DIE TAGESZEITUNG (taz): “Contractul social şi-a pierdut eficienţa”

Zeci de mii de persoane demonstrează împotriva corupţiei. Pentru evoluţia din ţară responsabilitatea îi revine şi UE – apreciază activista Elena Calistru.

Taz: Dna Calistru, vinerea trecută 100.000 de români au demonstrat la Bucureşti pentru o altă guvernare. Au avut loc confruntări de forţă. Cum aţi trecut de seara aceea?

Elena Calistru: Am nimerit de câteva ori în bătaia gazelor lacrimogene. Nu m-am aşteptat la o reacţie atât de disproporţionată din partea poliţiei. Până acum protestele se desfăşurau paşnic. Chiar şi vineri masa de oameni nu a vrut decât să-şi manifeste pur şi simplu nemulţumirea. Majoritatea protestatarilor au fost oameni perfect normali, oameni cu copii, pensionari – deci în niciun caz un grup agresiv.

Taz: O astfel de escaladare nu a existat până acum, 400 de oameni au fost răniţi. Cum s-a ajuns aici?

Elena Calistru: A fost groaznic să urmăreşti reacţia poliţiei. Deşi în ultimul an au mai existat incidente cu câţiva huligani care au atacat poliţia. Însă aceştia au fost mereu izolaţi fără ca alţi demonstranţi să fie răniţi. De data aceasta au fost agresaţi şi jurnalişti, ceea ce înseamnă că nu a existat nicio strategie privind desfăşurarea în ordine a protestului. Poliţia a evitat să oprească pe câţiva care voiau să tulbure protestul paşnic. Când  s-a trecut la pulverizarea la întâmplare a gazelor lacrimogene, mulţimea s-a înfuriat. Dacă se afirmă că protestatarii au aruncat cu sticle incendiare sau alte asemenea, pot să spun doar că eu nu am observat nimic asemănător. Pentru mine este evident că printre protestatari s-au infiltrat provocatori violenţi.

Taz: Toată media importantă din Europa a relatat înainte de toate despre aspectul violent al protestelor. A fost perceput oare adevăratul  mesaj al demonstraţiei, lupta împotriva corupţiei?

Elena Calistru: Mă tem că mesajul iniţial al protestelor a pierit. Iar prăpastia dintre guvern şi populaţia s-a adâncit. Acesta este adevăratul rezultat. În acest moment mai există doar puţină încredere în guvern şi un spaţiu şi mai redus pentru dialog.

Taz: La ce reacţii vă aşteptaţi săptămânile următoare din partea guvernului?

Elena Calistru: Probabil se va încerca abaterea atenţiei de la dezbaterea pe marginea escaladării. Tensiunea se va atenua, dar nu pentru multă vreme. În septembrie CCR se va ocupa de două noi legi care urmează să reducă pedepsele pentru corupţie. În cazul în care acestea vor intra în vigoare, vor exista cu siguranţă noi proteste. Însă, oricum ar fi, guvernul a neglijat ceva esenţial. Nu a înţeles că lipsa de încredere a populaţiei este atât de puternică, încât nici măcar eventualele decizii bune nu vor fi percepute ca atare. Vineri contractul social dintre guvernanţi şi guvernaţi şi-a pierdut valabilitatea.

Taz: Factorul declanşator al protestelor l-au constituit reformele care urmează să limiteze puterea justiţiei. Există în România o evoluţie similară cu cea din Ungaria sub Viktor Orbán?

Elena Calistru: Da, ne aflăm într-un moment delicat al istoriei noastre. Există diferenţe istorice şi sociale faţă de Polonia şi Ungaria. Dar în toate cele trei ţări justiţia este atacată de populişti, toate trei au o opoziţie politică anemică.  Aici poartă o vină şi instituţiile UE: faptul că Orbán reuşeşte să treacă prin toate, constituie un semnal fals. În cazul unui guvern ca al nostru este simplu acum să se spună: şi Ungaria a trecut prin asta. Ideile proaste călătoresc rapid, din păcate. Naraţiunile se aseamănă şi ele – împotriva ong-urilor şi a miliardarului american George Soros. Pretutindeni există atacuri împotriva UE. Nu cred însă că populaţia română încetează să iubească UE.

Taz: În televiziunile din România au existat şi atacuri atât împotriva organizaţiei dvs de Funky Citizens, cât şi împotriva dvs, cum ar fi denigrarea ca agent străin. Cum faceţi faţă?

Elena Calistru: Iniţial am reacţionat prin reţelele sociale. A fost o greşeală, pentru că s-a atras şi mai mult atenţia asupra acuzaţiilor abstruse. Consecinţele au fost însă drăguţe: donaţiile noastre au crescut. Mulţi spuneau: dacă sunteţi atacaţi, înseamnă că faceţi ceva bun. Cu toate acestea suntem o organizaţie mică, avem puţine resurse. Ne putem folosi de acestea fie pentru a răspunde unor asemenea atacuri, fie pentru a ne ocupa de adevăratele noastre probleme.

(Autor: Lina Verschwele)

Traducerea: Imola Stănescu

DIE TAGESZEITUNG (Germania), 14 august 2018