La despărțirea de o dragă fostă colegă, Maria Banu

O veste neașteptată îi întristează pe realizatorii de emisiuni de muzică populară și deopotrivă pe numeroși interpreți de folclor, romanțe și muzică concertantă, de divertisment: cu regret anunțăm că s-a stins din viață, cea care a fost Maria Banu, unul dintre teleașii emisiunilor realizate și transmise în direct la Televiziunea Română și la Societatea Română de Radio!
Păstrăm amintirea caldă a unui profesionist redutabil, cu o vastă și profundă cultură, un om prietenos delicat și sincer în relațiile cu colegii și cu interpreții de muzică populară și romanțe. Regretata Maria Banu a activat cu ambiție și bun gust într-o carieră profesională desfășurată pe întinderea a patru decenii, dăruită în întregime tradițiilor muzicii populare, folclorului păstrat de satul românesc, costumului tradițional și dansului autentic. Din anul 1960, Maria Banu a fost mai întâi realizator de emisiuni la Televiziunea Română, ca mai târziu să devină realizator de emisiuni la microfonul Societății Române de Radiodifuziune, până în momentul pensionării sale.
Maria Banu s-a remarcat prin atenția acordată tuturor marilor regiuni și vetre folclorice românești, colaborând excelent cu regizori și operatori de film și de radio în diverse emisiuni de specialitate muzicală. A condus pe drumul afirmării numeroși tineri interpreți, prezentându-le debutul ca și evoluția de-a lungul deceniilor, ei fiind astăzi artiști reprezentativi și modele de urmat pentru tânăra generație de soliști.
Numeroase emisiuni, interviuri și pertrete radiofonice ale unor mari soliști, realizate de Maria Banu, pe care ascultătorii le-au apreciat la timpul respectiv, se regăsesc la loc de cinste în arhiva Societății Române de Radiodifuziune, și fac parte din istoria acestei instituții naționale prestigioase.
Iubita noastră colegă, Dumnezeu să te aibă în paza Sa! Veșnică pomenire! Vom reveni cu informații referitoare la data și locul de desfășurare a slujbei de înhumare.

(Aurelian Popa Stavri)/denisse

RADOR (5 septembrie)