Turişti asistaţi de salvamontiştii din Buşteni, după ce au fost înconjuraţi de urşi

Salvamontiştii din Buşteni au asistat un grup de turişti care coborau din Poiana Coştilei şi au fost înconjuraţi de trei urşi. Şi în staţiunea Băile Tuşnad problema urşilor rămâne de actualitate, deşi Ministerul Mediului a aprobat relocarea a patru ursoaice cu 9 pui şi împuşcarea altor două exemplare. Ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu, a făcut un apel pentru punerea imediată în aplicare a acestor măsuri, atrăgând atenţia că administratorii fondurilor cinegetice ar putea fi sancţionaţi pentru întârziere de Ministerul Apelor şi Pădurilor de care aparţin.
Graţiela Gavrilescu: „Cei care trebuie să pună în operă ordinul ca atare sunt cei care trebuie să aibă putere de reacţie rapidă. Deci fondurile cinegetice sunt cele care se ocupă punctual de locul acesta. Se fac toate demersurile către Ministerul Apelor şi Pădurilor şi sunt convinsă ca eventual acele fonduri cinegetice care nu reuşesc într-un timp scurt să rezolve problema să fie totuşi sancţionaţi de către Ministerul Apelor şi Pădurilor, aşa cum trebuie”.
În ultima lună un turist şi trei localnici din Băile Tuşnad au ajuns la spital cu răni grave provocate de urşi. De asemenea, un exemplar a intrat într-un centru de protecţie a copilului în care se află 50 de minori. După cum transmite corespondenta noastră Angela Bârsan, oraşul este frecventat zilnic de peste 20 de urşi./menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 august)