Un al doilea român a fost identificat printre persoanele care şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii podului de lângă Genova

Un al doilea român a fost identificat printre persoanele care şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii podului de lângă Genova, informează Ministerul Afacerilor Externe. Bilanţul provizoriu al tragediei este de 37 de morţi, iar echipele de salvare continuă să caute supravieţuitori sub dărâmături. Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis un mesaj de condoleanţe omologului său italian, Sergio Mattarella. În comunicatul publicat astăzi se mai precizează şi că şeful statului este alături de familiile cetăţenilor români decedaţi în Genova, precum şi de familiile tuturor celor care şi-au pierdut viaţa şi le urează însănătoşire grabnică celor răniţi./rpatulea/cvanatoru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 august