Previziunile săptămânii 13 – 19 august 2018

Luni, 13 august

* Ministerul Sănătăţii organizează, la solicitarea Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), o şedinţă publică de dezbatere a proiectului de Hotărâre a Guvernului privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate – ora 12:00, la sediul Ministerului Sănătăţii

* Secretarul de stat din cadrul MAE, Dan Neculăescu, primeşte vizita unei delegaţii a Congresului SUA conduse de Devin Nunes, preşedintele Comitetului Permanent pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor a SUA – ora 17:00, la  sediul MAE

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 400 milioane lei

* Sibiu: Vizită de lucru a ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu

* Constanţa: Ceremonie militară pentru acordarea Drapelului de Luptă Batalionului de Sprijin al Forţelor Navale „Ovidius”, şi acordarea, din partea conducerii Ministerului Apărării Naţionale, a unor distincţii şi medalii militare, în cadrul evenimentelor prilejuite de Ziua Marinei Române (5-15 aug.) – ora 8:00, pe Faleza din Constanţa

* Constanţa: Nava-şcoală Palinuro a Marinei Militare italiene va acosta în portul Constanţa (România) unde va rămâne până pe data de 16 august. Aceasta va putea fi vizitată marţi, 14 august, între orele 9:00 – 12:00 şi 16:00 – 17:30. Nava Palinuro a îmbarcat 33 de elevi subofiţeri ai cursului „Kratos” de la Şcoala de Subofiţeri din Taranto care vor învăţa ştiinţele nautice şi marinăreşti dobândind astfel cunoaşterea directă a diferitelor activităţi asociate practicării profesiei de „navigator pe mare”

* Tulcea: Conferinţă de presă organizată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Tulcea – ora 11:00

* Şedinţa Biroului Executiv al PNL – ora 12:00, la sala grupului PNL din Camera Deputaţilor, et. 2

* Conferinţă de presă organizată de Mişcarea România Împreună, la care participă Dacian Cioloş, Vlad Voiculescu, Oana Bogdan, Dragoş Pâslaru şi Liviu Iolu – ora 10:00, Str. Ion Brezoianu, nr. 23-25

* Baia Mare: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului – ora 18:00, în sala Europa, din sediul Primăriei Municipiului Baia Mare

* Galaţi: Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean – ora 11:00, la sediul Consiliului din Str. Eroilor nr. 7 B, Sala mare

* Piatra Neamț: Şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Neamţ – ora 16:30, în sala de şedinţe „Ion Creangă”

* Râmnicu Vâlcea: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local – ora 13:00

* Slatina: Şedința extraordinară a Consiliului Local – ora 11:00, la Casa Căsătoriilor de pe Dealul Grădiște

* Constanţa: Asociaţia „Casa Mării Negre”/ „Black Sea House” organizează masa rotundă informală cu titlul „Ferestre deschise la Casa Mării Negre”, la care vor participa personalităţi ale vieţii culturale, ştiinţifice şi publice locale – ora 10:00, la punctul de lucru al Asociaţiei Casa Mării Negre/Black Sea House, situat pe Bd. Mamaia nr. 203, etaj 4, biroul 7 (lângă Hotel Cora)

* Săliştea de Sus, jud. Maramureş: Cea de-a X-a ediţie a Simpozionului Naţional „Cultură şi civilizaţie românească în Maramureş” se va desfăşura la Pensiunea Seky şi la Şcoala gimnazială „Mihai Eminescu” şi va cuprinde conferințe și comunicări științifice ale unor personalităţi precum: acad. Ioan–Aurel Pop, președintele Academiei Române, acad. Emil Burzo, președinte al Filialei Cluj a aceleași instituții și cetățean de onoare al Săliștei, acad. Alexandru Surdu, președinte al Secției Filosofie și Teologie a Academiei Române, director al Centrului de Cercetări din Săliștea de Sus și de asemenea cetățean de onoare al acestui oraș, Prof. univ. dr. Ion Pop, M.C. al Academiei Române, Prof. univ. dr. Dan Dungaciu, director al Institutului „Gh. I. Brătianu” al Academiei Române, dr. Constantin Buchet, președinte CNSAS, dr. Dumitru Loșonți, cercetător la Institutul „Sextil Pușcariu” al Academiei Române, dr. Victor Bârsan, numeroase cadre didactice universitare de la universități din București, Cluj, Baia Mare și Iași, cercetători de la instituții de nivel județean şi cadre didactice din învățământul preuniversitar – ora 9:30 (13 – 14 aug.)

* În perioada 13 – 24 august, are loc recrutarea candidaților în vederea desfăşurării unei noi sesiuni de admitere (7 sep.) pentru 20 de locuri repartizate Institutului Medico-Militar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș, specializarea Medicină – limba engleză, ca urmare a neocupării tuturor locurilor disponibile în sesiunea din iulie și a existenței unui deficit de personal medical specializat – la sediul birourilor informare-recrutare din cadrul centrelor militare din județul sau sectorul de domiciliu. Probele de selecție aptitudinală se vor desfășura în perioada 20-30 august

* Mânăstirea, jud. Călăraşi: Muzeul Naţional de Istorie a României, în colaborare cu Muzeul Municipiului București, Muzeul Dunării de Jos Călărași, Asociația Română de Arheologie și Primăria Comunei Mânăstirea, organizează Ziua Porţilor Deschise pe şantierul arheologic Sultana-Malu Roşu, ediţia a XVI-a. Evenimentul se va desfășura la Grădinița nr. 1, Str. Lehliului nr. 79, din satul Sultana, com. Mânăstirea, jud. Călăraşi, începând cu ora 10:00. Tot cu această ocazie va avea loc prezentarea rezultatelor proiectului Arhitectură & Arheologie Experimentală, ediţia a IX-a

* Deva: În Incinta 1 a Cetăţii Deva, Serviciul Public Administrare Cetate Deva și Primăria Municipiului Deva organizează prima ediţie a evenimentului ce marchează 169 de ani de la explozia care a distrus Cetatea Devei, zonă care va fi deschisă publicului, începând cu ora 11:00. Participanţii vor putea afla povestea monumentului istoric şi vor putea asculta un recital de cântece religioase susţinut de Corul Bisericii Ortodoxe „Naşterea Maicii Domnului din Deva”. Ziua de 13 august 1849 a intrat în istoria Devei, ca fiind data celei mai mari catastrofe care a lovit cetatea oraşului

* Conferinţa „Afişul românesc ca obiect cultural în context european”, organizată de Institutul Cultural Român, la care participă Anita Paolicchi, cercetător italian de la Universitatea din Florenţa (UniversitĂ  degli Studi di Firenze) şi Anca Boeriu, lector universitar la Universitatea Naţională de Arte (UNARTE) şi preşedinte al Secţiei de Grafică a Uniunii Artiştilor Plastici – ora 19:30, în Grădina Institutului Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38

* Concert Final Escape Art Lab 2018, ce va cuprinde muzică contemporană, dans contemporan, improvizație muzicală şi improvizație de mişcare – ora 20:00, în Aula Palatului Cantacuzino

* Târgu-Jiu: Academia Docuart organizează, în perioada 13-19 august, atelierul de fotografie documentară – PhotoDoc. Proiectul este organizat de asociația culturală Docuart și este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național

* Las Vegas: Ia tradiţională, dar şi creaţii moderne, unice, inspirate din cultura românească veche, adaptate la cerinţele prezentului, vor fi prezentate, în perioada 13-15 august, la Convention Center, în cadrul Magic Las Vegas, unul din cele mai mari târguri de fashion din Statele Unite ale Americii. „Flori de ie” lansează ultima colecţie, „Capsulă”, caracterizată prin culori solare şi mii de mărgele

* Întâlnire informală cu medaliaţii României la canotaj, premiaţi la Campionatele Europene de la Glasgow, organizată de FR Canotaj – ora 11:00, la Complexul Sportiv Naţional Snagov

* Are loc ultimul meci al etapei a 4-a a Ligii I de fotbal:

  • Dinamo Bucureşti – FC Viitorul Constanţa – ora 21:00, pe Stadionul „Ştefan cel Mare”

* Kielce: În cadrul Campionatului Mondial de handbal feminin Under-18 (Youth) din Polonia (7-19 aug.), are loc meciul dintre România şi Germania, în Grupa A – ora 21:00

* Ohio, SUA: Jucătoarea română de tenis, Simona Halep, locul 1 WTA, şi Irina Begu (55 WTA) sunt reprezentantele României pe tabloul principal al turneului WTA de la Cincinnati – „Western & Southern Open”, desfăşurat în perioada 13 – 19 august

* * * * *

– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, primeşte vizita preşedintelui Consiliului de Miniştri din Bosnia şi Herţegovina, Denis Zvizdic

– Ankara: Vizita şefului diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, pentru o întrevedere cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu, axată cu precădere pe situaţia din Siria (13 – 14 aug.)

– Panmunjom, Coreea de Sud: Discuţii ale responsabililor coreeni în vederea pregătirii celui de-al treilea summit dintre conducătorul suprem al Coreei de Nord, Kim Jong-un şi președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in

– Geneva: Directorul general adjunct al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Peter Salama, susţine o conferinţă despre epidemia de Ebola din Republica Democrată Congo

– Berlin: Ministrul german de externe, Heiko Maas, primeşte vizita Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, prntru discuţii pe tema migraţiei şi a situaţiei din Libia şi Siria

– Vaziani, Georgia: Exerciţii militare comune ale forţelor armate georgiene cu forţe militare ale unor state membre NATO (13 – 15 aug.)

– Harare, Zimbabwe: Urmează să aibă loc ceremonia de învestitură a preşedintelui ales, Emmerson Mnangagwa (sub rezerva unui recurs al opoziţiei care a contestat rezultatele)

– São Paulo, Brazilia: Conferinţă de presă a purtătorului de cuvânt al Partidului Muncitorilor (PT, de stânga), Gleisi Hoffman

– Libreville, Gabon: Manifestaţie a funcţionarilor împotriva măsurilor de austeritate luate de guvern, la apelul sindicatelor

– Lisabona, Portugalia: Grevă a infirmierelor (13 – 17 aug.)

Marţi, 14 august

* Constanţa: În seria manifestărilor organizate cu prilejul Zilei Marinei Române (5-15 aug.), militarii români participă la o ceremonie militară şi religioasă în memoria eroilor militari – ora 8:30, la Monumentul Marinarilor de pe faleza din municipiu

* Constanţa: Nava-şcoală Palinuro a Marinei Militare italiene, care se va afla în portul românesc în perioada 13 – 16 august, poate fi vizitată astăzi, între orele 9:00 – 12:00 şi 16:00 – 17:30. Comandantul navei Palinuro va susţine o conferinţă de presă la bord – ora 15:00

* Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit pentru această dată termenul de transmitere a punctelor de vedere de la Guvern şi Preşedinţie privind conflictul între puteri

* Echipa „Let`s Do It, Romania!” lansează proiectul „Ziua de Curățenie Națională” din data de 15 septembrie, printr-o conferinţă de presă – ora 10:00, în parcarea Kaufland Barbu Văcărescu

* Ceremonie de omagiere a personalității maestrului Viorel Cosma (1923 – 2017) – ora 18:00, în Aula Palatului Cantacuzino din București, Calea Victoriei 141, sector 1. Vor lua cuvântul prof. univ. dr. Nicolae Gheorghiță, secretar al UCMR (Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România), prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, prof. univ. dr. preot Nicu Moldoveanu. Evocările personalității și activității lui Viorel Cosma vor fi urmate de un recital susținut de pianistul Viniciu Moroianu și violoncelistul Dan Cavassi

* Are loc deschiderea oficială a expoziţiei Stagiunea Permanentă de Artă Plastică Temeiuri – ora 18:00, la Artoteca din Șos. Mihai Bravu nr. 4. La eveniment va fi prezent şi criticul de artă, Radu George Serafim, care va fi şi moderatorul vernisajului. Această expoziţie reuneşte lucrările artiştilor din patru ţări: România, Ungaria, Austria şi Germania. Biblioteca Metropolitană Bucureşti găzduieşte Stagiunea Permanentă de Artă Plastică Temeiuri, în perioada 14 august – 14 septembrie

* Solistul de muzică folk, Mircea Rusu, susține un concert la Muzeul Național al Literaturii Române, începând cu ora 19:00

* Sibiu: Are loc expoziția de pictură „Din suflet de copil…adult”, a artistei Neluța Stăicuț – ora 18:00, la Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, sala 1

* Vama Veche, jud. Constanţa: Se desfăşoară o nouă ediţie a evenimentului „Vama Libre” – ora 19:00, la Vama Libre, Str. Falezei nr. 24 (14 – 15 aug.)

* Stockholm, Suedia: Se desfăşoară Festivalul Culturii din Stockholm „Stockholms Kulturfestival”, ţara invitată de onoare fiind Canada – în centrul orașului Stockholm, cuprinzând zonele: Piața Gustav Adolf, Piața Karl XII, Skeppsbron și zona podului Norrbro. Evenimentul include muzică de jazz, operă, muzică clasică, muzică pop, rock, activități pentru copii și familii, prezentări de cărți și scriitori, street art, teatru, arte vizuale, dans şi fotografie. La festival participă invitaţi internaţionali. Institutul Cultural Român de la Stockholm sprijină concertul de jazz al grupului muzical Nicolas Simion Quintet, din data de 15 august, începând cu ora 19:30 (14 – 18 aug.)

* * * * *

– Luxemburg: Eurostat publică estimările preliminare privind evoluţia PIB-ului UE şi al zonei euro în trimestrul II 2018 şi datele privind producţia industrială, în iunie 2018

– Hong Kong: Conferinţă a Clubului Corespondenţilor Străini (FCC) din Hong Kong şi a lui Andy Chan, liderul Partidului naţional care militează pentru independenţa fostei colonii britanice, eveniment pentru care autorităţile chineze au cerut anularea

– Jena, Germania: Discuţie cu cetăţenii privind viitorul Europei, în prezenţa cancelarului german, Angela Merkel

– Manilla: Curtea Supremă examinează recursul împotriva deciziei statului Filipine de a se retrage de la Curtea Penală Internaţională

– Luanda, Angola: Summit regional privind situaţia din Republica Democrată Congo şi Sudanul de Sud

– New York: Audierea de către tribunalul federal din Brooklyn a lui Joaquin Guzman, poreclit „El Chapo”, liderul cartelului Sinaloa din Mexic şi cel mai mare traficant de droguri al momentului, înaintea procesului care va avea loc în 5 septembrie

Miercuri, 15 august

* Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea: De „Ziua Marinei” are loc spectacolul naval susţinut de Forţele Navale Române simultan în cele 4 oraşe – ora 10:00. La Constanţa, ceremoniile vor continua în Portul Tomis, unde sunt organizate jocuri şi concursuri tradiţionale marinăreşti. Ziua se va încheia cu un concert al Muzicii Militare a Forţelor Navale susţinut pe faleza din Constanţa. De la ora 20:00, marinarii militari se vor retrage cu torţe în Constanţa şi Mangalia

* „Caravana Muzeelor” continuă în lumea unei familii de oameni de știință: familia Minovici (15 – 17 aug.), la Muzeul dr. Nicolae Minovici. Programul zilei:

  • ora 10:00 – vara în parcul „Vilei cu clopoței”: copiii cu vârste între 6 – 10 ani află despre plantele din parcul muzeului și motivele vegetale din decorația fațadei „Vilei cu clopoței”, în cadrul atelierului, realizează un peisaj în tehnică mixtă

* Are loc concertul susținut de Orchestra de Tineret România-Moldova, dirijată de Horia Andreescu, în cadrul Programul Festivalului Internațional „Vară Magică 2018”, un regal dedicat Centenarului Marii Uniri, dar și un omagiu adus României de interpreți cu faimă mondială – ora 19:30, la Ateneul Român

* Muzeul Național al Literaturii Române organizează spectacolul „De la Paris la Micul Paris”, susţinut de Diana Tudor – solistă și Alexandru Burcă – pianist – ora 19:00, la sediul muzeului din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8

* Ardud, jud. Satu Mare: Primăria, Consiliul Local al oraşului, Asociaţia Culturală „Dr. Augustin Mircea” din Ardud cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare organizează o nouă ediţie a „Zilei Cetăţii Ardud”

* Corbu, jud. Constanța: Cea de-a V-a ediție „Arkadia ShortFest” se va desfășura, între 15 – 18 august, lângă plaja Corbu, și va cuprinde: proiecții de filme, o expoziție de artă vizuală, workshop-uri, DJ-set-uri, experiențe alternative și petreceri. Deschiderea festivalului va avea loc de la ora 21:30 și va (re)aduce pe ecran filmele câștigătoare ale trofeului „Arkadia ShortFest” în cei 4 ani de festival. De la ora 20:00 are loc deschiderea „Fighting with Mozart!” semnată de artistul Mihai Zgondoiu, instalația interactivă fiind selectată anul trecut la „viennacontemporary”, unul dintre cele mai apreciate târguri internaționale de artă din Europa. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Mamaia, jud. Constanţa: Se desfăşoară ediția de vară a festivalului „Sunwaves”– ora 23:00, pe plaja Aza Beach (15 – 21 aug.)

* Roşia Montană, jud. Alba: Se deschide a treia ediție a „Zilelor Patrimoniului” la Roșia Montană (15 – 19 aug.). Programul zilei:

  • ora 15:00 – Turul Satului – Roșia – din Piața Veche, pe strada Siciliană şi alte uliţe
  • ora 17:00 – Turul Vechilor Băieşi: un traseu în premieră, ce urmează drumul aurarilor din sat spre galeriile de băişag, mineritul tradiţional, monumentele Piatra Corbului, Piatra Despicată şi Sfinxul Roşiei Montane – din Piaţa Centrală a Roşiei Montane
  • ora 19:00 – proiecție: „Noul Eldorado”, Tibor Kocsis, 2004
  • ora 21:00 – proiecția documentarului „Aniversare”, de Claudiu Mitcu, 2017

* Rădăuți, jud. Suceava: Cea de a patra ediție a festivalului „Sommerfest Rădăuți – Muzica Comunităților” debutează cu vernisajul expoziției „Muzicieni în arhiva CNSAS” – ora 11:00, la Casa de Cultură. Proiectul cultural beneficiază de sprijinul Ambasadei Republicii Federale Germania la București și este organizat de Asociația Klavier ART și Casa de Cultură Rădăuți. Printre partenerii media: Radio România (15 – 19 aug.)

* Timișoara: Are loc vernisajul expoziției „Woman, All Too Woman”, care aduce, peste 120 de lucrări de artă (pictură, sculptură, fotografie, instalație, obiect), ale unor artiste din România, Serbia, Ungaria, Austria și Franța – ora 19:00, la Muzeul de Artă, Piața Unirii nr. 1. Expoziţia este realizată în cadrul proiectului „Baroquell Urban”, ediția a III-a, organizat de META Spațiu, împreună cu STPT, cu sprijinul: Consiliului Județean Timiș, Primăria Municipiului Timișoara (15 aug. – 15 oct.)

* Stockholm, Suedia: Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează concertul de jazz al grupului muzical „Nicolas Simion Quintet”, în cadrul ediției din 2018 a „Festivalului Culturii din Stockholm” (14 – 18 aug.) – ora 19:30, pe Scena Skeppsbron

* * * * *

– Asuncion, Paraguay: Ceremonia de învestitură a preşedintelui Mario Abdo Benitez, ales în fruntea statului la 22 aprilie,

– Beijing: Conferinţa Internaţională de Robotică (15 – 19 aug.)

Joi, 16 august

* „Caravana Muzeelor” continuă în lumea unei familii de oameni de știință: familia Minovici (15 – 17 aug.), la Muzeul dr. Nicolae Minovici. Programul zilei:

  • ora 10:00 – ceramica românească: doctorul Nicolae Minovici a colecționat cu multă pasiune obiecte de artă tradițională românească. Pe parcursul vizitei, copiii descoperă metodele inedite utilizate pentru expunerea colecției de ceramică. La aplicaţia practică, se decorează un obiect cu acrilic, folosind motivele care au plăcut cel mai mult

* Concertul formaţiei Kamelot care îşi lansează noul album „The Shadow Theory” – ora 18:00, la Quantic Club

* Sebeș: Are loc deschiderea oficială a Zilelor Municipiului Sebeș – ora 19:30, în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” (16 – 19 aug.)

* Suceava: În perioada 16 – 19 august are loc Festivalul de Artă Medievală Ștefan cel Mare, ediția a XII-a – la Cetatea de Scaun din municipiu

* Sibiu: Se desfăşoară „Sibiu Rally Romania” în perioada 16 – 18 august, fiind o acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu. Evenimentul confirmat în calendarul internațional al Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA) și în calendarul național al Retromobil Club România (RCR), aduce în Piața Mare din Sibiu mașini prestigioase care au marcat istoria automobilului și a sporturilor cu motor. În premieră, „Sibiu Rally Romania” include și prima competiție dedicată mașinilor electrice de la noi din țară

* * * * *

– Taşkent, Uzbekistan: Are loc expoziţia din domeniul industriei „Made in Tajikistan”, cu ocazia vizitei preşedintelui Republicii Tadjikistan, Emomali Rahmon (16 – 17 aug.)

Vineri, 17 august

* „Caravana Muzeelor” continuă în lumea familiei Minovici (15 – 17 aug.), la Muzeul dr. Nicolae Minovici. Programul zilei:

  • ora 10:00 – costumul tradițional: portul din Suceava, Ilfov, Argeș; la atelier copiii realizează colaje cu material textil

* Formația finlandeză de metal simfonic, „Nightwish” susţine un concert în aer liber – ora 18:40, platforma 12, în parcarea A de la Romexpo. Spectacolul face parte din turneul mondial „Decades” în care trupa sărbătoreşte 20 de ani de activitate

* Mircea Baniciu susține un concert la Muzeul Național al Literaturii Române, începând cu ora 19:00

* Muzeul Municipiului București prezintă spectacolul „Zâmbiți, vă rog!”, cu actorii Irina Movilă, Marius Bodochi și Lorena Sanda (voce, vioară), Cristian Soleanu (saxofon) și Constantin Urziceanu (clarinet) – ora 20:30, la Casa Filipescu-Cesianu. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Filmul norvegianului Erik Poppe „Utøya – 22 iulie” despre masacrul din 22 iulie 2011, din Oslo, poate fi vizionat începând de astăzi în cinematografele din ţară

* „Zilele orașului Aleșd”, ediția a XVIII-a, încep cu dezvelirea Plachetei Comemorative a delegaților Aleșdului la Marea Unire de la Alba Iulia din anul 1918 – ora 13:00, în fața Primăriei (17 – 19 aug.)

* Arad: Deschiderea oficială a „Zilelor Aradului” cu o paradă a costumelor de epocă și o refacere a momentului istoric de primire a diplomei „Oraș liber regesc” – ora 18:00, în zona cuprinsă între Teatrul Clasic „Ioan Slavici” şi Palatul Administrativ

* Beliş, jud.Cluj: Se desfăşoară cea de-a treia ediție a „Smida Jazz Festival”, un eveniment internațional open-air dedicat jazz-ului contemporan – ora 14:00, în satul Smida, comuna Beliș (17 – 19 aug.)

* Caransebeş, jud. Caraș-Severin: Începe „Gugulan Rock Open Air Festival” – ora 12:00, cartier Teiuș, zona Valea Cenchi. Printre partenerii media: Radio România Cluj (17 – 19 aug.)

* Cluj-Napoca: Se desfăşoară cea de-a 5-a ediție a „Transylvania History Days”, care, anul acesta, se înscrie în rândul evenimentelor culturale dedicate Centenarului, fiind focusat pe evenimentele Primului Război Mondial – în Parcul Central (17 – 19 aug.)

* Cluj-Napoca: Începe „WoodTech Festival” – ora 17:00, în Pădurea Hoia-Baciu (17 – 19 aug.)

* Gorneşti, jud. Mureş: Se desfăşoară cea de-a doua ediție „AWAKE Festival” – ora 17:00, pe domeniul Teleki din satul Gornești (17 – 19 aug.)

* Hosman, jud. Sibiu: Începe cea de-a cincea ediție a „Holzstock Festival” – ora 17:00, în vecinătatea bisericii-cetate din Hosman (17 – 19 aug.)

* Iaşi: Se desfăşoară evenimentul „ROCKversary” – ora 16:00, la Rocknrolla, Str. Grigore Ghica Vodă nr. 14 (17 – 18 aug.)

* Sibiu: Are loc a 18-a ediție a festivalului „Handmade Creative Buzz”– ora 10:00, în Piața Mică (17 – 19 aug.)

* Sighetu Marmației, jud. Maramureș: Sub semnul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, în perioada 17 – 19 august are loc Festivalul de muzică și artă medievală „Aeternus Maramorosiensis”, ediția a VIII-a și Gala muzicii folk – „Floare de Colț”, ediția a VI-a (18 – 19 aug.)

* Timişoara: Între 17 – 19 august, în Parcul Rozelor, se desfăşoară festivalul „Craft ART Tm”

* Turda: „Zilele Municipiului Turda”, ediția a XVIII-a, se vor desfășura în perioada 17 – 19 august – pe scena amplasată în zona Materna, în cartierul Oprișani. Activităţile evenimentului marchează Centenarul Unirii

* Edineţ, Rep. Moldova: Se deschide cea de-a III-a ediție a Universității Populare de Vară „Vasile Stroescu” (17 – 18 aug.), Universitate organizată după modelul Universității Populare de Vară de la Vălenii de Munte, jud. Prahova (creată în 1908 de istoricul Nicolae Iorga). Printre partenerii media, Radio Chişinău

* * * * *

– Beijing: Vizita premierului malaysian, Mahathir Mohamad, în China

– Taşkent, Uzbekistan: Preşedintele Uzbekistanului, Shavkat Mirziyoyev, şi omologul său din Republica Tadjikistan, Emomali Rahmon, vor vizita expoziţia din domeniul industriei „Made in Tajikistan”

– Irlanda: Ediţia 2018 a Festivalului Internaţional „Rose of Tralee” (17 – 21 aug.)

Sâmbătă, 18 august

* Muzeul Municipiului București prezintă spectacolul „Amor, mofturi și politică”, cu: Irina Movilă, Marius Bodochi, Vitalie Bichir, Vlad Brumaru, Dorin Enache, Lorena Sanda, Ana Dumitrescu și Mihnea Ghinea – ora 20:30, la Casa Filipescu-Cesianu. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Corbu, jud. Constanţa: Cea de-a 5-a ediție „Arkadia ShortFest” (15 – 18 aug.) prezintă proiecţia filmului de debut al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”, în prezența regizorului și a echipei – ora 22:45, lângă plaja Corbu, în apropierea Unbar. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Râşnov, jud. Braşov: Concert susţinut de „The Fernandez Family”, în cadrul celei de-a IX-a ediţii a Festivalului „Musica Barcensis” – ora 18:00, la Biserica evanghelică „Sfântul Matias”

* Roşia Montană, jud. Alba: În cadrul „Zilelor Patrimoniului” de la Roşia Montană, are loc atelierul expoziţiei „O tăbliţă cerată de la Roşia Montană”, un eveniment organizat în premieră, sub forma unei activităţi de tip educativ şi recreativ – ora 15:00

* Cea de a V-a ediție a evenimentului „Sibiul de Odinioară” se desfășoară în Pădurea Dumbrava – Camping. Prima zi este dedicată rock-ului, iar în cea de a II-a zi, muzicii folk, concertele fiind susținute de formațiile: Compact, Timpuri Noi, Onenightstand, și interpreții: Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Emeric Imre (18 – 19 aug.)

* * * * *

– Islamabad, Pakistan: Imran Khan depune jurământul ca premier al Pakistanului

– Ankara: Congres al Partidului justiţiei şi dezvoltării (AKP), aflat la putere în Turcia, în vederea pregătirii alegerilor municipale din martie 2019

– Jakarta: Are loc ediţia 2018 a Jocurilor Asiatice, competiție multi-sportivă internațională organizată de Consiliul Olimpic Asiatic (18 aug. – 2 sep.)

Duminică, 19 august

* Ambasada Statelor Unite în România, alături de American Councils for International Education, organizează, pentru liceenii cu vârste cuprinsă între 15-17 ani, Şcoala de Vară pentru Educaţie Civică, Participare Activă şi Leadership – „Camp Kennedy”, ce va avea loc la Bucureşti în perioada 19 – 26 august. Liceenii participanţi vor avea parte de activităţi diverse, de tip team building, dezbateri, workshopuri şi sesiuni de informare sau vizite în instituţii publice de interes pentru tematica programului

* Muzeul Municipiului București organizează spectacolul „Vecina de alături”, o comedie romantică, adaptare după Pierre Chesnot, cu actorii Irina Movilă și Mircea Rusu – ora 20:30, la Casa Filipescu-Cesianu. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Muzeul Național „George Enescu” organizează, cu prilejul zilei de naștere a compozitorului (19 aug. 1881), o serie de evenimente grupate sub genericul „Omagiu lui George Enescu”, la cele 3 sedii ale sale:

  • ora 10:30 – Curs deschis pentru public în cadrul proiectului „Masterclass de tehnică și artă vocală”, condus de Viorica Cortez și Alina Pavalache – la Secția „Dumitru și Alice Rosetti-Tescanu-George Enescu” de la Tescani
  • ora 17:00 – „Enescu la el acasă” – avanpremieră la Concursul Internațional „George Enescu”: recital cameral susținut de tineri interpreți în cadrul Festivalului Internaţional „Enescu şi muzica lumii”: Octavian Lup (violoncel), Valeria Lapșin (pian) – la Vila Luminiş din Sinaia
  • ora 18:00 – „George Enescu și contemporanii”. Invitați: Josu de Solaun (pian), Jesus Reina (vioară) – în Aula Palatului Cantacuzino București

* Prejmer, jud. Braşov: Concert susţinut de Cvartetul „Arcadia”, în cadrul celei de-a IX-a ediţii a Festivalului „Musica Barcensis” – ora 17:00, la Biserica evanghelică

* Vama Veche, jud. Constanţa: Cea de-a 9-a ediție a Festivalului Internațional de Arte Vizuale „Vama sub lumini de Oscar” are loc în perioada 19 – 26 august și va aduce, în premieră, lectori din Grecia, Cehia, SUA, Elveția, Norvegia și România. Evenimentul propune cursuri și workshopuri gratuite de fotografie, film, pictură și teatru

* Cluj-Napoca: Are loc a cincea ediție a evenimentului „Ziua Ecvestră Clujeană” – ora 11:00, la Centrul de echitație Szilaj