Revista presei internaţionale – 6 septembrie 2018

Presa internaţională publică în continuare comentarii refere la disputele politice de la Washington. Preşedintele Trump duce în ultimul timp o adevărată cruciadă împotriva propriului Departament al Justiţiei şi în special împotriva procurorului general Jeff Sessions, ceea ce, în opinia editorialiştilor de la Washington Post, oferă o lecţie de anti-civism pentru naţiunea pe care o conduce. „Donald Trump are o problemă cu legea – sau cel puţin cu ideea că legea se aplică lui şi celor care îl susţin”, subliniază Washington Post. Financial Times detaliază: „Trump îi reproşează lui Jeff Sessions că aduce acuze la adresa unor membri republicani ai Congresului ‘chiar în ajunul alegerilor de la jumătatea mandatului’, şi îl numeşte pe ministrul de justiţie, în mod jignitor, „mincinos” şi „retardat sudist”. New York Times titrează: „Sorry, Mr. Trump, acest ministru de justiţie este avocatul Americii!”, şi continuă: Prin ultimele sale atacuri la adresa lui Sessions, preşedintele arată că adevărata sa problemă nu este Departamentul de Justiţie, ci domnia legii. Republicanii, în special juriştii acestui partid, sunt, prin tăcerea lor, complici cu această pervertire a ideii de justiţie”. În această atmosferă tensionată se anunţă apariţia unei cărţi ce va fi cu siguranţă best-seller, citim în Le Monde. Fragmentele publicate în avanpremieră din tomul „Teamă: Trump la Casa Albă”, semnată de celebrul Bob Woodward, descriu o administraţie pradă haosului, întreţinut de un preşedinte care nu ştie nimic despre mecanismele instituţiilor, despre dosarele pe care le are de rezolvat şi care acordă prea puţină atenţie faptelor, constată cotidianul francez, care subliniază că nu va fi vorba de un simplu scandal mediatic, deoarece notorietatea şi credibilitatea lui Bob Woodward, care nu a iertat niciun preşedinte al Statelor Unite de la Nixon încoace, îi conferă cărţii un cu totul alt statut. Dincoace de Ocean, un alt scandal, de natură diplomatică de această dată, ţine prima pagină a jurnalelor britanice: poliţia a anunţat că a emis mandate de arestare împotriva a doi cetăţeni ruşi în cazul de otrăvire cu Noviciok a fostului spion Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, transmite Independent. Otrăvirea a fost, din nou, atribuită de Londra Moscovei, care la rândul ei neagă orice implicare. „Informaţiile anunţate de Londra în legătură cu incidentul din Salisbury sunt neclare, iar numele persoanelor suspecte nu spun nimic părţii ruse”, a declarat consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov, citat de TASS. Un cartof fierbinte pentru diplomaţia britanică, constată The Guardian, care reaminteşte că Londra se află în ingrata poziţie de a cere Uniunii Europene impunerea de sancţiuni Rusiei în chiar momentul în care se pregăteşte să părăsească această organizaţie. „Iar Moscova ştie foarte bine acest lucru”, punctează cotidianul britanic.

Rămânem în Europa, unde chestiunea catalană revine în actualitate. Preşedintele ales al provinciei, Quim Torra, a declarat pentru EL PAIS că este gata să relanseze eforturile Cataloniei în direcţia separării de Spania, pregătind un discurs programatic pentru zilele următoare. Declaraţia survine după ce premierul socialist al Spaniei, Pedro Sanchez, a încercat să aplaneze tensiunile, propunând un referendum pentru o mai largă autonomie, dar fără independenţă, reaminteşte cotidianul madrilen. Oferta a fost respinsă de Roger Torrent, speakerul Parlamentului de la Barcelona, care a reiterat că majoritatea poporului catalan doreşte independenţa. „În Catalonia nu este pusă în joc independenţa, ci convieţuirea”, conchide La Vanguardia, citând spusele premierului de la Madrid.

Încheiem cu fierbintele dosar sirian, unde se aşteaptă o ofensivă decisivă a coaliţiei Rusia-Iran-Damasc în provincia Idlib, ultima deţinută de forţele de opoziţie, după cum avertizează Coriere della Sera. Cotidianul turc Hurriyet enumeră complexele relaţii de interese ce plutesc asupra acestei anunţate operaţiuni: „China este în mod neaşteptat alături de Rusia, deoarece Moscova ar vrea să-i vadă nimiciţi acolo pe cecenii care s-au rupt de Al Qaida, iar China pe rebelii uiguri. Regimul sirian vrea să dea o lovitură Turciei, deoarece atacul va aduce sute de mii de civili la frontiera dintre cele două ţări şi va crea presiune asupra Ankarei. La rândul lor, Statele Unite vor să protejeze regiunea kurdă din estul Eufratului şi să atace Damascul pe motiv că a folosit arme chimice, limitând astfel teritoriul controlat de Rusia şi de Assad. La cei peste 3 milioane de civili ce locuiesc în zonă nu se gândeşte, însă, nimeni” – conchide amar Hurryet.

Ruxandra Lambru, RADOR