Imediat după actul de la 23 august 1944, o delegație română s-a deplasat la Moscova pentru a semna armistițiul cu Uniunea Sovietică. Din delegație au făcut parte Lucrețiu Pătrășcanu (ministru de stat și ministru al Justiției, membru PCR), Elena Pătrășcanu (corespondent al ziarului România Liberă, membră PCR), principele Barbu Știrbei (care în vara anului 1944 purtase discuții cu Aliații la Cairo), liderul Partidului Național Țăranesc Ghiță Popp și generalul Dumitru Dămăceanu. Spre deosebire de ceilalți membrii ai delegației, Dumitru Dămăceanu, în calitate de șef al Statului Major al Comandamentului Militar al Capitalei, a avut un rolul important în pregătirea și desfășurarea acțiunilor militare de la 23 – 24 august 1944. De aceea, Dumitru Dămăceanu a fost numit la 1 septembrie 1944 subsecretar de stat pentru afacerile interne, înaintat la gradul de general de brigadă și inclus în delegația română care s-a deplasat la Moscova pentru a semna Armistițiul cu Uniunea Sovietică. La Moscova delegația română a avut parte de o primire rece, își amintește generalul Dumitru Dămăceanu într-o înregistrare realizată în 1974 :
În timpul şederii noastre la Moscova, trebuie să recunosc, am fost primiţi foarte bine, cazaţi într-o casă, cred a partidului. Am avut o masă copioasă. Pe timpul şederii noastre la Moscova ni s-au pus la dispoziţie două maşini. Dar am întâmpinat şi greutăţi.
În primul rând, nu s-a putut lua legătura cu Stalin. Eu, personal, credeam că vom fi primiţi chiar de către Stalin. A fost o idee greşită, la Stalin se ajungea foarte greu. N-a ajuns nici Lucreţiu Pătrăşcanu. După câte ştiu eu, Lucreţiu Pătrăşcanu făcea legătura cu organele superioare de partid prin Ana Pauker.
Îmi amintesc un detaliu mai puţin agreabil. În ziua de 30 sau 31[august] urma să fim primiţi de Molotov. Ne aflam într-o cameră de aşteptare. Aşteptam chiar cam de mult. Ferestrele erau larg deschise. La un moment dat vedem cerul străbătut de focuri de artificii şi am auzit bubuituri repetate. Ca din întâmplare, a intrat cineva în cameră şi noi l-am întrebat ce semnificaţie au aceste artificii. Şi sovieticul a răspuns: “Se sărbătoreşte ocuparea Bucureştiului!” Or, Bucureştiul nu au fost ocupat! Noi i-am primit pe sovietici ca pe o armată prietenă, cu flori şi discursuri. Dacă nu mă înşel, au fost întâmpinaţi chiar de la Şindriliţa de către Gheorghiu Dej. Iar la intrarea în Bucureşti au fost aşteptaţi de către Gheorghe Apostol, de tovarăşul Ceauşescu, de generalul Dombrovschi, care era primarul Capitalei. Bucureştiul s-a eliberat singur până în ziua de 26 august. Deci nu sovieticii ne-au eliberat Capitala, ei ne-au ocupat Capitala!
[Înregistrare realizată de Eleonora Cofas – Muzeul de Istorie București]
