Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului – Putna şi Cacica, principalele puncte de atracţie

Creştinii cinstesc, astăzi, Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mare, sărbătoarea care aminteşte de momentul plecării Sfintei Fecioare Maria din lumea aceasta. Sute de mii de pelerini se află la mănăstirile închinate Maicii Domnului, în locurile unde se află icoane considerate făcătoare de minuni . Despre manifestările care au loc la mănăstirile din Bucovina ne spune, în direct, corespondenta noastră Mihaela Buculei. Bună dimineaţa!
Reporter: Mihaela Buculei – Bună dimineaţa! Putna şi Cacica reprezintă principalele puncte de atracţie în această zi. La Putna, mulţi pelerini au ajuns încă de ieri, iar astăzi mii de credincioşi din ţară, din Republica Moldova şi Ucraina iau parte la slujba oficiată de un impresionant sobor de preoţi. A fost deschisă şi linia ferată către Putna, traseu pe care nu s-a mai circulat din anul 2012, iar pentru a răsplăti strădania pelerinilor, reprezentanţii mănăstirii spun că, pe baza biletului de călătorie, oamenii pot vizita şi Muzeul Mănăstirii Putna. Anul acesta, cei care participă la manifestări pot vedea şi coroana reconstituită a lui Ştefan cel Mare, care, aseară, a fost aşezată, pe mormântul Voievodului, după care aceasta va fi expusă permanent în muzeul mănăstirii, alături de alte obiecte dăruite mănăstirii de Ştefan cel Mare. Coroana a ajuns de la Bucureşti la Putna prin intermediul unei delegaţii a Patriarhiei Române. La Cacica, manifestările au început de ieri cu pelerinajul tinerilor catolici, care au străbătut în rugăciune, pe jos, peste 5 kilometri, pentru a ajunge la Sanctuarul Marian. Este cel mai mare pelerinaj catolic din Moldova. Sfânta Liturghie deja a început şi va fi oficiată în mai multe limbi – română, maghiară, polonă şi germană. Oamenii vin la Cacica, pentru că – spun ei – acesta este un loc aparte. În anul 2000, Papa Ioan Paul al II-lea a acordat bisericii titlul de Bazilica Minor şi tot aici se află copia Icoanei Madona Neagră, din Polonia, care a fost adusă la Cacica în anul 1809. Voi reveni şi cu alte informaţii.
Realizator: Mulţumesc, a fost în direct Mihaela Buculei./eendrefy/sdm2

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (15 august)