Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, a finalizat, ieri, interviurile pentru ocuparea funcţiei de procuror şef al DNA, iar, mâine, va anunţa propunerea pentru acest post. Propunerea va fi înaintată CSM pentru avizare, iar ulterior va fi transmisă preşedintelui României. Primele patru candidaturi la şefia Direcţia Naţională Anticorupţie au fost respinse la sfârşitul lui iulie, iar, la reluarea procedurii de selecţie, au fost admişi şase candidaţi. Funcţia a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată pe 9 iulie, printr-un decret prezidenţial. Astăzi încep interviurile pentru cele opt funcţii de conducere din cadrul Parchetului General, DNA şi DIICOT şi este ultima zi de depunere a candidaturilor la cele 10 posturi de procurori vacante la DNA. Tot ieri, Tudorel Toader a precizat, pe pagina sa de socializare, că nu intenţionează să demisioneze din funcţia de ministru, în contextul apariţiei în spaţiul public a unor informaţii privind solicitarea sa de a fi notar./eradu/menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 septembrie)