Preşedintele Bulgariei a transmis un mesaj de condoleanţe omologului său italian

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a transmis un mesaj de condoleanţe omologului său italian, Sergio Mattarella, după incidentul tragic de la Genova, unde un pod rutier de pe o autostradă s-a prăbuşit, provocând decesul a 35 de persoane şi rănirea altor câteva zeci. „Am aflat cu profundă tristeţe despre prăbuşirea podului Morandi din Genova, care a cauzat pierderea a zeci de vieţi omeneşti şi pagube materiale considerabile”, a precizat şeful statului bulgar în scrisoarea sa către preşedintele Mattarella. Rumen Radev a exprimat condoleanţele sincere din partea sa şi a poporului bulgar pentru cetăţenii Italiei, rudele şi apropiaţii victimelor şi a urat însănătoşire grabnică celor răniţi.(www.novini.bg – 15 august)/ddaniela/sdm2