La Los Angeles va apărea bulevardul Obama

O stradă din sud-vestul oraşului Los Angeles, statul american California, va fi redenumită în bulevardul Obama, în cinstea celui de-al 44-lea preşedinte al SUA, a anunţat primarul oraşului Eric Garcetti. „Acum este deja oficial. Consiliul oraşului nostru a votat în favoarea redenumirii străzii Rodeo (Rodeo Road) în bulevardul Obama. Suntem profund emoționați de faptul că locuitorii și vizitatorii oraşului Los Angeles vor avea acum o amintire eternă a președintelui Barack Obama” – a scris primarul Eric Garcetti pe contul său de Twitter. Ideea redenumirii străzii îi aparţine preşedintelui Consiliului orăşenesc, Herb Wesson, care şi-a argumentat ideea prin faptul că, în timpul campaniei electorale din 2008, Barack Obama a susţinut un miting în parcul aflat în apropierea Rodeo Road. De asemenea, a amintit Wesson, în acel an, Barack Obama a devenit primul candidat de culoare din istoria Statelor Unite ale Americii care a câştigat alegerile prezidenţiale. Publicaţia Los Angeles Times subliniază că, în această zonă, există mai multe străzi denumite în cinstea preşedinţilor americani, ca de exemplu George Washington, Thomas Jefferson şi John Adams./ssirbu/ddaniela

www.tass.ru – 29 august