Ludovic Orban: Cel mai important obiectiv pentru noi este demiterea guvernului Dăncilă

Parlamentul României se reuneşte mâine, în prima zi a sesiunii de toamnă. Astăzi, liberalii şi-au stabilit priorităţile legislative şi, pe lângă principalul obiectiv, de demitere a Cabinetului Dăncilă, au şi proiecte în domenii precum educaţia, administraţia publică şi mediul de afaceri. PNL va încerca, prin toate pârghiile parlamentare, să împiedice modificarea codurilor penale şi înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii – a declarat preşedintele partidului, Ludovic Orban.
Ludovic Orban: Cel mai important obiectiv pentru noi este demiterea guvernului Dăncilă. În acest sens, vom pregăti cu maximă minuţiozitate moţiunea de cenzură, pentru dărâmarea Cabinetului Dăncilă. Am decis să intensificăm dialogul, comunicarea cu toate grupurile parlamentare şi cu fiecare parlamentar, inclusiv cu parlamentari din principalul partid de guvernământ, PSD, pentru a-i convinge că devine o necesitate absolută pentru România ca guvernul Dăncilă să plece, să punem punct sistemului de putere antidemocratic, antieuropean Dragnea care riscă să arunce România în afara lumii civilizate.
Reporter: Ludovic Orban mai spunea că liberalii vor veni şi cu modificări la legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, modificări ce vizează exercitarea controlului constituţional şi asupra ordonanţelor simple şi de urgenţă. De asemenea, deputaţii şi senatorii PNL au pregătit schimbări la legislaţia electorală, introducerea votului electronic şi alegerea primarilor în două tururi, dar şi proiecte importante pentru mediul de afaceri, educaţie şi administraţie publică.
Realizator: A transmis redactorul nostru Alina Bordeiaşu. Ieri, la Neptun, şi PSD şi-a stabilit strategia pentru sesiunea de toamnă a legislativului. Prioritatea o reprezintă noua lege a pensiilor, care ar trebui să fie adoptată de parlament până în octombrie. Modificarea legilor siguranţei naţionale ori modificarea şi completarea legii adopţiei sunt alte proiecte importante pentru social-democraţi./cpodea/menescu

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (2 septembrie)