îi aparţine Lucianei Matei – ora 19:00

* Piteşti: La Grădina de Vară din Piteşti, începând cu ora 17:00, are loc deschiderea oficială a celei de-a XXXV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Folclor „Carpaţi”, eveniment desfăşurat în cadrul „Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului”, ediţia a XII-a (10 – 15 aug.)

* Sibiu: În perioada 10 – 12 august se desfăşoară a VIII-a ediţie a Festivalului de muzică clasică „Classics for Pleasure”, intitulată anul acesta „100 de ani de excelență „și are ca scop celebrarea unora dintre cele mai importante realizări ale orașului Sibiu din ultimul secol. Programul muzical va include patru concerte: „Proms of Delight”, „Delectare barocă”, „Rock & Play și Clasic & Magnific”. Evenimentele se vor desfăşura în Piaţa Mare şi în Biserica Ursulinelor. Astăzi, are loc concertul „Proms of Delight”, susţinut de Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca – ora 20:00, în Piaţa Mare. Dirijor: Adrian Petrescu. Solişti: Luiza Fatyol şi Marius Budoiu

* Suceava: Are loc evenimentul „Black & White Motorfest”, în perioada 10 – 12 august, la Cetatea de Scaun a Sucevei. Participă: Vița de Vie, Urma, Mihai Barbu Project și HELP, Cargo, E-NA-NA, Adamo Caduco, Tenebress, With și Essenza Quartet

* Vama Veche, jud. Constanţa: A șasea ediție a „Sunset Festival” – pe plaja din Vama Veche (10 – 12 aug.)

* Bosnia și Herțegovina: Lungmetrajul „Un prinț și jumătate”, regizat de Ana Lungu va avea premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo 2018. Filmul a fost selectat în competiția oficială a celei de-a 24-a ediții care se va desfășura între 10 – 17 august

* Cupcini, raionul Edineț, Rep. Moldova: În perioada 10 – 19 august, se va desfășura cea de-a XVI-a ediție a taberei de pictură „Parcova” 2018, care se va finaliza cu o expoziție vernisată în cadrul Universității Populare de Vară la Centrul de Cultură din orașul Cupcini. Printre partenerii media: Radio Chişinău

– Sport

* Botoşani: Se dispută primul meci al etapei a 4-a a Ligii I de fotbal:

  • FC Botoşani – AFC Astra Giurgiu – ora 21:00, Stadion Municipal – Botoşani

* Buftea, jud.Ilfov: Selecţionata Under-17 a României dispută un meci amical în compania reprezentativei similare a Ciprului – ora 19:00, la Centrul Naţional de Fotbal Buftea

* Izvorani: Turneul internaţional de polo dotat cu Trofeul „Anatolie Grinţescu”, a treia ediţie – la bazinul Olimpic (10 -12 aug.)

– Diverse

* Bucureştenii vor putea urmări, timp de 3 minute, cu ochiul liber, Staţia Spaţială Internaţională (ISS) – ora 21:08, la 12 grade Vest-Sud-Vest (ISS se află la o altitudine de peste 400 de kilometri şi se deplasează cu peste 27.500 km/h)

* Jud.Sibiu: În perioada 10 – 12 august se desfăşoară „Festivalul cailor de munte”, prima ediţie – ora 10:00, la poalele muntilor Fagaras, pe Valea Avrigului la 30 de km de Sibiu. Evenimentul are ca scop promovarea vacanţelor la munte în familie şi încurajarea tuturor, în special a celor mici de a petrece cât mai mult timp în natură alături de cai, cerbi şi a altor animale de la fermă, departe de tehnologie, zgomotul şi poluarea din marile oraşe

* Satu Mare: Are loc „Festivalul Berii Artizanale Sătmărene” – ora 14:00, în Piața „25 Octombrie” (10 – 11 aug.)

– S-a întâmplat într-o zi de 10 august

* Acum 518 ani (1500) Ştefan cel Mare dăruia Mănăstirii Putna „marea dveră a Răstignirii”, broderie de o valoare deosebită, ornată la colţuri cu portretele votive ale domnitorului şi soţiei sale, Maria Voichiţa, fiica lui Radu cel Frumos

* Cu 499 de ani în urmă (1519) cele cinci corăbii care au compus flota expediției: Trinidad, San Antonio, Concepción, Victoria şi Santiago, aflate sub comanda lui Fernando Magellan, au părăsit orașul Sevilla navigând pe fluviul Guadalquivir până în San Lucar de Barrameda, în prima călătorie în jurul lumii

* În urmă cu 484 de ani (1534) începea înălţarea bisericii „Sf. Dumitru” din Suceava, ctitorie a domnitorului Petru Rareş (terminată la 30.VIII.1535)

* Acum 479 de ani (1539) regele Francisc I al Franței semna Ordonanța de la Villers-Cotterêts, prin care limba franceză este introdusă în locul latinei în documentele oficiale

* Cu 343 de ani în urmă (1675) în estul Londrei, regele Carol al II-lea al Angliei înfiinţa Observatorul astronomic de la Greenwich. În cadrul Conferinţei internaţionale de astronomie de la Washington, din 1884, s-a stabilit ca Observatorul de la Greenwich să fie şi sediul „meridianului zero”. În 1948, Observatorul a fost transferat în castelul Herstmonceux (Sussex)

* Se împlinesc 170 de ani (1848) de la înfiinţarea clubului Societatea Naţională Română, având drept scop organizarea forţelor politice româneşti din Banat şi părţile vestice ale Transilvaniei; preşedinte, Andrei Şaguna (10/22)

* Acum 162 de ani (1856) medicul Anastasie Fătu (1816-1886) înfiinţa, la Iaşi, prima grădină botanică din ţară, care poartă numele iniţiatorului. Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iaşi, înfiinţată la Râpa Galbenă, a existat până la moartea creatorului ei, în 1886, când terenul a fost vândut de către urmaşii lui. În 1873, Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi înfiinţează o a doua grădină botanică, în apropiere de cea veche. Sarcina de organizare a acesteia revine lui Dimitrie Brândză, iar majoritatea plantelor au fost donate de către Anastasie Fătu. Astăzi, Grădina Botanică din Iaşi acoperă o suprafaţă de aproximativ 100 de hectare, fiind una din cele mai mari din Europa

* În urmă cu 154 de ani (1864) guvernul român contracta cu Banca Imperială Otomană şi cu casa britanică „Stern Brothers” primul împrumut extern al României (916.000 de lire sterline, cu o dobândă de 7 la sută), garantat cu venitul vămilor (10/22)

* Cu 143 de ani în urmă (1875) era pusă piatra fundamentală a Castelului Peleș din Sinaia, ale cărui lucrări începuseră în toamna anului 1873. Inaugurarea oficială a avut loc pe 7 octombrie 1883. Între anii 1889 şi 1903, arhitectul Karel Liman va realiza şi Pelişorul, o replică modernă şi la scară redusă a clădirii mari, reşedinţa viitorului rege Ferdinand I al României şi a Reginei Maria. În anul 2007, în luna martie, guvernul român a restituit Casei Regale Castelele Peleş şi Pelişor, împreună cu terenurile aferente (10/22)

* Cu 141 de ani în urmă (1877), unităţile Armatei române (din Divizia a IV-a), ajunse în zona Plevnei, au participat la operaţiunile militare, primind „botezul focului”. Au fost declanşate astfel ostilităţile împotriva Imperiului Otoman (10/22)

* Acum 99 de ani (1919) în cadrul adunării de la Timişoara a şvabilor din Banat, aceştia şi-au dat acordul pentru unirea proclamată la Alba Iulia

* Cu 98 de ani în urmă (1920) s-a semnat, la Sèvres (Franţa), un tratat special între Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia, de o parte, şi Polonia, România, Cehoslovacia şi Iugoslavia, de cealaltă parte, prin care se reglementau în mod formal graniţele acestora din urmă

* Acum 61 de ani (1957) avea loc transmisiunea primei producții proprii de teatru tv realizate de către Televiziunea Română. 10 august este, așadar, Ziua Teatrului Național de Televiziune

* În urmă cu 44 de ani (1974) a fost inaugurat Palatul Sporturilor şi Culturii, actualmente Complexul Sportiv Naţional „Sala Polivalentă”. Reprezintă, prin poziţia, dotarea şi prin cele 5300 de locuri, una dintre cele mai importante baze sportive acoperite ale Capitalei

Aniversări – Comemorări

– Sf. Laurenţiu, diacon martir (Calendarul Romano-Catolic 2018; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2018)

– 1844: S-a născut Ștefan Călinescu, preot, profesor şi autor de manuale didactice (m. 1921)

– 1864: S-a născut Nicolae Filip, medic veterinar şi agronom; conducător al primului institut zootehnic din România (m. 1922)

– 1875: S-a născut istoricul Constantin Giurescu; a publicat numeroase ediţii critice ale unor cronici şi studii privind vechea istoriografie românească; membru titular al Academiei Române din 1914 (m. 1918)

– 1875: S-a născut Axente Banciu, profesor şi publicist; membru activ al Secţiei literare a Societăţii ASTRA, a contribuit la înfiinţarea Muzeului ASTRA şi a Bibliotecii din Braşov; membru de onoare al Academiei Române din 1948 (m. 1959)

– 1884, 10/22: S-a născut Panait Istrati (numele la naştere: Gherasim Istrate), scriitor român afirmat în Franţa; setea de a călători l-a dus în Egipt, în Elveţia şi apoi la Paris; a purtat cu scriitorul francez Romain Rolland o corespondenţă asiduă, la instistenţele acestuia redactând primele sale povestiri, în limba franceză, limbă în care şi-a scris întreaga operă (tradusă ulterior în limba română, parţial chiar de scriitor) (m. 1935)

– 1910: S-a născut (la Bolgrad/jud. Ismail, azi în Ucraina) poetul Vladimir Carnavali, membru fondator al Societăţii Scriitorilor din Basarabia (1939) (m. 1966)

– 1921: S-a născut Ion Negoiţescu, poet, eseist, critic şi istoric literar român din diaspora (m. 1993, la München)

– 1927: S-a născut Barbu Cioculescu, poet, prozator, eseist, critic literar, memorialist, publicist şi traducător; fiul istoricului şi criticului literar Şerban Cioculescu

– 1929: S-a născut (la Tighina, azi în R. Moldova) actriţa de teatru, film şi televiziune Tamara Buciuceanu, supranumită „Doamna comediei româneşti”

– 1932: S-a născut regizorul de film şi scenaristul Alexandru Boiangiu (m. 2008)

– 1937: S-a născut poetul şi eseistul Dan Laurenţiu (pseudonimul lui Laurenţiu Ciobanu) (m 1998)

– 1938: S-a născut Leon Volovici, istoric literar israelian, originar din România (m. 2011) – 80 de ani

– 1942: S-a născut Nicolae Prelipceanu, poet, prozator şi publicist; membru fondator al Alianţei Civice

– 1948: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Dan Dimitriu – 70 de ani

– 1952: S-a născut Dan Mihai Goia, muzician, compozitor, dirijor şi profesor; dirijorul Corului Academic Radio (2000-2015)

– 1962: S-a născut Horia Gârbea, poet, prozator, dramaturg, traducător, publicist şi inginer constructor; preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (din 2005)

– 1963: A murit inginerul Corneliu Micloşi; cercetări în domeniul tehnologiei materialelor, mai ales privind sudarea oţelului; a elaborat o teorie nouă a căii ferate fără joante; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1887) – 55 de ani

– 1968: A murit Eugen Schileru, critic de artă, eseist, traducător şi profesor (n. 1916) – 50 de ani

– 1969: S-a născut Ioana Drăgan, prozatoare şi eseistă; a fost realizator de emisiuni culturale la TVR

– 1980: A murit I.[ţig] Peltz, prozator, memorialist şi traducător; tatăl pictoriţei Tia Peltz (n. 1899)

– 1984: A murit Virgil Mazilescu, poet, eseist şi traducător (n. 1942). NOTĂ: Dicţionarul esenţial al scriitorilor români (2000) dă ca dată a morţii 13 august 1984

– 1988: A murit geologul Dan Giuşcă; cercetări privind elucidarea unor probleme privind geneza formaţiunilor geologice din România; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1904) – 30 de ani

– 2001: A murit Petronela Negoşanu, prozatoare şi traducătoare; a tradus din Andersen, Bromfield, Dickens, Dürrenmatt; împreună cu Virgil Teodorescu, a tradus antologiile din poeţi americani contemporani, poeţi canadieni de limbă franceză, cântecele şi proverbele indienilor din America de Nord (n. 1913)

– 2003: A murit părintele profesor Constantin Galeriu; unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei române; vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor din 1990, preot paroh al bisericii Sfântul Silvestru în ultimii ani ai vieţii; din cauza convingerilor sale religioase şi umanitare, a fost întemniţat de mai multe ori în anii 1950 şi 1952-1953 (n. 1918) – 15 ani

– 2008: A murit Tudor Ţopa, prozator, eseist şi traducător; membru, alături de Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu şi Costache Olăreanu, al „Grupului literar de la Târgovişte” (n. 1928, la Cernăuţi, azi în Ucraina) – 10 ani

– 2012: A murit generalul Ioan Dicezare, pilot român în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un as al aviaţiei de vânătoare şi ultimul supravieţuitor al Grupului de Vânătoare 7 care a luptat pe frontul de est până la Stalingrad, la manşa aparatului Messerschmitt 109E (n. 1918)

– 2016: A murit Yvonne Hasan, artistă, istoric de artă şi profesoară; membră fondatoare a Uniunii Artiştilor Plastici (n. 1925)

– 2017: A murit Ovidiu Ghidirmic, critic şi istoric literar, publicist și profesor (n. 1942) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Tokyo: Autorităţile din Japonia publică cifrele preliminare ale PIB din cel de-al doilea trimestru al lui 2018 (10 – 13 aug.)

– São Paulo, Brazilia: Principalele sindicate organizează o zi de grevă şi de manifestaţii împotriva creşterii şomajului

– Domazlice, Republica Cehă: Chodsko Folk Festival (10 – 12 aug.)

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Republicii Ecuador; aniversarea proclamării independenţei – 1809

– 1709: S-a născut Johann Georg Gmelin, explorator şi botanist german (m. 1755). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 8 august 1709

– 1740: S-a născut arheologul englez John Frere, considerat un precursor al arheologiei preistorice (m. 1807)

– 1780: S-a născut Pierre François Marie Auguste Dejean, entomolog francez (m. 1845)

– 1806: A murit compozitorul austriac Michael Haydn; fratele mai mic al lui Joseph Haydn (n. 1737)

– 1823: S-a născut poetul şi dramaturgul brazilian Antônio Gonçalves Dias (m. 1864) – 195 de ani

– 1845: S-a născut Abai Kunanbaev, poet, compozitor şi filosof din Kazakhstan (m. 1904)

– 1865: S-a născut Alexandr Glazunov, compozitor şi dirijor rus (m. 1936). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii stilul vechi – 29 iulie 1865

– 1874: S-a născut Herbert Hoover, al 31-lea preşedinte al SUA (1929-1933); a fost iniţiatorul mai multor acţiuni umanitare şi de prim ajutor în Primul şi Al Doilea Război Mondial; confruntat cu efectele crizei economice din 1929, a promovat o politică de izolare a SUA faţă de restul lumii; a fost învins în alegerile din 1933 de Franklin Delano Roosevelt (m. 1964)

– 1878: S-a născut scriitorul german Alfred Döblin, considerat unul dintre principalii reprezentanţi ai expresionismului în literatură (m. 1957) – 140 de ani

– 1895: A murit Ernst Felix Imman Hoppe-Seyler, medic german; a fost primul cercetător care a obţinut lecitina în formă pură şi a introdus termenul de “proteină” (n. 1825)

– 1902: S-a născut Curt Siodmak, scriitor german de romane science-fiction, multe dintre acestea ecranizate, autorul fiind şi scenarist şi regizor (m. 2000)

– 1902: S-a născut biochimistul suedez Arne (Wilhelm Kaurin) Tiselius; importante contribuţii în biologia macromoleculară; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1948; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1965 (m. 1971)

– 1912: S-a născut scriitorul brazilian Jorge Amado (m. 2001)

– 1912: A murit arhitectul german Paul Wallot; îşi datorează faima proiectării clădirii Reichstag-ului din Berlin (1882) (n. 1841)

– 1914: S-a născut pianistul polonez Witold Malcuzýnski (m. 1977)

– 1915: A murit fizicianul englez Henry Gwyn-Jeffreys Moseley; cea mai importantă realizare a sa constă în explicarea pe baze fizice a conceptului de număr atomic din chimie (n. 1887)

– 1926: S-a născut organista şi profesoara franceză Marie-Claire Alain (m. 2013)

– 1931: S-a născut actorul american Tom Laughlin (nume real: Thomas Robert Laughlin) (m. 2013)

– 1939: S-a născut actriţa britanică Kate O’Mara, cunoscută pentru rolul Cassandra din serialul anilor 1980 „Dinastia” (m. 2014)

– 1960: S-a născut actorul şi cântăreţul spaniol Antonio Banderas

– 1970: A murit compozitorul german Bernd Alois Zimmermann (n. 1918)

– 2008: A murit interpretul afro-american Isaac Hayes, legendă a muzicii soul; primul compozitor american de culoare care a primit Premiul Oscar (în 1971, pentru coloana sonoră a filmului „Shaft”) (n. 1942) – 10 ani

– 2010: A murit cântăreața americană Dana Dawson (n. 1974)

– 2012: A murit omul de film italian Carlo Rambaldi, unul dintre pionierii efectelor speciale în cinematografie; acest adevărat „magician al efectelor speciale” a fost recompensat cu trei premii Oscar la categoria „efecte vizuale” pentru creaţiile sale din filmele „E.T. Extraterestrul”, „Alien” şi „King Kong” (n. 1925)

– 2013: A murit cântăreaţa americană de bossa nova Eydie Gorme (născută Edith Gormezano) (n. 1928) – 5 ani