Dosar penal deschis, după ce un bărbat care a participat la protestul din 10 august a decedat la spitalul din Alexandria

Un dosar penal a fost deschis după ce un bărbat care a participat la protestul din 10 august a decedat azi noapte la spitalul din Alexandria. El s-a prezentat la această unitate medicală pe 15 august, cu o hemoragie digestivă, anunţă medicii. La protestul din 10 august din Capitală, bărbatul, de 68 de ani, a cerut asistenţă echipajelor medicale de urgenţă pentru că îi curgea sânge din nas. El i-a informat pe medici de faptul că avea boli cronice, precum hipertensiune arterială, iar la momentul examenului clinic era conştient, cooperant, cu tensiunea arterială mărită – 16 cu 12 – şi oxigenare în limite normale, informează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. În urma acordării primului ajutor, pacientului i s-a propus transportul la spital, dar acesta a refuzat cu semnătură./ilixandru/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 august