Cod roşu de aglomeraţie în punctul de trecere a frontierei de la Petea, judeţul Satu Mare

Este cod roşu de aglomeraţie în punctul de trecere a frontierei de la Petea, în judeţul Satu Mare. Pe ambele sensuri, şoferii de camioane trebuie să stea la coadă mai mult de 120 de minute, transmite corespondentul nostru Sergiu Podină. Şi la punctul vamal Ostrov, timpii de aşteptare pentru maşinile de marfă la ieşirea din ţară este de 200 de minute, iar la intrare, puţin sub o oră. Poliţia de Frontieră recomandă utilizarea tuturor punctelor de frontieră, pentru evitarea aglomeraţiei./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 august