74 de ani de la momentul în care, în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, România a ieşit din Alianţa cu Puterile Axei

Astăzi se împlinesc 74 de ani de la momentul în care, în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, România a ieşit din Alianţa cu Puterile Axei, trecând de partea Coaliţiei Naţiunilor Unite. Mareşalul Ion Antonescu, conducătorul de atunci al statului, a fost arestat şi s-a format un guvern condus de Constantin Sănătescu. În aceeaşi seară, la ora 22:25, a fost difuzată la radio „Proclamaţia către ţară”, prin care Regele Mihai anunţa încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaţilor şi declara război Germaniei naziste. Drept represalii, a doua zi hitleriştii au bombardat Bucureştiul, iar până pe 27 august în Capitală
s-au dus lupte de stradă între trupele germane şi cele române. Istoricii sunt de părere că actul de la 23 august 1944 a scurtat al II-lea Război Mondial cu cel puţin 6 luni. Din 1948 şi până în 1989, la 23 august s-a sărbătorit Ziua Naţională a României./eendrefy/atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 august)/eendrefy/atataru